Artistul britanic Sacha Jafri, localizat în Dubai, intră în Cartea Recordurilor cu cea mai mare pânză de artă din lume. Tabloul a fost expus, azi, oficial la Atlantis, The Palm

Actualizat:
1 1 jafri guinness world records title largest art canvas in the world jpg jpeg

Pânza - record a lui Jafri, intitulată „Călătoria umanităţii”, are o dimensiune de peste 17.000 de metri pătraţi şi a fost creată în sala de bal de la Atlantis, The Palm, în timpul lockdown-ului impus de pandemia de Covid-19. Jafri a lucrat la ea timp de şapte luni, câte 20 de ore pe zi, cu utilizarea a 1.065 pensule şi 6.300 litri de vopsea.

2 4 jafri reflection the largest art canvas in the world jpg jpeg

Astăzi, 25 februarie 2021, are loc dezvelirea oficială a tabloului la Atlantis, The Palm. Proiectul lui Jafri îşi propune să strângă 30 de milioane de dolari pentru a ajuta la schimbarea vieţii celor mai nevoiaşi copii din cele mai sărace regiuni ale lumii, cei mai afectaţi de consecinţele pandemiei COVID-19. Artistul şi filantropul britanic Sacha Jafri a primit oficial titlul Guinness World Records pentru „Cea mai mare pânză de artă” din lume, cu pictura sa, considerată cea mai mare iniţiativă socială, artistică şi filantropică la nivel mondial din istorie, fiind susţinută de peste 100 de vedete internaţionale. Pânza a fost creată în Atlantis, sala de bal a mega hotelului The Palm, care a fost transformată în studioul artistului, unde Sacha a petrecut o perioadă de 28 de săptămâni, din martie până în septembrie, în timpul lockdown-ului.

„Dacă o persoană poate petrece 20 de ore pe zi (cu patru ore de somn) timp de şapte luni continuu, creând o pictură de peste 17.000 de metri pătraţi pe cont propriu, imaginaţi-vă ce ar putea face împreună 7,5 miliarde de oameni dacă am opri prostia discriminării. O lume, un singur suflet, o singură planetă", spune Sacha. Această pictură monumentală, „Călătoria umanităţii”, a fost împărţită în pânze numerotate, semnate, catalogate şi încadrate. 70 de piese încadrate individual în „Călătoria umanităţii” vor fi vândute în patru licitaţii în 2021, fondurile strânse fiind destinate iniţiativelor caritabile din sectoarele educaţiei, conectivităţii digitale, asistenţei medicale şi salubrizării, în parteneriat cu Dubai Cares, UNICEF, UNESCO, Global Gift Foundation, UNHCR, împreună cu Guvernul EAU.

3 4 jafri painting live on the largest art canvas in the world jpg jpeg

Pe 25 februarie, această capodoperă a revenit în locul în care a fost creată, enorma sală de bal Atlantis. Este prima dată când pânza este „reunită”, deoarece fiecare piesă încadrată va fi asamblată, recreând pictura originală. Cu platforme speciale de vizionare şi un labirint prin care pictura poate fi vizualizată, dezvelirea regală se face, bineînţeles, cu respectarea măsurilor de distanţare socială. Preşedinte de onoare al Global Gift Foundation, actriţa Eva Longoria, s-a declarat onorată ca face parte din acest proiect. „Sacha a strâns peste 60 de milioane de dolari pentru cele mai notabile cauze din întreaga lume, inclusiv a noastră, şi suntem încântaţi să colaborăm la acest proiect important”.

4 8 the largest art canvas in the world humanity jpg jpeg

Iniţiativa caritabilă a lui Jafri, „Humanity Inspired”, care face parte din iniţiativele globale ale Alteţei Sale şeicul Mohamed bin Rashid Al Maktoum, îşi propune să strângă peste 30 de milioane de dolari post pandemia COVID-19. Recunoscut ca unul dintre cei mai influenţi artişti din lume, pictorul britanic Sacha Jafri a strâns peste 60 de milioane de dolari din vânzarea operei sale în ultimii 18 ani, pentru cele mai demne şi notabile cauze, campanii şi fundaţii caritabile.

Jafri a fost cel mai tânăr artist din istorie (la 42 de ani) căruia i sa oferit un turneu retrospectiv de 18 ani (vizitând 30 de oraşe din 24 de ţări de pe toate cele cinci continente ale lumii), lucrările sale fiind prezentate în cele mai proeminente instituţii de artă din întreaga lume. Colecţionarii lui Jafri includ nume mari precum Familia suverană din Emiratele Arabe Unite, Familia Regală Britanică, Richard Branson, Paul McCartney, Ducele de Cambridge, David Beckham, Eva Longoria, George Clooney, Bill Gates, Roger Federer, Oprah Winfrey, Leonardo DiCaprio şi mulţi alţii.



Recente pe Ok! Magazine

e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg
work and travel JPG
1787732985 IXqK jpg
ce tipuri de bijuterii sunt recomandate copiilor png
okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg
annie spratt e3mQgEV0Kpg unsplash jpg
okmagazine ro   Sport chic modă direct de pe terenurile de tenis jpg
okmagazine ro pexels curtis adams 1694007 3958962 jpg
NIBIRU Promenada 2 jpeg