Andreea Bălan și-a dus fetițele în Dubai: "Sunt fascinată de ce am văzut"

Actualizat:
balan andree jpg

A petrecut câteva luni departe de țară pentru filmările la Asia Express, dar acum și-a luat revanșa. Andreea Bălan și-a dus fetițele și mama în Dubai. 

”Am avut mai bine de jumătate de an plin de filmări și în special, cât timp am filmat pentru America Express, am stat departe de fetițele mele. Odată ce am revenit în țară, le-am promis că vom merge în curând într-o vacanță, alături de bunica lor. Am reușit să prind șase zile libere între filmările de la emisiune, la începutul lunii octombrie, astfel că am decis să mergem în Dubai. Mi-am dorit o destinație la căldură, unde gărgărițele mele să se bălăcească în piscină, să le duc să vadă atracțiile potrivite vârstei lor și, în același timp, să pot vizita și eu ce este nou în oraș, cât timp ele rămân la hotel alături de bunica lor. Am zburat la business class pentru că mi-am dorit să ofer familiei mele tot confortul pe care îl merită, să ne uităm împreună la desene animate pe durata zborului de cinci ore, și să se simtă, practic, ca acasă.

balan32 jpeg

Prima zi petrecută în Dubai a fost dedicată exclusiv timpului petrecut în familie, la piscina hotelului.

”Ella și Clara s-au bucurat de vremea caldă și de orele petrecute împreună, s-au delectat cu înghețată și prăjituri, cu tot ce și-au dorit. Seara am mers la cină la restaurantul cu specific italian al hotelului, iar în a doua seară la cel cu specific iranian, unde am avut parte de o experiență culinară cu totul inedită, preparatele fiind prezentate și servite în cele mai impresionante moduri. La desert, au avut, spre exemplu, înghețată de șofran cu apă de trandafir și mango, sau așa numitul Treasure Box, prăjitură brownie și înghețată într-o cutie de comori care include și o lopățică cu care poți presăra crumble de ciocolată deasupra deserturilor. Fetițele au fost foarte încântate de experiență”, spune vedeta.

A treia zi, solista a vizitat, alături de fiicele sale și de mama ei, cel mai mare acvariu din lume aflat într-un mall.

”Ne place doarte mult în Dubai și ne place să descoperim lucruri noi. Aici nu te plictisești niciodată. Am mers cu toții la cel mai mare acvariu dintr-un mall ca să vedem multe specii de pești și mamifere marine. Am mers printr-un tunel de sticlă, acoperit de apă, iar în jurul nostru înotau pisici de mare, rechini, pești spadă, multe specii pe care cele mici au fost atât de bucuroase să le vadă. Ne-am plimbat apoi puțin prin mall, am admirat cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, și ne-am întors la hotel pentru prânz și programul de somn de după-amiază.

Cât timp au dormit gărgărițele, alături de bunica lor, eu am mers să vizitez Museum of the Future, Muzeul Viitorului, una din cele mai noi atracții uluitoare din Dubai. Este considerată cea mai frumoasă clădire din lume și găzduiește un muzeu cu totul impresionant. Am călătorit, în anul 2071, într-o navă spațială până la colonia construită pe lună și înapoi pe pământ. Apoi, am ajuns în Biblioteca Pământului, un spațiu uluitor unde au fost înmagazinat AND-ul a peste 2400 de specii de viețuitoare. Sunt expuse tot atâtea recipiente de sticlă în care a fost inserată imaginea 3D a fiecăreia”, povestește artista.

balan andreea31 jpeg

 Ultima seară în Dubai a fost rezervată unei cine pe care artista a avut-o într-un restaurant situat la etajul 54, ce oferă o panoramă excepțională asupra orașului.



Recente pe Ok! Magazine

tanara in vacanta jpg
pexels jonathanborba 35842227 jpg
e1f7460fea99503766cd6ff91292f41211 jpg
Anii ’50 și reconfigurarea eleganței feminine jpg
okmagazine ro   Cum se aleg verighetele din aur Criterii estetice, practice și emoționale png
okmagazine ro   Cum se accesorizează corect colecția de rochii dama elegante pentru un efect maxim jpg
okmagazine ro pexels angelo capitanio 423939654 18083872 jpg
okmagazine ro   Sac de dormit bebe cu picioare JUKKI – confort și libertate pentru somnul celor mici jpg
e1e24561872090c3bb6e5fbfb86a6e210e jpg
okmagazine ro   Cum să planifici perfect o escapadă urbană spontană jpg
Nibiru  vedere panoramica nocturna jpg
pexels masoodaslami 4052209 jpg
1779375963 5NPT jpg
OKMagazine (2) (1) jpg
rochie vaporoasa eleganta articol okmagazine jpg
IMG 1879 jpeg
Lidl articol 16mai jpg
23bc758cf0bd6e878eec5084fc67bea3 jpg