Al Bano și Romina Power, apariție inedită și emoționantă pe aceeași scenă, la București

Prima ediție a festivalului Unforgettable, organizat la Romexpo, în București, a adus pe aceeași scenă artiști legendari, aparținând diverselor stiluri muzicale, precum și colaborări inedite care au încântat miile de spectatori prezenți în cele trei zile ale evenimentului.

Publicul, sosit inclusiv de peste hotare, a urmărit recitaluri memorabile, precum cel al lui Jessie J, și a fost martorul unor duete inedite: Al Bano a cântat alături de maestrul Gheorghe Zamfir, Lara Fabian cu Laura Bretan, iar Gipsy Kings a inclus în concert un featuring cu Theo Rose.

Al Bano și Romina foto PR  JPG

Inițiatorul și organizatorul festivalului, Radu Fornea, declară că Unforgettable are toate șansele să devină un festival de referință al Bucureștiului, care aduce pe scenă mari artiști, idoli ai diverselor generații, cu voci remarcabile, ariști care să fie parte a unui context unic, irepetabil.

”Unforgettable este un festival care pune accent pe calitatea artiștilor din setlist, dar și unul care îi scoate pe aceștia din zona de confort și îi invită să apară în fața publicului într-o ipostază diferită. Colaborările surpriză pe care le-am avut la această primă ediție sunt un exemplu în acest sens. Artiști ai diverselor stiluri muzicale și-au unit talentele și au oferit publicului clipe memorabile. Geniul nostru muzical, maestrul Gheorghe Zamfir, ne-a ajutat enorm, prin prezența dumnealui, ca imagine a festivalului, astfel că am și construit conceptul Celebrating Zamfir, pe care ne propunem să îl păstrăm și la viitoarele ediții”, declară Radu Fornea.

gheorghe zamfir unforgettable festival 2024 1 JPG

Unforgettable Festival 2024 a avut loc la București, între 13 și 15 septembrie, și a inclus concerte ale artiștilor Gheorghe Zamfir, Jessie J, Lara Fabian, Gipsy Kings, Al Bano și Romina Power, Havasi, Garou, Julien Dassin, Chiara di Bari, Laura Bretan, Elena Mosuc, Alterisio Paoletti, Theo Rose sau Monserrat Marti Caballe.

Foto: PR



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg