3 sfaturi utile pentru a alege bucătăria ideală

22 decembrie, 2023

Peisajul urban este acum presărat cu apartamente elegante, ce oferă cele mai bune soluţii rezidenţiale cumpărătorilor.

bucatarie renovata jpg

Deoarece majoritatea celor ce trăiesc în blocurile vechi se plâng de lipsa spaţiului suficient, mai ales în bucătărie, noile opţiuni rezolvă cu brio această problemă.

Bucătăriile deschise, cunoscute sub numele de open space, au fost opţiunea principală a dezvoltatorilor imobiliari şi, implicit, a cumpărătorilor de locuinţe. Greu mai găseşti în ziua de astăzi un apartament sau o casă care să aibă peretele despărţitor dintre bucătărie şi living.

Acest lucru nu este imposibil dacă optezi pentru achiziţionarea unei locuinţe în stadiul de proiect şi precizezi că doreşti această variantă. Sigur, poţi să îl adaugi şi ulterior, dar cine ar vrea să aibă şantier într-o casă nouă-nouţă? Aşadar, dacă încă mai stai pe gânduri, iată câteva din cele mai importante aspecte pe care ar trebui să le cauţi la noua ta bucătărie elegantă şi funcţională:

1.   Bucătărie open space sau cu perete separator

Toată lumea îşi doreşte o locuinţă spaţioasă şi luminoasă. Acesta este principalul motiv pentru care multe persoane optează pentru o bucătărie open space în ultimii ani. Însă, înainte de a lua această decizie, îţi recomandăm să te gândeşti bine la nevoile familiei tale. Dacă obişnuiţi să mâncaţi des acasă şi iubiţi mâncărurile condimentate şi aromate, aşa cum sunt cele tradiţionale, atunci o bucătărie deschisă poate fi o bună alegere doar dacă investeşti într-o hotă de cea mai bună calitate.

Sigur, atunci când prepari o reteta de turta dulce, îţi doreşti ca mireasma să ajungă în toată casa. Însă, atunci când pregăteşti o ciorbă ţărănească de pui sau sarmale, sigur nu vrei ca mirosul să pătrundă în toate camerele. Această problemă este eliminată atunci când bucătăria ta are peretele despărţitor însă, ce-i drept, imaginea de ansamblu nu va mai fi acelaşi.

2.   Mobilier de bucătărie modular sau mobilă pe comandă

Dacă poţi schimba un şifonier sau o canapea fără prea mult efort, atunci când vine vorba despre mobila de bucătărie este bine să iei din start cea mai bună decizie. Pe lângă costurile ridicate ale acesteia, fiind de dimensiuni generoase, cu siguranţă nu vei vrea să vezi un şantier în bucătăria ta în viitorul apropiat.

Diferenţa dintre mobila de bucătărie din comerţ şi cea făcută pe comandă constă, în cea mai mare măsură, în faptul că cea pe comandă va acoperi mereu, perfect, toate spaţiile existente, conform necesităţilor şi dorinţei tale. Cea din comerţ modulară, oricât de bine ar fi executată, nu va putea acoperi la fel de eficient spaţiul disponibil, acesta fiind un compromis pe care trebuie să ți-l asumi de la bun început.

3.   Insula de bucătărie: o necesitate sau un impediment?

Încă din anii ‘90 când ne uitam la filmele hollywoodiene, noi, românii, ne-am îndrăgostit de ideea de a avea o insulă în bucătărie. Astfel, nu e de mirare faptul că majoritatea celor care şi-au construit propria casă au optat pentru acest corp de mobilier. Însă, înainte de a o cumpăra, este bine să decizi dacă este cu adevărat necesară în noua ta bucătărie.

Analizează cu atenție spaţiul disponibil şi consultă-te cu mai multe persoane care lucrează în domeniu. Poţi, de asemenea, să urmăreşti și diferite forumuri pentru a afla părerile celor care au luat decizia de a avea o insulă în bucătărie. 

În funcţie de rezultatul final, vei putea decide dacă o insulă este o idee bună ori nu. Dacă o doreşti şi ai nevoie de ea, dar nu dispui de spaţiul suficient, nu uita că poţi oricând opta pentru o peninsulă. Aceasta va fi ataşată unui corp de mobilier şi te poţi deservi de ea în multiple scopuri.

Bucătăria ta cea nouă trebuie să fie atrăgătoare şi funcțională în aceeaşi măsură. Pentru asta, ţine cont de informaţiile menţionate mai sus şi, în plus, de aspectele importante care contează pentru tine. Nu uita că aceasta va fi încăperea care vă va aduna, cel mai adesea, pe toți laolaltă, iar amintirile create aici vor fi veşnice.

Sursa foto: Shutterstock



Recente pe Ok! Magazine

alimentatie sanatoasa (2) jpg
laminarea genelor (1) jpg
femeie acasa dormitor modern caine 6801920 jpg
dieta slabit istock jpg
 RKX  21 3 2024 4731 (1) JPG
ar 7p1suwk57fy unsplash jpg
Jorge, foto Instagram jpg
okmagazine ro   Piese vestimentare esențiale pentru femei în sezonul care vine jpg
semne organism suprasolicitat jpg
e1445a1e0525fe801e7374475601b8abd9 jpg
e1efe864bc961826548c3d841607ab4ed4 jpg
OKMagazine jpg
Imagine1 jpg
okmagazine ro pexels karola g2 6289 jpg
Wedding Trends 2026  (22) jpeg
Arsenie Boca PR 2 jpeg
6b92614cf1727ea4d08d97e896000d84 jpg
schema cartografiata a unui teren cu multiple forme de relief obtinuta prin tehnologie LiDAR jpg