Laurenţiu Reghecampf a vorbit pentru prima dată despre scandalul divorţului: „Acel episod m-a făcut să sufăr rău de tot”. Toate dezvăluirile antrenorului

21 februarie, 2022
1 reghe jpg jpeg

Invitat la podcastul lui Cătălin Măruţă, Laurenţiu Reghecampf a făcut pentru prima dată dezvăluiri despre scandalul divorţului de Anamaria Prodan

Întrebat despre celebrul episod în care Ana Maria Prodan l-a lovit pe Dan Alexa, Laurenţiu Reghecampf a spus: „Nu mi s-a părut normal ce a făcut. Am tot respectul pentru Dan Alexa, pentru că-l cunosc foarte bine. Nu am vorbit niciodată cu el pe tema asta pentru că nu aveam de ce. Puteam să vorbesc doar cu Ana”. Ulterior, Cătălin Măruţă a revenit asupra subiectului, întrebându-l dacă a suferit din dragoste. „Am suferit. Sincer, da. Dacă mă întrebi de momentul acela (.r. cu Dan Alexa), da. Rău de tot. Nu mi-aş fi închipuit niciodată că Anamaria va face aşa ceva.”

Reghecampf a dat explicaţii şi despre momentul reînnoirii jurămintelor cu Anamaria Prodan – vara trecută, atunci când căsnicia lor trecea prin cele mai tensionate momente şi el se afla deja într-o relaţie cu Corina Caciuc. “Ana Maria spune că de ce am acceptat să ne reînnoim jurămintele în vară... Dar ea ştie de ce, eu i-am explicat de ce. Eu m-am întors seara la 8 jumătate din Emirate şi dimineaţa erau 200 de oameni invitaţi la restaurant şi trei camere de luat vederi la biserică. Toţi copiii erau lângă mine în pat. Că hai să mergem. Nu trebuia să fac lucrul ăsta. Dar erau toţi pregătiţi de chestia asta. Şi i-am spus Anei: Nu e normal. Şi a zis: Ok, sunăm pe toată lumea, nu mai chemăm pe nimeni. N-ai cum să faci o asemenea ţigănie fără să mă întrebi pe mine. Dacă stau şi mă gândesc şi dau timpul înapoi acum, ea a făcut lucrul ăsta premeditat. Ca să mă aibă pe mine cumva la mână. Dar eu i-am zis: Băi, Ana, nu e nrmal! Tu nu vezi că noi nu mai avem nimic, noi doar ne certăm...”

Un alt subiect abordat la podcastul lui Cătălin Măruţă a fost cel al banilor – şi clarificarea acuzaţiilor Aneimaria Prodan, care susţine că antrenorul s-a folosit de averea familiei ei şi că ea i-a construit cariera lui în antrenorat. “Aud că-s banii Ionelei Prodan. Păi ce, eu i-am luat vreodată banii Ionelei Prodan? Mă minunez de toate declaraţiile ei. Că rămâne pe străzi... (...) Cum să-i iau eu vreodată ceva? Da, au fost momente când poate ne-a dat Ionela bani pentru că aveam nevoie de ceva. Dar i-am dat înapoi. N-a fost niciodată discuţia ca eu să profit de Ionela Prodan. (...) Nu ştiu ce vrea ea să scoată în evidenţă. (...) Ea poate să declare ce vrea, dar n-are cum să spună că ea a adus banii. Eu am câştigat câteva zeci de milioane de euro pe contracte. (...) Dar nu m-a dus ea nicăeiri. Te poţi ajuta unul pe altul, asta este normal într-o familie. Amândoi tragem la aceeaşi barcă. Dar e urât când spune ce spune. Pentru că şi ea, datorită mie, a cunoscut foarte mulţi fotbalişti. Să spun acum că dacă nu era ea... Ea m-a făcut antrenor.. Ok, dacă nu erai tu... Bine, hai să spunem că m-ai pus tu antrenor la Steaua. Cu toate că nu-i adevărat, poate să iasă Gigi să spună Gigi. Dar dacă eu nu aveam valoare... Ea se duce în multe lucruri şi jigneşte. Jigneşte că vrea. O face intenţionat. Când spune: Mi-a luat banii, sunt banii mamei... Pe bune? Păi ce, m-a plătit Ionela Prodan? Era Ionela Prodan şeicul de la Al Wahda sau şeicul de la Al-Hilal? Nu. (...) Eu i-am cumpărat ceasurile Anei. Pot să spun tare, răspicat. Am şi facturile.”

