Alexandra Duli, mai sexy la "Survivor" decât la "Burlacul"! Cum au arătat ceilalţi concurenţi la petrecerea de unificare a triburilor

Actualizat:
1 alexandra duli mai sexy la survivor decat la burlacul 2 jpg jpeg

După anunţul unificării triburilor, Faimoşii şi Războinicii au avut momentul lor de glorie, în care au strălucit ca nişte adevărate staruri.

Niciodată un duş n-a părut mai plăcut. Şi nici o şedinţă de machiaj şi coafat/frezat nu a fost mai încântătoare. Cel puţin, asta ne-au spus concurenţii de la "Survivor România" care, după meciul disputat cu echipa de producţie (pe care l-au câştigat, obţinând perne şi saltele în tabără), au avut parte de-un moment de răsfăţ autentic.

Proaspăt îmbăiaţi şi aranjaţi, Faimoşii şi Războinicii şi-au luat hainele bune, de petrecere, şi s-au prezentat în grădina vilei în care a fost organizat party-ul unificării triburilor. Nu mică le-a fost uimirea să vadă schimbarea prin care a trecut fiecare şi să constate cât de bine le stă în "pielea lor", cu toate "accesoriile" civilizaţiei. Nici noi nu i-am recunoscut imediat, atât de frumoşi erau! 

Dacă pe Faimoşi i-am mai văzut în astfel de ipostaze - doar de-aia sunt Faimoşi! - , pe Războinici i-am descoperit într-o nouă formulă, foarte atrăgători şi relaxaţi, puşi pe glume şi foarte distractivi. Până şi severul Relu Pănescu a demonstrat că ştie să se distreze şi să fie un dansator în ton cu timpurile!

Mai "faimoasă" decât ceilalţi Războinici, Alexandra Duli s-a remarcat printr-o ţinută foarte sexy, o rochie roşie, mulată, cu decupaje laterale şi prindere  cu şnururi la spate. Un outfit îndrăzneţ, menit să-i pună în valoare trupul, la cei 24 de ani ai săi, şi am spune chiar mai sexy decât ţinutele pe care le-a purtat în emisiunea "Burlacul" - unde s-a făcut prima oară remarcată.

4 alexandra duli burlacul 1 jpg jpeg

Totodată, volubilitatea şi sociabilitatea de care a dat dovadă Alexandra Duli o face să fie în continuare foarte simpatizată de public - chiar dacă mai sunt voci deranjate de apartenenţa sa la un anumit grup de interese din cadrul Războinicilor. Iar pe ringul de dans, Alexandra Duli se dezlănţuie pe toate ritmurile, fiind inima petrecerii.

Oare "Burlacul" Andi Constantin îi urmăreşte prestaţia la "Survivor"?

FOTO: capturi TV



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg