Avantajele unui consult oftalmologic - Trei afecțiuni ce pot fi descoperite

control jpg

Nu este un secret că în România nu se merge pe atât de des pe cât ar trebui la controalele de rutină la medici și că la capitolul sănătate nu o ducem neapărat prea bine. Se tot vorbește despre controalele de rutină la medici stomatologi, cardiologi sau chiar urologi, însă mai puțin este scos în evidență rolul medicilor oftalmologi. 

Pe lângă prescrierea de rețete pentru ochelari și lentile de contact, medicii oftalmologi pot chiar să detecteze semnale ale unor posibile afecțiuni la un simplu control de rutină. Iar un astfel de control e recomandat tuturor persoanelor, indiferent dacă poartă sau nu ochelari sau lentile de contact. 

Ce afecțiuni pot fi descoperite prin intermediul ochilor?

„The eyes, Chico. They never lie.” spunea Tony Montana în Scarface și nu era deloc departe de adevăr. Un simplu control oftalmologic de rutină la Spitalul de Oftalmologie Infosan sau la oricare alt medic specialist poate detecta simptomele aparitiei unor afecțiuni generale, nu doar la nivelul ochilor. Printre aceste afecțiuni majore ce pot fi descoperite în timpul unui control oftalmologic se pot număra și: 

Tensiunea arterială crescută 

Simptomele ce pot fi asociate cu o tensiune arterială crescută sunt roșeața și umflătura. Roșeața poate veni dintr-o sângerare inofensivă a ochiului cauzată cel mai probabil de un strănut sau o tuse mai puternică, ceea ce se și întâmplă de cele mai multe ori. Însă poate fi asociată cu tensiunea arterială crescută printr-o hemoragie subconjunctivală, adică spargerea unui vas minuscul de sânge în albul ochiului. 

Umflătura ochiului pe o perioadă îndelungată poate fi provocată de arterele retinei care se pot rigidiza și pot face ca ochiul să pară mai bombat atunci când sunt apăsate pe un vas de sânge. 

Afecțiuni ale inimii

Tot în zona de cardiologie, un control oftalmologic mai amănunțit poate detecta câteva dintre simptomele precoce ale unor afecțiuni ale inimii. Examinând cu atenție retina, medicii oftalmologi pot detecta urmele microscopice lăsate de un atac vascular cerebral la nivelul ochilor. Astfel de semne pot apărea în retina persoanelor ce nu suferă de afecțiuni ale inimii, dar se găsesc cel mai des la persoanele care au astfel de afecțiuni. 

Diabetul

O afecțiune pe cât de diversă pe atât de comună poate fi descoperită la nivelul ochilor. În timpul unui control oftalmologic ceva mai amănunțit medicii oftalmologi pot detecta microanevrisme, capilare dilatate și vase de sânge umflate care blochează fluxul sângelui. 

Vasele de sânge minuscule din retină care scurg lichid galben sau sânge pot fi un simptom al unei afecțiuni numite retinopatie diabetică. Uneori, această boală apare în țesutul ocular chiar înainte ca o persoană să fie diagnosticată cu diabet.

În stadiul avansat al retinopatiei diabetice, noi vase de sânge încep să crească în retină, dar acestea au o formă anormală și sunt slabe, ceea ce înseamnă că pot avea scurgeri de sânge în ochi, în fața retinei. Acest lucru poate duce la pierderea vederii.

Sănătatea este un aspect care nu trebuie ignorat, iar medicina este în continuă dezvoltare astfel că un simplu control de rutină, fie el oftalmologic sau nu, poate duce la detectarea unor simptome timpurii ale unor afecțiuni. Și cu cât mai rapid sunt observate aceste simptome, cu atât este mai bine pentru pacient. 

Și chiar dacă nu se descoperă vreo afecțiune în timpul unui control, tot e indicat să mai verificăm cum stăm cu sănătatea. 

Sursa foto: Pixabay.com.



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg