Andreea Raicu, despre nebunia din aeroporturi: “E deja a cincea zi din cele 8 și nici urmă de bagaj”

Actualizat:

Plecată în vacanță în Grecia, vedeta de televiziune a fost prevăzătoare și, chiar dacă s-a produs un mic accident la aeroport, a reușit să nu-și strice definitiv sejurul.

292012189 604643087687535 7824427819398321270 n jpg

Chiar în perioada de vârf a sezonului estival, când de-abia așteptăm cu toții să ajungem în concediu, companiile de transport aerian se confruntă cu o criză de personal și cu o proastă gestiune a zborurilor, ceea ce produce întârzieri sau chiar anulări de zboruri, greșeli de manevrare a bagajelor, nervi și frustrări.

Cu un sejur antamat în Creta în această perioadă, Andreea Raicu a experimentat și ea inevitabilul și, chiar dacă a ajuns cu bine la destinație, nu același lucru se poate spune și despre valiza ei cu haine și necesități. Totuși, un simplu gest prevăzător a fost de-ajuns să-i salveze, totuși, vacanța.

“Sâmbătă am plecat în vacanță. 🌊🌞Din cauza nebuniei din aeroporturi, m-am gândit să îmi iau un bagaj de mână, ceea ce a stârnit hohote de râs din partea prietenilor mei, pentru ca eu obișnuiesc să “travel light”. Mi-am luat lucrurile esențiale, în cazul în care îmi întârzie bagajul o zi. E deja a cincea zi, din cele 8, și nici urmă de bagaj”, a povestit Andreea Raicu pe conturile sale de socializare.

În tot răul, însă, iată și partea pozitivă: “Am scris acest mesaj pentru cei care pleacă în vacanță în perioada asta. Sfatul meu este să vă luați un bagaj de mână cu câteva haine și creme. Deși mi-am făcut un bagaj mare, am realizat de cât de puțin avem nevoie. We can adapt to anything!🙌🏻 Ce-mi lipsește cel mai tare? Rochiile din Amalin, pe care de-abia așteptam să le îmbrac. În rest, numai părți bune: mă hotărăsc foarte repede cu ce mă îmbrac, e super ordine în cameră, plus că bagajul îl voi face în 5 minute la plecare!”

Andreea Raicu vacanta in Creta a pierdut bagajul nebunia din aeroporturi (5) jpg

Concluzia ei? “Ai nevoie de organizare, minte relaxată, care înțelege că trebuie să accepte ce nu poate schimba, dacă vrei să fie bine!”

FOTO: arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg