Antonia, star în Germania

Actualizat:

Weekendul trecut, Antonia a susţinut două spectacole în oraşele Hanovra şi Bielefeld, urmând ca în octombrie să înceapă un turneu de cel puţin cinci alte show-uri în Germania.

Weekendul trecut, Antonia a susţinut două spectacole în oraşele Hanovra şi Bielefeld, urmând ca în octombrie să înceapă un turneu de cel puţin cinci alte show-uri în Germania.

Infinity, cel mai în vogă club din Hanovra, a aşteptat-o cu aproximativ 1.000 de zâmbete şi voci care au fredonat alături de ea pe toată perioada concertului. Cel de-al doilea club, Prime, este fără îndoială, cea mai mare şi mai populară locaţie de distracţie din zonă. Petrecăreţii vin aici în fiecare weekend de la sute de kilometri distanţă, fapt de la care nu s-au dezis nici de această dată. Astfel, Antonia a incitat mai mult de 3.000 de nemţi la un dans nebun scandând, bineînţeles, „Shake it, Mamma“. Cel mai nou single al său, „Marionette“, a fost primit extrem de bine, remixurile sale devenind unele dintre gazdele obişnuite în cluburile din Europa.

„Mă bucur extrem de mult că am ocazia să călătoresc în ţări în care nici nu am visat să ajung - săptămâna trecută am pupat un delfin înainte de un concert în Dubai, iar acum dansez alături de 3.000 de noi prieteni în Germania!“, ne-a povestit.

Urmăreşte aici câteva imagini cu Antonia în Germania:

Foto: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg