5 idei pentru a-i oferi un cadou inedit de Valentine’s day

13 februarie, 2023
Ziua Îndrăgostiților PNG

Indiferent dacă sărbătorești sau nu Valentine’s day, este plăcut să faci pe cineva să zâmbească și să se simtă iubit în fiecare zi. Este cu atât mai important să-ți exprimi dragostea și grija față de persoana iubită...pe 14 februarie. Trebuie să le arăți cât de mult înseamnă pentru tine prezența lor în viața ta, tratându-i cu respect și prețuire. Totuși, cum poți face asta într-un mod original?

Cine ar putea să cunoască acest om special din viața ta mai bine decât tine?

Un punct de plecare foarte bun este să te gândești la personalitatea jumătății tale. Ce anume i-ar face sufletul să se umple cu un sentiment de împlinire și căldură? Ei, vezi că deja s-au aprins câteva beculețe?

În plus, circulă de mult o informație conform căreia există cinci limbaje ale dragostei și că, pentru a iubi acea persoană specială din viața noastră așa cum și-ar dori, trebuie să cunoaștem limbajul dominant al acesteia.

Având în vedere bugetul, și câteva subiecte generale de interes în care s-ar putea încadra și cele ce îți definesc partenerul/partenera, am pregătit câteva sugestii pentru cadoul perfect de Valentine’s, care ți-ar putea fi de folos.

1. Cuvinte de încurajare

Dacă pentru persoana iubită contează cel mai mult să primească un feedback pozitiv din partea ta sau pur și simplu pune comunicarea pe primul loc, atunci, pe lângă faptul că o asculți activ și formulezi răspunsurile în așa fel încât să trezească un sentiment de siguranță și iubire, poți crea „glosarul cu iubire și cuvinte de încurajare”.

Nu ai nevoie de elemente sofisticate! Doar de un borcănel din sticlă sau orice recipient care crezi că s-ar potrivi cu decorul camerei în care persoana iubită petrece majoritatea timpului său (sau, cine știe, poate îl va lua la birou) și să îl umpli cu bilețele pe care să scrii câte un mesaj scurt, dar care știi că va aduce un zâmbet pe fața celui mai drag om de pe lume.

2.    Cadouri

Ei bine, această variantă este cu două tăișuri: dacă principalul limbaj al iubirii este „dăruirea de cadouri”, atunci cu siguranță jumătatea ta are un fler extraordinar în a alege cadoul perfect. Totuși...cum poți face și tu același lucru? Nu prea ai șanse cu ceva simplu, ales de pe raft. Așadar, cuvântul cheie va fi „personalizează”!

O variantă extrem de drăguță ar fi să modifici câteva huse de telefon în așa fel încât acestea să reprezinte relația voastră. Dacă ai înclinații artistice, cu ajutorul unor markere cu vopsea poți schița personaje, simboluri, ceva ce va face persoana iubită să spună „Noi!”. 

În caz contrar, o husă transparentă este fundalul pe care poți lipi biletul de tramvai/metrou de la linia cu care ai mers pentru prima voastră întâlnire, biletul de la concertul, filmul sau piesa de teatru la care ați mers pentru aniversarea voastră sau cartea de vizită a restaurantului vostru preferat. Lasă-ți imaginația să găsească idei inedite pentru acest colaj! 

Pentru huse de telefon, apelează cu încredere la produsele celor de la lerato.ro, unde poți găsi modele atât transparente, cât și în diverse culori.

3.    Timp petrecut cu persoana iubită

Oamenii se simt prețuiți atunci când desfășoară activități alături de cei la care țin și cu siguranță își doresc un lucru extrem de simplu: ca aceștia să fie 100% cu adevărat prezenți în momentele de care se bucură împreună. Surprinde-ți jumătatea cu un weekend planificat la minut!

Poate pentru partenerul tău o zi absolut perfectă este să stați în casă, să comandați o pizza și să stați în pijamale, bucurându-vă de ore întregi de gaming. Posibilitățile sunt nelimitate!

Dacă nu iese totul perfect, nu te stresa! Puteți râde împreună pe acest subiect! Pentru persoana iubită nu este nimic mai important decât să creați împreună amintiri, pe care le va păstra cu drag în suflet.

4.    Servicii

Prin servicii, înțelegem acțiunile voluntare pe care o persoană le face pentru a-i arăta cuiva drag că prezența sa este prețuită și că îi pasă cu adevărat de bunăstarea sa.

Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este atunci când un partener preia o parte semnificativă din ceea ce noi considerăm „treburile casei” (cum ar fi călcatul hainelor, gătitul, aranjatul și organizatul dulapurilor din casă etc.), astfel încât celălalt partener să se poată relaxa după o zi lungă.

Un coșuleț în care să pregătești „kit-ul de spa” pentru acasă în timp ce tu te ocupi de treburile gospodărești nu va trece neobservat sau neapreciat. Masca preferată de față, crema aceea de mâini pe care și-o dorea de ceva timp, un halat pufos și o sticlă cu vinul favorit vor face ca acea zi să fie de neuitat!

5.    Contact fizic

Oamenii care se simt iubiți atunci când primesc mângâieri, mai ales în cazul cuplurilor, atunci când sunt sărutați sau îmbrățișați noaptea, au nevoie de acest element  în viața lor.

O îmbrățișare strânsă, atingerea delicată a mâinii sau un masaj liniștitor primit de la o persoană dragă este o metodă de a-i spune „sunt aici, cu tine și te iubesc”, astfel de oameni leagă contactul fizic de conexiunea la nivel emoțional.

Câteva cadouri pe care le poți pregăti ar fi: mănuși pentru cuplu, pentru a vă putea ține de mână și în anotimpul rece, o pătură călduroasă pe care să o împărțiți pe canapea, în timp ce vă uitați la acel film pe care doreați să îl vedeți de câteva luni, cupoane personalizate de masaj etc. Pentru relațiile la distanță, o persoană a cărui limbaj dominant este contactul fizic este și mai afectată. Soluția? Brățări tactile: o pereche de brățări din silicon purtate de ambii parteneri care pot trimite vibrații, la atingere. Acestea sunt o modalitate excelentă de a trimite adevărate „atingeri de dragoste”.

Ele funcționează de la orice distanță atât timp cât amândoi aveți aplicația deschisă și sunteți la 3 metri de telefon. Trimite cadoul atingerii, chiar și atunci când sunteți la sute de kilometri depărtare!

Tot ce mai rămâne de făcut este să observi și să identifici în mod corect limbajul dragostei perechii tale, pentru a putea să cumperi dicționarul potrivit! Aplică personalitatea voastră sugestiilor de mai sus și cu siguranță acest ziua de 14 februarie va avea un succes răsunător!

sursa foto: unsplash.com



Recente pe Ok! Magazine

books gifts 524166 png
Investiții mici, impact mare Cum să aduci un plus de confort în casa ta prin idei moderne de amenajare jpg
okmagazine ro lenovo yoga jpg
Top 5 beneficii ale achiziției unei asigurări RCA online jpg
geaca dama iarna jpg
Provocările premenopauzei  Impactul asupra somnului și metode de relaxare jpg
Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg