Larry Hagman, copia fidelă a lui J.R din serialul Dallas şi în viaţa sa privată. Secretele întunecate ale actorului

Actualizat:
4 dallas jpg jpeg

A luptat să demonstreze că nu are nimic în comun cu personajul din ''Dallas'', dar viaţa lui pare croită după cea a lui J.R. În cartea ''The Eternal Party'', Kristina dezvăluie viaţa grea pe care a dus-o lângă Larry Hagman, tatăl ei.

Drogurile şi lupta cu cancerul

Larry a ajuns să consume cocaină la sfatul lui Jack Nicholson, care l-a îndemnat cândva să încerce. De atunci, viaţa lui a luat o turnură descendentă. Actorul a continuat să experimenteze cu medicamente psihedelice.

În 2011, actorul a dezvăluit pentru prima dată că suferă de cancer, dar că are toate şansele să îl învingă. Însă până în 2012, boala s-a agravat. Actorul a murit în acel an din cauza complicaţiilor provocate de leucemia mieloidă.

Pentru cei care adorau petrecerile pe care le organiza şi erau mereu în căutarea distracţiei, el a fost un tip minunat, dar fiica lui şi-l aminteşte altfel în memoriile ei. Ea îşi acuză părintele pentru modul în care îi expunea în faţa prietenilor. Kristina spune că tatăl ei era un alcoolic şi nu avea nicio problemă când amicii săi se comportau ciudat în casa în care şi-a crescut copiii.

Larry organiza petreceri acasă şi se lăuda întotdeauna cu mariajul solid pe care îl avea cu Maj Axelsson, soţia care i-a fost întotdeauna fidelă în cei 58 de ani de căsătorie şi s-a luptat ca să îl facă fericit.

Actorul a dezvăluit cândva că se consideră norocos pentru că a abţinut această căsătorie.

“Întâlnirea cu Maj, care este suedeză, acum 58 de ani, a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Eram militar şi aveam baza în Marea Britanie. Ea lucra aici ca designer. Am aşteptat patru ani înainte să formăm o familie”, povestea starul.

3 dallas2 jpg jpeg

Kristina spune că tatălui ei nu-i păsa de ei, copiii lui, şi de siguranţa lor, pentru el conta mai mult reputaţia lui. Îşi dorea ca oamenii să îl perceapă ca pe un tip amuzant.

Voia ca lumea să ştie că este diferit de personajul său înşelător, trist, din Dallas. Dar, în realitate, şi-a trădat în mod repetat soţia şi şi-a adus iubitele în casă, asta după ce avea grijă să informeze pe toată lumea că îi erau doar prietene. Larry şi Maj au avut doi copii: Heidi Kristina, care s-a născut în 1958, şi Preston, care a sosit patru ani mai târziu. Actorul din Dallas a plecat pentru totdeauna în 2012, iar soţia lui în 2016. În ciuda aventurilor sale, Maj Axelsson şi-a iubit soţul şi a rămas cu el până la final.



Recente pe Ok! Magazine

Carmen Electra din nou în Playboy (2) jpg
cabral instagram jpg
3 paulina porizkova jpg jpeg
FotoJet (86) jpg
FotoJet (83) jpg
thylane blondeau instagram jpg
Andreea Bănică (2) jpg
Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan la Palatul Elysee, iulie 2026   FOTO Administrația Prezidențială (3) jpg
FotoJet (82) jpg
FotoJet (80) jpg
Elvis  foto   profimedia 0675135032 jpg
angela similea 12 jpg jpeg
mari jpg
1 bonnie tyler shutterstock 98898728 jpg jpeg
Anne Hathaway, GettyImages (2) jpg
Olivia Wilde,Penelope Cruz, profimedia 1112334751 jpg
J LO (3) jfif
FotoJet (77) jpg