Adela Popescu şi Radu Vâlcan, sejur în 3 în Grecia FOTO&VIDEO

După Barcelona, cuplul şi-a continuat vacanţa la vecinii greci, unde l-au luat cu ei şi pe fiul lor, Alexandru.

Adela Popescu şi Radu Vâlcan profită din plin de această vacanţă, relaxându-se acum pe plajele elene. După escapada în doi de la Barcelona, unde şi-au dăruit unul altuia complet şi timpul, şi atenţia, perechea a pornit din nou la drum, ceva mai aproape de casă, de data aceasta, şi cu un pasager în plus: Alexandru.

„Şi anul acesta am ales Grecia pentru #vacantaluialexandru”, ne spune Adela Popescu, via blogul personal. „Am avut de optat între : Formentera, Corsica, Sardinia, Algarve, Fetyie. 🙂 După ce am făcut zeci de simulări, am dat search la tone de variante de cazare, am ales Skiathos, Skopelos, Volos. Garnizoana va fi în Skiathos, dar pentru că distanţele sunt mici între destinaţii şi pentru că ne-am prins că noi nu suntem genul de familie “all inclusive”, cu siguranţă vom face multe drumuri dus-întors. Acum cât mai putem”, mai spune vedeta Pro TV, care este însărcinată cu al doilea copil, tot un băieţel.

 

Odată ajunşi aici, iată şi primele impresii semnalate de Adela: „Insula foarte frumoasă la prima vedere. Multă verdeaţă, plaje cu nisip fin, dar şi destul de aglomerate. Cele publice. Asta e ceea ce am văzut din drumul nostru spre hotel. Camera potrivită şi ea, cu un balcon mare ce ne oferă seară de seară o perspectivă foarte frumoasă, liniştită sau învolburată… după caz.”

 

Alexandru, care a dormit tot drumul pe avion, a devenit agitat la sosire. Dar „când în sfârşit a văzut marea, a intrat imediat în ea, s-a jucat, a alergat, a râs”. Complexul în care sunt cazaţi are şi un spaţiu de joacă pentru copii, în care Alexandru s-a simţit foarte bine.

„Ieri a stat, fără ca măcar să se uite vreo clipă în spate după noi, o oră jumătate. L-am luat de acolo cu rugăminţi, presaţi fiind de ora lui de somn. Astăzi, după plajă, bălăceală, joacă, pe la 10:30 mai exact, l-am dus din nou. Adică exact în intervalul în care soarele arde îngrozitor. Stă într-un spaţiu răcoros, înconjurat de toate jucăriile din lume până se face ora de somn. Până atunci, însă, avem un timp al nostru în care citim, bem un frappuccino, înotăm şi ne uitam în zare, în mare, în… unde ne taie capul, liberi. (…) După somnicul de prânz, papa şi iar plajă, bălăceală, castele de nisip şi joacă la greu. Apoi cina şi somn de voie. Mami Netflix, tati nişte mailuri… fiecare ce doreşte.”

Iată şi câteva cadre din vacanţa lor în Grecia.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA