Actori şi regizori români pe val, premiaţi la Gala Premiilor UCIN. Vezi cine sunt nominalizaţii!

Actualizat:
andreea vasile jpeg

Andreea Vasile, nominalizată pentru rolul Dora, din filmul „De ce eu?”

Luni, 16 mai, în Sala de spectacole a Cercului Militar Naţional, va avea loc Gala Premiilor UCIN, ocazie cu care va fi celebrată excelenţa din lumea filmului.

Actori, regizori, scenarişti, muzicieni, numeroase personalităţi culturale, dar şi oficialităţi, cu toţii vor fi întâmpinaţi pe covorul roşu începând cu ora 18:30. Spectacolul va fi prezentat de un cuplu inedit, doi excelenţi oameni de radio şi televiziune: Gianina Corondan şi Mihai Găinuşă. 

Gala Premiilor UCIN este un eveniment cu tradiţie, căruia organizatorii şi producătorii doresc să-i aducă anul acesta o nouă strălucire. Momentele artistice inedite, vedetele de marcă ce vor decerna premiile, decorul, spectacolul de sunet şi lumini, scenariul original al spectacolului, toate sunt menite să ofere o seară de neuitat audienţei.

În aşteptarea acestei mari sărbători a filmului românesc, juriul a anunţat nominalizaţii. Iată care sunt filmele artistice, precum şi artiştii care concurează pentru principalele categorii ale Premiilor UCIN 2016 :

Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor din România:

„Bucuresti Non Stop”,  regia Dan Chişu ;

“De ce eu?”, regia Tudor Giurgiu ;

“Aferim!”, regia Radu Jude

Premiul Special al Juriului:

„Aferim!”, regia Radu Jude ;

Seria TV “Dreptul la memorie. Argumente pentru înfiinţarea unui muzeu al comunismului în România, la Bucureşti”, regia: Ruxandra Ţuchel, Cristina Rădulescu, Roxana Chiriţă ;

“Autoportretul unei fete cuminţi”, regia Ana Lungu

Premiul pentru regie:

Corneliu Porumboiu pentru filmul „Comoara”;

Dan Chişu pentru filmul „Bucuresti Non Stop”;

Tudor Giurgiu pentru filmul “De ce eu?”

Tudor Giurgiu

Premiul pentru scenariu:

Tudor Giurgiu şi Loredana Novak pentru filmul „De ce eu?”;

Dan Chişu pentru filmul „Bucuresti NonStop”;

Radu Jude şi Florin Lăzărescu pentru filmul „Aferim!”

Premiul pentru interpretare feminină:

Rodica Lazăr pentru rolul Mariana  din filmul „Carmen”;

Ioana Flora – în filmul “Scor Alb”;

Hilda Peter pentru rolul Cristina  din filmul “Box”

 Premiul pentru interpretare masculină:

Toma Cuzin pentru rolul Costi, din filmul „Comoara”;

Emilian Oprea pentru rolul Cristian Panduru  din filmul “De ce eu?”;

Teodor Corban  pentru rolul Costandin, din filmul “Aferim!”

 Premiul pentru interpretare feminină – rol secundar:

Ioana Flora  pentru rolul Paula, din filmul  ”Acasă la tata”;

Olimpia Melinte  pentru rolul Jenny, din filmul „Bucureşti NonStop”;

Andreea Vasile  pentru rolul Dora, din filmul „De ce eu?”

 Premiul pentru interpretare masculină – rol secundar:

Alexandru Potocean  pentru rolul Sifon, din filmul  ”Nu există-n lumea asta”;

Andi Vasluianu pentru rolul Petrică, din filmul ”Acasă la tata”;

Gheorghe Ifrim pentru rolul Achim, filmul „Bucureşti NonStop”

image

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg