Aromele primăverii de la AVINCIS

Actualizat:
6 domnul de roua 3 jpg jpeg

Sărbătoreşte luna martie cu cele mai inspirate mărţişoare care să îţi aducă momente de neuitat alături de persoanele dragi: vinurile AVINCIS din gama Domnul de Rouă*.

Crama AVINCIS, de pe domeniul VILA DOBRUŞA din Drăgăşani, care şi-a recăpătat gloria sfârşitului de secol al XIX-lea odată cu inaugurarea în 2011, îţi propune vinurile care îţi vor depăna în pahare legenda prinţului călător prin viile Drăgăşanilor, un îndrăgostit topit de razele soarelui în roua dimineţii. Din taina iubirii pierdute, au renăscut trei versiuni ale aceleiaşi legende olteneşti: Domnul de Rouă Alb, Domnul de Rouă Roşu şi Domnul de Rouă Rosé.

Este o poveste veche, chiar de pe meleagurile unde se împletesc aromele şi nuanţele iubirii în sticlele cu eticheta Domnul de Rouă, pentru ca tu să poţi dărui un mărţişor original, plin de savoare, care va fi totodată pretextul unor clipe de poveste.

4 avincis domnul de roua jpg jpeg

Recoltarea este realizată manual pentru ca strugurii să rămână cât mai intacţi posibil. Apoi strugurii sunt sortaţi a doua oară şi sunt aleşi doar cei copţi şi sănătoşi, iar, după îndepărtarea ciorchinilor, are loc fermentarea lor în cisterne de inox, cu cea mai modernă tehnologie disponibilă. Rezultatul este un vin îmbietor, uşor, aromat, cu diferite buchete. Domnul de Rouă Alb îţi dezvăluie un buchet de citrice cu note predominant fructate şi uşor florale, Domnul de Rouă Roşu îţi deschide un buchet de coacăze negre şi mure, iar Domnul de Rouă Rosé vine cu arome de căpşuni şi cireşe proaspete.

3 avincis domnul de roua v2 jpg jpeg

Vinurile echilibrate şi tinere, ce îmbină cu prospeţime cele mai bune soiuri de struguri de la crama AVINCIS sunt un elogiu al iubirii, de orice fel. Ce aromă se potriveşte zilelor tale de primăvară?

*Vinurile Domnul de Rouă pot fi comandate online de pe https://www.avincis.ro/magazin-online.htm sau pot fi achiziţionate din marile reţele de hypermarket-uri în întreaga ţară.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg