Case Regale

Legături de familie pe care Prinţul Philip le-a vrut uitate: trecutul nazist al surorilor lui din Germania

Legături de familie pe care Prinţul Philip le-a vrut uitate: trecutul nazist al surorilor lui din Germania camera-retro icon Vezi galeria 4 poze

"Mă consider mai mult scandinav, în mod special danez", spunea despre el defunctul Prinţ Philip.

Cu toate acestea, prinţului născut în insula grecească Corfu cu titlul de Prinţ de Grecia şi Danemarca îi curgea prin vene o mare cantitate de sânge german, motiv pentru care, după abolirea monarhiei în Grecia, surorile lui mai mari s-au întors în ţara strămoşilor lui. Mama lui Philip, Prinţesa Alice de Battenberg, se trăgea din casa germană de Hesse.

Cele patru surori ale lui Philip nu doar că s-au căsătorit toate în Germania, ci au făcut-o cu membri ai partidului nazist. Mai mult, una dintre surorile lui Philip, Prinţesa Sophie, şi-a numit fiul cel mare după Adolf Hitler.

Un detaliu din trecutul lui Philip pe care atât ducele, cât şi Regina au încercat cât au putut să-l ascundă. Nu e de ici, de colo să afli că soţul Reginei Angliei are rude naziste! Ceva a transpirat în anul 1937, când sora preferată a lui Philip, Prinţesa Cecile a Greciei, şi soţul ei, ambii membri ai partidului nazist, au murit împreună cu copiii lor într-un accident de avion.

Tragedia l-a marcat enorm pe tânărul Philip, lăsând deoparte apartenenţa politică a surorii sale. Acesta a participat la înmormântarea din Germania a surorii sale, mergând umăr la umăr, în procesiune, alături de soldaţi nazişti, lucru imortalizat într-o fotografie document. 

Legăturile naziste ale celorlalte trei surori ale lui Philip au făcut ca acestea să nu fie invitate la nunta lui cu Prinţesa Elisabeta, din 1947. Desigur că prinţul nu are nicio vină pentru alegerea rudelor sale, ba, mai mult, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acesta a luptat alături de Armata Aliată, în trupele Marinei Regale. Sau, cu alte cuvinte, Philip a luptat împotriva cumnaţilor lui.

Mai mult, mama lui Philip, Prinţesa Alice a Greciei, a ajutat la adăpostirea unor evrei pentru a-i scăpa de persecutarea nazistă. În timp, după ce nemţii au pierdut războiul, Philip a reluat legătura cu toate rudele sale din Germania şi a întreţinut cu acestea o relaţie normală de familie.

Foto: Profimedia

Comentarii

Modifică Setările