Cât dorm vedetele? Ingrediente inedite pentru un somn liniştit

Actualizat:
South African model Candice Swanepoel poses for several Victoria´s Secret last  lingerie and sleepwear collections jpeg
image

Probleme cu somnul? Le cunoaştem cu toţii. Înante de a recurge la măsuri drastice pentru a avea parte de o odihnă ca la carte (spune NU somniferelor!), încearcă şi aceste trucuri naturale şi cât se poate de la îndemână!

Respiraţi prin nara stângă!

Este vorba despre o veche tehnică de respiraţie din yoga, pranayama, care presupune, aşa cum v-aţi dat seama, să respiraţi doar prin nara stângă. Cum se face? Astupaţi-vă, pur şi simplu, nara dreaptă cu degetul şi respiraţi adânc, de 20-30 de ori, prin cea stângă. Ideea este următoarea: concentrându-vă pe felul în care respiraţi şi pe numărătoare, creierul vostru se detensionează, iar voi veţi ajunge să moţăiţi, chiar în timpul exerciţiului.

Luaţi un supliment de melatonină!

Vorbim de acel hormon care pregăteşte corpul pentru somn, fiind aşadar esenţial pentru o odihnă ca la carte. În cazul în care vă confruntaţi cu insomnia, puteţi recurge la suplimente, în doze mici, şi anume 0,5 mg, cu o oră înainte de a încerca să dormiţi. Aceste suplimente pe care le găsiţi în farmacii îmbunătăţesc calitatea somnului, fără să provoace dependenţă. Cu toate acestea, este indicat să nu recurgeţi la ele în fiecare noapte.

Încercaţi exerciţiul de respiraţie 4-7-8!

Provine şi acesta, evident, dintr-o practică yoga şi se face urmând paşii umători:

Această tehnică funcţionează ca un tranchilizant natural pentru sistemul nervos. Spre deosebire de somniferele care îşi pierd din eficienţă dacă abuzezi de ele, acest exerciţiu are rezultate din ce în ce mai bune, pe măsură ce exersezi.

Relaxarea progresivă a muşchilor

Da, aţi ghicit, este un alt ritual înainte de somn, care se spune că dă rezultate. Se lucrează cu următoarele părţi ale corpului (cu toate, de fapt): faţă, umeri şi braţe, piept şi abdomen, spate, şolduri şi posterior, picioare şi degete. Încordaţi fiecare dintre aceste părţi ale corpului, începând cu faţa şi terminând cu degetele de la picioare, apoi relaxaţi-le în mod progresiv, până când vă veţi simţi întregul corp uşor. Veţi câştiga de două ori de pe urma acestui exerciţiu: corpul se va detensiona, iar voi veţi adormi mai uşor.

Descărcaţi o aplicaţie cu… zgomote albe!

În majoritatea cazurilor, tehnologia nu ne lasă să dormim, însă, câteodată, ne putem folosi de ea tocmai pentru a-l chema pe Moş Ene pe la gene… Vă recomandăm, aşadar, să folosiţi o aplicaţie pentru smartphone cu aşa numitele zgomote albe, acele sunete naturale care-ţi calmează mintea: ploaia liniştită, valurile, ciripitul păsărelelor, vântul sau orice altceva te poate relaxa complet. Specialiştii ne asigură că vom adormi mai repede şi ne vom odihni mai bine.

image

Cât dorm cei bogaţi şi faimoşi?

Barack Obama

Se spune că preşedintele Americii reuşeşte să strângă şase ore de somn pe noapte, între 1 şi 7 a.m.

Mariah Carey

Chiar dacă specialiştii recomandă un ciclu de 7-8 ore de somn pe noapte, diva a declarat, ce-i drept în 2004, că obişnuia să doarmă chiar şi… 15 ore.

image

Jennifer Lopez

E greu de crezut că vedeta are 46 de ani, căci nu-i arată, iar secretul ei pot fi chiar cele opt ore de somn, pe care le respectă cu religiozitate. „Somnul este arma mea principală“, mărturiseşte Jen.

Din istorie…

Leonardo Da Vinci

Deşi nimeni n-ar putea băga mâna-n foc că aşa este, unii cercetători susţin că faimosul artist al Renaşterii dormea câte 15 minute la fiecare patru ore, ceea ce ne duce către un total de 1,5 ore de somn pe zi. Un obicei despre care specialiştii susţin că n-ar putea fi urmat mai mult de două luni, fără să afecteze grav funcţionarea organismului.



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg
work and travel JPG
1787732985 IXqK jpg
ce tipuri de bijuterii sunt recomandate copiilor png
okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg
annie spratt e3mQgEV0Kpg unsplash jpg