5 motive să alegi închiderea cu sticlă glisantă pentru terasa ta

Cum timpul pentru concedii este, în general, unul limitat, mulți oameni aleg să își amenajeze acasă un colț în care să se refugieze atunci când au nevoie să se deconecteze de la realitatea cotidiană. 

Usi din Sticla Glisante jpg

O astfel de zonă poate fi chiar terasa sau balconul. Pentru a te putea bucura însă de acest spațiu indiferent de vremea de afară, este indicat să alegi o metodă de închidere care să răspundă tuturor nevoilor tale.

Dacă visezi la o terasă care te conectează cu mediul exterior chiar și atunci când este închisă, o variantă potrivită poate fi sistemul cu sticlă glisantă. Aceasta te va ajuta să obții un spațiu elegant și funcțional, cu numeroase beneficii, unele dintre cele mai importante fiind prezentate în rândurile următoare.

Protecție împotriva intemperiilor pe tot parcursul anului

Un avantaj important pe care îl are sistemul de închidere laterală pentru terasă cu sticlă glisantă este nivelul ridicat de protecție împotriva intemperiilor. Sistemul reprezintă soluția ideală în orice circumstanță, indiferent că este vorba despre vânt, ploaie sau efectul razelor UV.

Panourile de sticlă se pliază pe șinele de glisare, lin și fără efort, ocupând un spațiu limitat. Drept pentru care se dovedește a fi o modalitate practică de închidere pentru orice tip de spațiu exterior, oricare ar fi dimensiunile sale. Tocmai de aceea, sticla glisantă este potrivită chiar și în cazul unui balcon.

Crearea unui spațiu suplimentar util și confortabil

Prin închiderea terasei vei obține extinderea spațiului util al casei, care va beneficia însă de confort și liniște. Acest lucru se datorează capacității sistemului de siclă glisantă de a izola termic și fonic. Grație calităților sale vei putea menține temperatura dorită la interior, pe tot parcursul anului, astfel încât să te bucuri de zona ta de relaxare în orice anotimp.

De asemenea, îi poți oferi orice utilitate îți dorești. Poți amenaja terasa ca o zonă de dining, unde să organizezi petreceri alături de prieteni sau una destinată relaxării, cu o canapea și fotolii confortabile. Îl poți folosi și ca un spațiu de lucru, dacă ai un job remote sau o anumită pasiune, ori ca un loc de joacă pentru copii. Sunt multe idei care pot fi puse în practică în noua zonă exterioară suplimentară.

Eficiență energetică și reducerea costurilor de încălzire

Un alt beneficiu care rezultă din capacitatea de izolare termică a acestui sistem de închidere cu sticlă este reducerea consumului de energie și, implicit, a facturilor lunare. Prin menținerea unei temperaturi confortabile, nevoia de a folosi sistemele de climatizare este scăzută, îmbunătățind deci eficiența energetică a locuinței.

Design modern și vizibilitate panoramică

Glisarea foilor de sticlă se face pe șine din aluminiu, montate în partea de sus și de jos a încăperii, fără a avea nevoie de alte elemente de susținere, cum este în cazul tâmplăriei clasice. Prin urmare, chiar și atunci când este închisă terasa, priveliștea va fi una panoramică, fără niciun impediment.

În plus, sistemul are un design modern și elegant, caracteristici pe care le transmite și spațiului în care este montat. Deoarece poate fi integrată în orice stil de amenajare, sticla glisantă reprezintă o soluție versatilă și funcțională.

Creșterea valorii locuinței pe piață

Aspectul estetic al întregii locuințe va fi îmbunătățit în urma închiderii terasei cu sticlă glisantă. Acesta va influența ulterior și valoarea imobilului pe piață, al cărui preț stabilit în urma unui proces de evaluare va fi mai mare, un lucru foarte util în cazul unei eventuale vânzări.

Pe scurt, nu numai că te vei putea bucura de terasa sau balconul tău în orice anotimp, dar va avea de câștigat întreaga locuință. Va deveni mai elegantă, mai valoroasă, eficientă energetic și cu un aspect modern.



Recente pe Ok! Magazine

afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg
work and travel JPG
1787732985 IXqK jpg
ce tipuri de bijuterii sunt recomandate copiilor png
okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg