Lauryn Hill riscă să ajungă la închisoare

17 aprilie, 2013

Fosta solistă a formaţiei Fugees ar putea ajunge după gratii pentru că nu şi-a achitat la timp taxele şi impozitele datorate fiscului, aferente unor venituri de 1,8 milioane de dolari.

Fosta solistă a formaţiei Fugees ar putea ajunge după gratii pentru că nu şi-a achitat la timp taxele şi impozitele datorate fiscului, aferente unor venituri de 1,8 milioane de dolari.

Potrivit documentelor depuse la tribunal, Lauryn Hill nu a plătit impozitele datorate pentru trei ani, între 2005 şi 2007, într-o perioadă în care a câştigat peste 1,8 milioane de dolari.

Astfel, artista ar putea să efectueze şi până la trei ani de închisoare pentru datoriile acumulate. În sprijinul ei, avocaţii apărării au adus dovezi cum că Lauryn şi familia ei au fost ţinta unor că "ameninţări foarte reale", ceea ce au făcut-o să se retragă din industria muzicală şi "să dispară" temporar din societate.

De ceva timp, însă, cântăreaţa şi-a reluat activitatea şi a început să cânte mai des în public în ultimii ani. Prin urmare, ea s-a folosit de acest aspect pentru ca comunica judecătorilor faptul că i-ar fi mai uşor să-şi plătească datoriile, dacă ar câştiga bani susţinând concerte, nu dacă ar fi trimisă la închisoare.

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg