Larry King a fost însurat de 8 ori şi a avut 5 copii. Jurnalistul american era în plin divorţ când a murit

24 ianuarie, 2021
1 profimedia 0585545760 jpg jpeg

Larry King, care a murit pe 23 ianuarie 2021, la vârsta de 87 de ani, a avut o viaţă amoroasă aproape la fel de interesantă ca interviurile pe care le-a luat de-a lungul carierei sale îndelungate. A fost însurat de opt ori cu şapte femei, începând cu iubita lui din liceu şi terminând cu cea mai recentă parteneră de viaţă a sa, cu care se afla în plin divorţ.

Cu toate problemele pe care le-a avut cu femeile, King s-a bucurat întotdeuna de copiii săi: „Sunt un tată bun. Nimic nu e mai presus de paternitate”, a declarat el pentru People în 2020. „Câteodată, gândindu-mă la realizările din viaşa mea, îmi vine să mă ciupesc ca să-mi dau seama dacă totul e real sau nu. Per total, pot spune că am avut o viaţă binecuvântată”, a conchis acesta.

Dar cu cine a fost însurat Larry King?

FREDA MILLER: 1952-53

La 18 ani, a ajuns la altar alături de iubita sa din liceu. După numai un an, căsnicia lor a fost anulată de părinţii lor, care n-au fost de acord cu mariajul celor doi tineri.

ANNETTE KAYE: 1961

A stat mai puţin de un an cu cea care l-a adus pe lume pe primul lui copil, Larry Jr., în 1961.

ALENE AKINS: 1961-63 şi 1968-71

Larry s-a însurat cu iepuşarul Playboy de două ori şi, în timpul primului lor mariaj, King l-a adoptat pe fiul acestuia. Când şi-au unit destinele pentru a doua oară, Alene a născut-o pe Chaia, care a murit în 2020, la numai 23 de zile de fratele ei Andy. „Niciun părinte n-ar trebui să ajungă să-şi îngroape copiii”, spunea anul trecut părintele îndurerat.

MICKEY SUTPHIN: 1964-67

Mickey, mama fiicei lor Kelly, a divorţat de starul TV după 2 ani de petrecuţi împreună ca soţ şi soţie.

SHARON LEPORE: 1976-83

După ce s-a despărţit de Alene, Larry a cunoscut-o pe Sharon, un asistent de producţie şi un fost profesor de matematică.

JULIE ALEXANDER: 1989-92

Vedeta a întânit-o pe femeia de afaceri în 1989 şi tot în acel an s-a însurat cu ea. Separarea celor doi soţi s-a produs în 1990, cu doi ani înainte de-a fi pronunţat divorţul.

SHAWN SOUTHWICK: 1997-2019

Larry şi Shawn (59) s-au căsătorit pe 5 septembrie 1997. cei doi au împreună doi copii, pe Chance şi pe Cannon. Pe 20 august 2019, Larry a depus actele de divorţ, lucru care n-a surprins pe nimeni. În 2010, King a mai depus o dată actele de divorţ, după ce aflase că soţia lui avea o aventură cu profesorul de baseball al fiilor lor, Hector Penate. Penate a recunoscut că avea o idilă cu Shawn, însă cei doi soţi au decis să mai dea o şansă mariajului lor.

În 2016, a ieşit la iveală un nou zvon legat de infidelitatea soţiei lui Larry. Cuplul şi-a continuat viaţa împreună până pe 20 august 2019, când King s-a hotărât să divorţeze odată şi pentru totdeauna. În februarie 2020, Larry a spus lumii întregi că va avea tot timpul grijă de soţia sa, dar că există anumite laturi ale relaţiei lor la care nu se înţeleg.

Pe 23 ianuarie 2021, Larry King şi-a pierdut viaţa în urma unei lupte cu noul coronavirus.



Recente pe Ok! Magazine

andra jpg
FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg