Alexandra Dinu şi Adrien Brody vin în România pentru premiera filmului “Capcană mortală/Bullet Head”

Actualizat:
Adrien Brody Alexandra Dinu jpeg

Actorul american va face cunoştinţă în premieră cu publicul român, cu ocazia lansării filmului în care joacă alături de românca noastră.

image

Filmul în care Alexandra Dinu deţine rolul principal feminin şi joacă alături de Adrien Brody, John Malkovich şi Antonio Banderas va avea premiera de gală în România în data de 12 decembrie, urmând ca pelicula să ajungă în cinematografele din toată ţara începând cu 5 ianuarie 2018.

Alexandra Dinu şi Adrien Brody vor fi prezenţi la Bucureşti pentru proiecţia peliculei, ce va avea loc pe 12 decembrie, la Cinema City din AFI Mall Cotroceni.

, premiat cu trofeul Oscar în 2003 pentru rolul din “Pianistul”, va fi prezent astfel pentru prima dată în Romania.

Actorul american are la activ filme de succes precum „The Thin Red Line”, „Cadillac Records”, „Midnight in Paris”, şi distincţii precum Premiul Cesar, National Society of Film Critics Award, Black Reel Award.

“Bullet Head” reprezintă debutul la Hollywood al Alexandrei Dinu, după mai bine de zece ani de activitate profesională în lumea filmului italian, timp în care a avut roluri în producţii de succes în industria cinematografică italiană, precum „Capri”, „L’Isola”, „Rosso San Valentino” ori „La Farfalla Granata”.

image

Alexandra Dinu este singurul nume feminin din distribuţia peliculei “Capcană mortală/Bullet Head”. Pelicula, regizată de Paul Solet şi produsă de Millennium Films, va avea premiera mondială pe 8 decembrie în Statele Unite.

image

Partenerii evenimentului de la Bucureşti sunt Obsentum, Grey Goose, Laurent-Perrier, Evian. Evenimentul este organizat de YOLO Media şi Somebody Production cu sprijinul Ro Image 2000 şi Cinema City.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg