Astrologul Sanda Ionescu, previziuni pentru final de 2023: vești bune, dar și provocări

Actualizat:

Pasionată de astrologie, Sanda Ionescu a lansat de curând Agenda Astrologică, un instrument de inițiere în subtilul propriului univers. Mai mult, astrologul ne vorbește și despre ce ne rezervă finalul acestui an, din punct de vedere astral.

Sanda Ionescu astrolog jpg

Pentru Sanda Ionescu, pasiunea pentru astrologie a venit o dată cu studiul acesteia în cadrul unei școli. Astrologia a fost singura care mi-a răspuns la întrebări și care m-a făcut să înțeleg DE CE-urile vieții mele. Pasiunea a venit o dată cu perseverența, cu studiul aproape zilnic și cu înțelegerea profundă prin cercetări, spune aceasta.

Întrebată ce urmează din punct de vedere astral în acest final de an, Sanda Ionescu a răspuns că "sfârșitul anului 2023 vine cu cadouri, dar și cu provocări. În această vară, am avut-o pe Venus Retrogradă în Leu, de aici incendii, provocări cu copiii și cu substanțele ce creează dependențe. Dar sub acest aspect, Venus este mai războinică, astfel încât ea a fost în tensiune cu Uranus, planeta revoltelor și a schimbărilor. Cu mersul ei în Direct, va amplifica revoltele teritoriale, dar în aspect cu Uranus, regulile jocului la nivel mondial vor suferi modificări din toate punctele de vedere, dar în mod special în zona economico-financiară".

E indicat să scăpăm de vechile bagaje, reziduuri

"Cu Saturn în Pești și Retrograd, e necesar să avem discernământ legat de vânzătorii de iluzii, care au aparut acum mai mult ca oricând. Până la sfârșitul anului, astrele ne oferă șansa de a renaște, dar într-un mod elevat, începând cu propria persoană. Din punct de vedere financiar, e necesar să avem curajul să ne valorificăm și să avem curajul să ne cerem drepturile. Atenție, însă, în această perioadă la relațiile care nu ne fac bine, care ne duc spre involuție. Sfârșitul anului aduce din acest punct de vedere atașamente și gelozii. Fiind un an sabatic, în 2023 e indicat să scăpăm de vechile bagaje, reziduuri, pentru a veni în viața noastră noul și automat evoluția proprie".

Foto: arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg