Andreea Marin a făcut pentru a doua oară covid: "Cred că e cel mai bun medicament"

Actualizat:
marin6 jpg

Andreea Marin a făcut pentru a doua oară covid și s-a izolat penru câteva zile. Vedeta a spus ce a ajutat-o în această perioadă.

“Supa asta simplă, sănătoasă și gustoasă cu legume, tăieței și pătrunjel parfumat proaspăt cules din grădina noastră cu miresme îmi amintește de supa mamei. Sunt atât de departe și, totuși, atât de aproape acele vremuri frumoase! Azi e pentru mine ultima zi dintr-o nouă rundă de Covid - nu v-am spus, că nu e nevoie de îngrijorare în plus, avem cu toții destulă și eu sunt bine, nu au fost probleme mari de depășit - și am ales să fac supa mamei, pentru că mi-am amintit de ea ca de un balsam pentru mine, când eram copil bolnăvior. Mama mă făcea să cred că e cel mai bun medicament. Și așa și este, și azi cred că natura e vindecare înainte de toate. Iar dacă nu ați citit cartea "Supă de pui pentru suflet" (de fapt, e o serie semnată de autorii Jack Canfield și Mark Victor Hansen), e o bucurie pe care o recomand cu drag! Sănătate și suflet bun!”, spune Andreea Marin.

marin8 jpg

Vedeta a ținut să îi aibă pe cei dragi aproape după ce a scăpat de izolare și a mers la restaurantul lui Joseph Hadad  “Prima zi în aer liber după izolare, mi-am dorit să-mi fac un dar: oameni dragi alături, o masă parfumată și tare gustoasă și un loc în care mă simt ca acasă de fiecare dată. Îl admir pe Joseph Hadad pentru omenie, exemplul de dăruire în viața și în munca sa, pentru dorința neobosită de a trăi frumos și demn. Și pentru umor!”



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg