Adda: “Iau 26 de pastile pe zi şi a început să devină o normalitate, nu o corvoadă”
A fost diagnosticată greşit, apoi a aflat că suferă de Borelioză. A început un tratament agresiv, dar s-a mobilizat exemplar, pentru că ştie că va câştiga această luptă. Ba mai mult, printre perfuzii cântă să anime alte suflete.
O lună şi ceva de când îmi asortez pijamalele cu şosetele. Am trecut prin toate stările. Mental vorbind, fizic, emoţional. Iau 26 de pastile pe zi şi a început să devină o normalitate, nu o corvoadă. Urmează încă patru luni de înghiţit pastile şi apoi 18 luni de injecţii. 80 la număr. Mă simt puternică. Mă simt mai bine. În curând o să revin. Cu totul. Cu cea mai bună versiune a mea. Când am fost să cânt la #weareone, m-am simţit că un copil care a primit o jucărie nouă. Am fost cea mai fericită. Cred că s-a şi văzut. Refuz să mă gândesc la Gogutz. Refuz să mă simt cuvântul ăla care începe cu b şi se termină cu olnavă. Sunt vie! Şi atâta timp cât am darul asta, o să trăiesc! Cu totul! Cu toate!
Am primit asta de la mama şi de fiecare dată când am nevoie, recitesc:
<<Cât timp trăieşţi, simte-te viu! Dacă ti-e dor de ce făceai, fă-o din nou! Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp. Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lasă să se tocească tăria pe care o ai în ţine. Fă astfel că, în loc de milă, să impui respect. Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată!>> (Madre Teresa de Calcutta)”, spune Adda.
Chiar dacă se lupta cu boala, Adda a scos pe piaţă un nou album.
“Lacrimi până în gură. Ascultând albumul la care am lucrat în ultimii 2 ani. Tocmai s-a lansat. Iar eu sunt o emoţională şi o plângacioasă care vrea să pară Spartacus. Da să nu mai ziceţi la nimeni, da? A fost un album care s-a făcut greu. Printre covizi şi perfuziile mele. Printre mutat studio-ul de două ori. Printre viaţă care bate filmul cu şi despre oameni. Dar într-un final s-a lansat. Şi sper să va dea putere, aşa cum îmi dă mie acum. Să va pună un zâmbet pe faţă. Să va elibereze. Să schimbe sau să adauge ceva bun în sufletul vostru. Asta e scopul. Asta e motivul pentru care fac muzică. Nici nu ştiu dacă scriu corect sau dacă pun virgulele bine. Nu prea văd de’ lacrimi. Vreau doar să vă mulţumesc! Şi să va spun că sunt recunoscătoare că fac muzică. Sper că şi artă. Asta îmi doresc. Am dat tot ce am avut mai bun în aceste 11 piese. Acum nu îmi mai aparţin. Sunt ale voastre”.