Dincolo de răspunsurile date de antrenor la multe dintre acuzaţiile Aneimaria Prodan, a lansat, la rândul său nişte acuzaţii la adresa ei. “Cred că am 2.000 de mailuri de la Ana Maria. Mimim, în ultimele 5-6 luni. Scrie enorm. Dar ce scrie e inimaginabil. (...) Eu în Emirate i-am făcut lui Bebe un iCloud. Fiind minor, trebuia să aibă e-mailul meu. Avea nevoie la şcoală. La un moment dat, Ana Maria a spart e-mailul meu. Şi zic: Măi, Ana, ce vrei tu să faci cu mailurile astea? Ea tot trimitea mailuri de la ea la mine, de la mine la ea... Deci multe lucruri au fost premeditate. Ea zici că e regizor de film. (...) Plus că ea mi-a spart mie contul de la bancă. (...) E mare hacker.”

Printre lucrurile dezvăluite de Reghecampf s-a numărat şi subiectul imaginilor provocatoare postate de Anamaria Prodan pe contul ei de social media, postări care i-au provocat probleme antrenorului şi au sporit tensiunile din mariaj. “Eu ce să spun? Da, am fost cu o femeie... Dar ce treabă are Bebe, ce treabă au copiii... Uită-te la tine în primul rând, ce-ai făcut tu... Analizează-te pe tine, ia vezi ai fost tu cea mai corectă? Ai făcut tu lucrurile cum trebuie în relaţia cu mine şi eu am greşit mereu? Am avut o discuţie pe care am pus-o la punct, am discutat... Ce era să fac? Să te-arunc de pe geam? N-am făcut nimic. Am plecat în Emirate, am muncit, v-am întreţinut în continuare, am făcut tot ce-am putut pentru familie. Nu i-am zis nimic. Dar la un moment dat s-a terminat. Şi ştia lucrul ăsta. Nu înţeleg acum de ce face circul ăsta. (...) La un antrenament m-a chemat preşedintele clubului, acum vreo trei ani de zile... Postase Anamaria o poză din piscină din casa din Dubai, aproape dezbrăcată. În spatele ei, ca background, era Burj al-Arab. Şi m-a chemat preşedintele şi mi-a zis: Coach, pentru noi, ştii că Burj al-Arab e un simbol. Roag-o pe soţia ta să nu mai facă poze dezbrăcată. M-am dus acasă şi i-am zis. Ştii ce mi-a zis: Păi ce treabă are şeicul cu contul meu? Măi, Ana, eu sunt antrenorul echipei. Omul ăla mi-a zis ceva, tu acum faci ce vrei. Normal că te deranjează. M-a deranjat când şi-a făcut poza la oglindă dezbrăcată, cu genţile şi cu pantofii pe ea. I-am zis: Ai 45-46 de ani, nu-i normal. Suferi de ceva? N-ai ce-ţi trebuie? Câştigi tu bani din Instagram? Ai semnat ca să te pozezi goală la oglindă? Şi Bebe îi spunea: Mama, dar nu e OK. Însă în ultimii ani nu mai aveam linişte.”

Cât priveşte atitudinea Aneimaria Prodan faţă de Corina Caciuc, femeia cu care antrenorul aşteaptă acum un copil, Reghecampf a concluzionat: “Mi se pare foarte urât pentru ea ce face. Se vede ca o ţaţă care trage de ceva, se chinuie să tragă ceva şi nu reuşeşte. Se vede clar. Ce treabă are, de exemplu, cu Corina? Ea ştie foarte bine că n-are nicio implicare Corina în despărţirea mea de ea. Ce putea să-mi facă mie Corina dacă nu mă despărţeam de ea? (...) Eu nu am văzut-o aşa pe Ana. Am văzut-o mult mai sus faţă de ceea ce face ea acum. Mult mai sus, mult mai cerebrală. Altceva am văzut eu. Chestia asta cu noi suntem mari, tu eşti mic... (...) Dacă m-ar cunoaşte, nu cred că s-ar gândi nicio secundă că mă întorc la ea.”



Recente pe Ok! Magazine

Ana Violeta Bănică, fiica prezentatoarei Andreea Marin, cu iubitul ei   Instagram jpg
Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg