Anita Ekberg, diva din La Dolce Vita
Sau una dintre precursoarele starletelor de azi, voluptuoase, dar cu talent mai degrabă anemic, care se vor vânate cu orice preţ de paparazzi! Luna aceasta, senzuala blondă din La Dolce Vita ar fi împlinit 85 de ani! Ar fi putut fi şi prima Bond Girl, dar a pierdut competiţia în faţa Ursulei Andress. Aşa încât a rămas în istoria cinematografiei doar cu o secvenţă nemuritoare. Mai mult nici n-ar fi putut, însă momentul în care Sylvia, personajul ei din La Dolce Vita, intră în Fontana di Trevi, îmbrăcată într-o rochie neagră, fără bretele, cu decolteu generos, este una dintre cele mai iconice scene de film din toate timpurile...
Iubirile ei cu starurile de la Hollywood au fost intens vânate de presă.
„Am îngheţat de frig filmând acea scenă. Au trebuit să mă ridice pe braţe din fântână, fiindcă nu-mi mai simţeam picioarele. Am văzut de-atâtea ori scena aceea, încât acum nu mai suport s-o urmăresc”, îşi amintea cu umor suedeza în 2005, la o emisiune radiofonică în ţara natală. Dar senzualitatea pe care o emană blonda în acea secvenţă atinge şi azi publicul masculin, la 56 de ani de la lansarea peliculei regizate de Federico Fellini – o peliculă din a cărei distribuţie mai fac parte Marcello Matroianni şi Anouk Aimée şi care a câştigat Oscarul pentru costume şi a primit alte trei nominalizări din partea Academiei Americane de Film (pentru regie, scenariu şi decoruri). Altfel spus, un film care a făcut istorie şi care a transformat-o instant pe Anita Ekberg, care avea pe-atunci 29 de ani, într-un sex simbol.
Concursurile de Miss i-au deschis uşa celebrităţii.
Născută pe 29 septembrie 1931 la Malmo, în Suedia, Anita a crescut alături de şapte fraţi, într-o familie nu foarte înstărită. Iar paşaportul ei către faimă şi lux a fost tocmai frumuseţea sa, Anita începând să lucreze ca model. Aşa a ajuns să câştige în 1950 Miss Malmo, apoi Miss Suedia – pentru ca imediat să plece, împinsă de mama ei, în America, pentru a concura la Miss Univers în 1951 chiar cu un an înainte ca această competiţie să devină una recunoscută oficial. N-a obţinut marele trofeu, fiindcă nu vorbea foarte bine engleză, dar s-a numărat printre cele şase finaliste, câştigând un contract cu Universal Studios. Astfel, la 20 de ani, uşa faimei i se deschidea larg, cei de la Universal oferindu-i gratuit lecţii de actorie, dicţie şi dans. Anita era pregătită să devină divă... Dar, după cum ea însăşi avea să recunoască, chiulea pe rupte de la orele de actorie, însă visa să obţină roluri mari. Cum era de aşteptat, cu o asemenea mentalitate şi cu un trup voluptuos ca al ei, Anita avea să aterizeze rapid pe prima pagină a tabloidelor, graţie aventurilor ei cu bărbaţi faimoşi, precum Frank Sinatra, Tyrone Power, Yul Brynner şi Errol Flynn şi Gary Cooper. Suedeza voia s-o ia pe scurtătură, astfel că n-a refuzat nici ocazia unui pictorial în Playboy. Şi, dornică de publicitate, a recunoscut ulterior că a aranjat cu un fotograf să surprindă momentul în care i se rupea rochia pe covorul roşu la un eveniment dintr-un hotel londonez... Asta se întâmpla în anii '50. Anita a fost, aşadar, o pin-up spumoasă şi una dintre precursoarele starletelor din ziua de azi, care sună paparazzi, chemându-i să le surprindă în cutare ipostază...
Anita, în Copenhaga, în 1956.
După asemenea eforturi de-a se face remarcată, trebuia să se întâmple ceva, nu-i aşa? Paramount a început să-i dea diverse roluri, printre care unul în „Război şi Pace” din 1956, cu Mel Ferrer şi Audrey Hepburn. Iar în acelaşi an, casa RKO îi oferea primul rol principal – în filmul Back from Eternity, care s-a dovedit, însă, un dezastru. Cel mai cunoscut rol al său a rămas, însă, cel al Sylviei, din La Dolce Vita. Lumea nu-şi mai aminteşte, de pildă, de apariţia ei într-un anume Bobbaccio '70, din 1962, alături de Sophia Loren şi Romy Schneider. Cu-atât mai puţin ştie cineva că a fost la un pas de-a primi rolul principal feminin în primul film Bond – dar a pierdut marea şansă în faţa Ursulei Andress. Cele două n-au rămas, însă, rivale, jucând împreună în 4 for Texas. Ulterior, Ekberg a mai jucat în două filme regizate de Fellini, actriţa stabilindu-se, de altfel, din anii '50 la Roma.
Anita Ekberg, în anii 60.
Oricâte valuri s-ar fi străduit să facă la Hollywood, Ekberg n-a putut mai mult de-atât. Fiindcă realitatea este că frumuseţea ei n-a fost dublată de un talent pe măsură. Aş zice că nici de o inteligenţă aşijderea, dar aici lucrurile sunt discutabile... Cert este că Anitei i-a lipsit diplomaţia, bârfindu-şi colegii de breaslă în interviuri. Ba chiar a afirmat nu o dată că nu Fellini a făcut-o celebră, ci a fost invers: ea l-a făcut faimos pe Fellini. Or astfel de afirmaţii n-au făcut decât să-i ardă podurile care o legau de lumea bună a cinematografiei, pierzând multe relaţii prin care ar fi putut continua să obţină roluri interesante.
O Anita Ekberg de nerecunoscut, în 2010.
Nici cele două căsnicii ale sale nu au fost un succes. Din 1955 în 1959 a fost măritată cu un actor britanic alcoolic, Anthony Steel, iar din 1963 în 1975 cu un actor de mâna a doua, Rik Van Nutter. Relaţiile ei amoroase dintre mariaje şi extraconjugale au fost cu muuult mai interesante şi picante, fiindcă vorbim, nu-i aşa, de bărbaţi celebri şi talentaţi, precum Sinatra, Errol Flynn sau Gary Cooper, pe care şi-ar fi dorit să-i transforme în soţi, dar... n-a putut. N-a avut nici copii, deşi asta ar fi putut şi a ajuns s-o regrete mai târziu în viaţă, când bătrâneţea a condamnat-o la scaunul cu rotile. De altfel, stilul de viaţă dezordonat şi neîmplinirile i se puteau citi pe chipul de pe care dispăruse orice urmă a frumuseţii ei de altădată, atunci când a apărut la un eveniment în cinstea filmului La Dolce Vita din 2010. Anita s-a stins din viaţă pe 11 ianuarie 2015, lăsând în urmă mult mai puţin decât ar fi putut realiza... Oricine vizitează azi Roma şi aruncă un bănuţ în Fontana di Trevi îşi aminteşte, însă, şi de ea. Fiindcă Anita asta a şi visat să fie mereu: Sylvia cea urmărită de "paparazzi", un termen lansat, apropo, chiar de filmul La Dolce Vita...
Foto: Getty Images
