Actori americani care au murit tineri. Mari talente care au dispărut mult prea devreme

Actualizat:

Pentru unii actori, a fi faimos nu este prea uşor, şi nu de puţine ori suicidul a apărut ca o rezolvare a propriilor drame. Actori talentaţi, cu o carieră excepţională în faţă, şi-au luat viaţa sau au murit din accidente stupide şi vor fi mereu regretaţi.

Jonathan Brandis, cunoscut în special pentru rolul său din seria televizată seaQuest DSV şi care a fost pătruns de o tristeţe adâncă după rolul din Hart’s War, s-a sinucis la un an după ultima sa apariţie, fiind găsit spânzurat în apartamentul său din Los Angeles. Tânărul actor avea doar 27 de ani. Poate vi-l mai amintiţi din The Never Ending Story II: The Next Chapter sau din Stephen King’s It.

David Strickland, tânăr actor american talentat, cunoscut mai ales pentru rolul din seria televizată Suddenly Susan. Încă din timpul filmărilor serialului, tânărul a descoperit tulburarea de personalitate bipolară, fiind în acelaşi timp mare consumator de droguri şi alcool. Arestat de poliţie pentru posesie de cocaină, acesta urma să fie judecat şi trimis în probaţiune. Însă în dimineaţa zilei de 22 martie 1999 a fost găsit spânzurat într-o cameră de hotel în Las Vegas la doar 29 de ani.

Brad Renfro, tânăr actor american şi muzician, şi-a început cariera de la vârsta de 11 ani,cu rolul lui Jeol Schumacher în filmul The Client. Din păcate, ca mulţi alţi faimoşi care nu ştiu să îşi controleze succesul, a murit la vârsta de 25 de ani după ce oricum îşi distrusese cariera în urma abuzului de droguri şi alcool. A fost găsit pe 15 ianuarie 2008 în apartamentul său din Los Angeles mort în urma unei supradoze de heroină.

Actori americani care au murit tineri – Heath Ledger, a cărui moarte a întristat întreaga lume

Heath Ledger, un actor foarte talentat, pe care sigur îl ştiţi din multe filme precum 10 Things I Hate About You, The Patriot, Brokeback Mountain, Casanova, Candy, The Imaginarium Of Doctor Parnassus, The Dark Knight. Se pare că insomnia de care suferea actorul i-a fost fatală, căci în urma abuzului de medicamente prescrise a fost găsit mort în apartamentul său din Manhattan în ziua de 22 ianuarie 2008. Unii spun că tânărul actor a fost foarte afectat de ultimul său rol, The Joker, şi că acesta i-a adus sfârşitul. Actorul avea doar 28 de ani.

Brandon Lee, unul dintre cei mai iubiţi actori americani care au murit de tineri, fiul lui Bruce Lee a fost împuşcat accidental la filmările The Crow. Lee a murit pe 31 martie 1993 la vârsta de 28 de ani şi a fost o tragedie imensă pentru familie şi fani.

Actori americani care au murit tineri – River Pheonix, s-a stins în faţa fraţilor săi şi a iubitei sale

River Pheonix, actor american şi muzician, cunoscut pentru rolurile din Explorers, Stand by Me, Indiana Jones and the Last Crusade sau My Own Private Idaho s-a stins mult prea devreme, înainte ca viaţa lui să înflorească. Pe 31 octombrie 1993, Pheonix s-a prăbuşit şi a murit de insuficienţă cardiacă indusă de droguri într-un club de noapte din West Hollywood, California (The Viper Room) la vârsta de 23 de ani. Actorul filma pentru ultimul său proiect Dark Blood, iar autopsia a arătat că tânărul consumase multe substanţe narcotice nocive, inclusiv cocaină şi morfină, iar intoxicaţia i-a adus sfârşitul mult prea devreme.



Recente pe Ok! Magazine

1787732985 IXqK jpg
ce tipuri de bijuterii sunt recomandate copiilor png
okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg
annie spratt e3mQgEV0Kpg unsplash jpg
okmagazine ro   Sport chic modă direct de pe terenurile de tenis jpg
okmagazine ro pexels curtis adams 1694007 3958962 jpg
NIBIRU Promenada 2 jpeg
Winner okmagazine ro jpg
cum iti pastrezi culoarea parului vibranta jpg
POZA 1 jpg
NIBIRU 2026 1 jpg
Summerwell2019 ziua 1 09 08 2019 VL2 6342 web jpg
okmagazine ro pexels tima miroshnichenko 6845802 jpg
autotoyota jpg
Vacă văcuță pexels christina99999 28962577 jpg
okmagazine ro   Ghidul cererii perfecte  Cum selectezi inelul de logodnă ideal pentru un „Da!” hotărât și care să spună o poveste nemuritoare png
NIBIRU ARENA jpg
main stage special moments jpeg