Arnold Schwarzenegger, aniversare cu fosta soţie. Actorul a împlinit 73 de ani

Actualizat:
1 maria jpg jpeg

Arnold Schwarzenegger a împlinit 73 de ani în urmă cu câteva zile. Starul a ales să sărbătorească acest eveniment alături de fosta  sa soţie, Maria Shriver, şi cei patru copii. Fiul cel mai mare, Patrick, a făcut publică o fotografie de la reuniunea de familie.

În imagine, Arnold este încadrat de fosta soţie, Maria, 64 de ani, fiica Katherine, 30 de ani, cei doi băieţi, Christopher, 22 de ani, şi Patrick, 26 de ani, şi fiica Christina, 29.

Schwarzenegger şi Maria Shriver au fost căsătoriţi timp de 25 de ani , dar s-au despărţit în 2011. La scurt timp după vestea divorţului, s-a aflat că actorul avusese o relaţie paralelă cu menajera, iar din legătura lor rezultase un copil, Joseph Baena.

"După ce am părăsit biroul guvernatorului, i-am spus soţiei mele despre acest eveniment, care a avut loc în urmă cu peste 10 ani”, a spus Arnold la acea vreme într-un comunicat de presă. Actorul nu a menţionat însă că a mărturisit întreaga poveste doar atunci soţia sa l-a confruntat cu informaţiile pe care avea. Maria discutase cu  care Arnold avea o relaţie şi aflase chiar de la ea că au un copil împreună.

        Vezi această postare pe Instagram                   I’m trying so hard to smile.... damn wisdom teeth SMH... Happy birthday pops! Love u O postare distribuită de Patrick Schwarzenegger (@patrickschwarzenegger) pe Aug 3, 2020 la 12:54 PDT

Vezi această postare pe Instagram

I’m trying so hard to smile.... damn wisdom teeth SMH... Happy birthday pops! Love u

O postare distribuită de Patrick Schwarzenegger (@patrickschwarzenegger) pe



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg