Adrian Ordean a câştigat procesul cu Paul Ciuci (Compact)

16 aprilie, 2018
Adi Ordean Paul Ciuci jpeg

După 20 de ani de "râcă" în sânul formaţiei Compact, justiţia şi-a spus cuvântul.

image

Leo Iorga, Adrian Ordean, Leluţ Vasilescu şi Paul Ciuci. Cele patru nume mari legate de legendara trupă rock Compact, între care, însă, s-au născut grave neînţelegeri.

În 40 de ani de activitate, formaţia a fost lovită de tragedii, dar şi de scandaluri din cauza orgoliilor. Războiul dintre Paul Ciuci şi Leo Iorga pe numele Compact a ajuns să fie tranşat de judecători. Practic, Paul Ciuci (61) l-a invitat la tribunal, în 2013, pe Leo Iorga (53), pe motiv că pârâtul se foloseşte la greu de numele acestei trupe, din care, o vreme, a făcut şi el parte. După ce a cântat opt ani în renumita trupă de rock, Leo a rămas în memoria publicului ca fiind “Leo Iorga de la Compact”, iar unii organizatori de evenimente l-au anunţat pe afişe drept “Leo Iorga, ex-Compact”. Considerând că acest lucru aduce grave prejudicii de imagine trupei, Paul Ciuci, actualul lider al formaţiei, l-a dat în judecată pe Leo, înterzicându-i să mai folosească numele Compact şi cerând o despăgubire de 10.000 de euro. Din păcate, instanţa supremă s-a pronunţat, dându-i dreptate lui Paul Ciuci.

Compact în 1989: Adi Ordean, Leluţ Vasilescu, Leo Iorga, Vlady Cnejevici şi Teo Peter.

Aflăm, însă, că Paul Ciuci i-a intentat proces şi lui Adrian Ordean, fost membru al trupei Compact şi bun prieten şi colaborator al lui Leo Iorga. Iată ce spune el despre derularea procesului şi cum a reuşit Paul Ciuci să câştige în instanţă în defavoarea lui Leo Iorga.

"Până azi, la 63 de ani, eu nu am fost la tribunal decât o singură dată, atunci când am divorţat de prima soţie. Asta se întâmpla cu 30 de ani în urmă. În decembrie 2017 când mă pregăteam pentru sărbătorile ce urmau să vină, am primit o hârtie de la tribunal în care scria că sunt dat în judecată de către colegul meu de breaslă, Paul Ciuci, de la formaţia Compact, care mă soma să nu mai rostesc vreodată, să nu mai folosesc sau să mai uzez de sintagma “ex-Compact”, vreodată în viaţa mea. Şi asta pentru că “doar el e Compact”. Eu am activat timp de aproape 9 ani (`88 – ’96) la trupa Compact sau Compact B (Bucureşti), aşa cum ne-au “botezat” ziariştii, ca să facă diferenţa între noi şi Compact de la Cluj a lui Costi Cămărăşan. În acest timp eu am scris toate cântecele, aproape toate textele, am orchestrat toate piesele, am înregistrat, am mixat şi am masterizat 3 albume ale Compact sau Compact B, aşa cum s-a numit formaţia din perioada ‘88 – ’96, în componenţa căreia îi găsim pe Leluţ Vasilescu, Teo Peter, Leo Iorga, Vladi Knejevici, Emil Laghia si eu. În ’96 eu m-am retras neputând ţine pasul cu studioul de înregistrări din cauza numărului mare de concerte. După câteva zeci de ani s-a trezit Paul Ciuci într-o dimineaţa, s-a dus la OSIM şi a înscris pe numele lui marca “Compact”. Nu ştiu cum s-a putut întâmpla aşa ceva, la OSIM??? A dat afară din formaţia lui toţi membrii vechi ai Compact, încheind cu excluderea după 10 ani de Compact a lui Adrian Coco Tinca şi după 33 de ani a lui Leluţ Vasilescu. De Leo Iorga ”scăpase”, folosind aceleaşi aberaţii ca în cazul meu, dându-l în judecată şi “câştigând” la apel, prin neprezentarea lui Leo la proces, acesta fiind bolnav de cancer. 

Adrian Kiseleff, Costi Cămărăşan, Leluţ Vasilescu, Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Coco Adrian Tinca

Refacerea grupului Compact B în 2017, cu foşti membri care de-a lungul timpului au construit cărămidă cu cărămidă numele Compact şi au participat la scrierea istoriei grupului, cum ar fi Leluţ Vasilescu, Leo Iorga, Costi Cămărăşan, Adrian Coco Tinca, Adrian Ordean, l-a speriat în aşa hal încât m-a dat în judecată şi pe mine şi pe Costi Cămărăşan, cel care de fapt a înfiinţat trupa Compact şi cel care l-a adus după 5 ani de existenţă a grupului şi pe Paul Ciuci la Compact, după modelul cu Leo Iorga, crezând că eliminarea noastră va pecetlui postura de ”stăpân” forever al numelui Compact, pe principiul ”cine nu-i gata, îi dau cu lopata”.

Aşa că

, aşa cum ar fi fost normal şi legal pentru asta…pentru că eu din asta trăiesc dragi prieteni, compun cantece…iată-mă somat să nu mai folosesc vreodată numele Compact. Să nu mai am pretenţia vreodată să spun că eu am cântat la Compact. Gata !!!

Ieri, 11 Aprilie 2018, la tribunal, avocatul nostru Alexander Popa a câştigat procesul,

, “cererile” lui fiind nefondate… adică eu şi Costi ne-am ”recâştigat” dreptul de a trăi liniştiţi şi de a folosi în continuare numele Compact…

Justitia funcţionează!

image

"Blestemul" trupei Compact

Lanţul tragediilor în Compact a început în decembrie 2004, când basistul Teo Peter a murit într-un accident de maşină, provocat  de un angajat al Ambasadei SUA la Bucureşti. În iunie 2005, chitaristul Emil Laghia a fost omorât cu sânge rece de concubina lui. O lună mai târziu, impresarul George Popa a decedat în somn, în urma unui infarct. În 2008, Leluţ Vasilescu a suferit un infarct pe scenă, la Făgăraş, iar în 2011 Leo Iorga avea să fie diagnosticat cu cancer pulmonar. În 2013, Paul Ciuci l-a dat în judecată pe Leo pentru a-l opri să mai folosească în concerte numele Compact, iar în 2016 sentinţa a fost favorabilă lui Paul. În noiembrie 2016 s-a stins din viaţă şi primul chitarist al grupului, Marian Manoliu.

Pact by Leo Iorga & Adi Ordean



Recente pe Ok! Magazine

Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg
5 stiluri de design care se potrivesc perfect cu o bucătărie open space jpg
Ghid de intretinere pentru prelungirea vietii masinii de spalat jpg
Cum să alegi aparatul de vidat potrivit pentru nevoile tale jpg
Cum să îți planifici călătoria perfectă cu ajutorul unui serviciu de închirieri mașini jpg
okaymagazine ro friteuza cu aer cald  jpg
Prăjitura emblematică a Insulei Capri, Pixabay (1) jpg