Laurenţiu Cazan, mesaj pentru Benone Sinulescu. Ce îl roagă pe artist

19 noiembrie, 2021
1 cazan jpg jpeg

Benone Sinulescu a plecat, dar în urma lui rămân amintirile şi lacrimile starurile cărora le-a bucurat existenţa. Laurenţiu Cazan spera ca această despărţire să se producă cât mai târziu. Acum are însă o singură rugăminte pentru celebrul artist.

“Drum lin către stele, nea Beny! Ai fost o stea strălucitoare a folclorului buzoian, a folclorului românesc, a culturii în general, şi aşa vei fi mereu în inimile noastre. Cu geniul tău uriaş, oamenii de pe întreaga planetă s-au bucurat de glasul tău minunat, de cântecele tale frumoase, voioase, unice. Ai făcut lumea mai bună, ai adus bucuria, voia bună şi fericirea în sufletele noastre. Nu vom şti niciodată cum şi cât să-ţi mulţumim…

Nea Beny, te rugăm să ne ierţi dacă nu am ştiut să te iubim, pe măsura iubirii pe care tu ne-ai dăruit-o. Şi…am fi vrut să mai stai cu noi, nu cine ştie ce…doar o veşnicie. Nea Beny, îndrăznim să te mai rugăm ceva….şi am fi vrut ca această rugăminte să fi fost cât mai îndepărtată în timp…sau să nu fi fost nevoie să te rugăm aşa ceva, niciodată…Roagă-l pe Dumnezeu să ne ajute să trecem, dacă se poate, cu bine şi mai repede de încercarea asta atât de grea, pe care şi tu ai trăit-o, din nefericire, de aproape doi ani încoace. Pe tine Dumnezeu te iubeşte şi te va asculta.

Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău bun, luminos şi iubitor!”, spune Laurenţiu.



Recente pe Ok! Magazine

Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg