Laura Nureldin se teme că vaccinul i-ar putea provoca leucemie. De ce boală suferă ştirista

4 martie, 2021
3 laura222 jpg jpeg

Laura Nureldin are convingerea că vaccinul trebuie ales cu grijă de cei care au deja o afecţiune preexistentă, cum este cazul ei. Ştirista suferă de o boală autoimună.

“Vă rog eu, încetaţi cu tâmpenia asta că „trebuie să faci ce vaccin e disponibil, nu să alegi”. La fel cum nu orice medicament i se potriveşte oricui, nici orice vaccin nu funcţionează pentru toată lumea. Mie, de pildă, serurile (nu, n-o să le numesc vaccinuri) cu ARN mesager îmi pot agrava boala autoimună pe care o am deja, îmi pot „trezi” o altă boală autoimună sau îmi pot provoca leucemie. Pentru că am un sistem imunitar hiperactiv, cu limfocite T mult mai agresive decât media. Din tot ce e pe piaţă acum, singurul ser pe care l-aş putea primi cu riscuri minime e cel de la Johnson. Pentru că e un vaccin produs după modelul clasic, despre care ştiu deja că îl tolerez fără probleme. Scuzaţi-mă dacă, între o potenţială leucemie (de care am fost suspectă la un moment dat) şi Covid, prefer să-mi asum riscul de a face o formă uşoară de C19 (zic uşoară, pentru că limfocitele mele funcţionează pe modelul „pumnii mei minte nu are”). Cu siguranţă nu sunt unica persoană aflată în această situaţie. Aşadar, domnule ministru Vlad Voiculescu, poate că, măcar contra-cost, cei cu probleme de acest fel am putea ALEGE în ce fel să ne imunizăm împotriva Sars-Cov-2. Nu, nu toţi avem „libertatea” de a face „la rând” vaccinuri. Pentru unii dintre noi, riscurile asociate unui vaccin nepotrivit cu profilul nostru imunitar sunt mai mari decât cele asociate bolii contra căreia ar trebui ca acel vaccin să ne imunizeze. Nu suntem toţi la fel. Medicii adevăraţi tratează pacientul, nu boala”, spune Laura.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG