Cele mai bizare metode de înfrumuseţare din istorie
„Femeia fără machiaj e ca mâncarea fără sare”, aprecia scriitorul roman de comedii Plautus. Dar când începe istoria cosmeticii? Nu ştim exact, dar cu mult timp în urmă, ne asigură istoricii. Cu certitudine însă femeile nu au
„Femeia fără machiaj e ca mâncarea fără sare”, aprecia scriitorul roman de comedii Plautus. Dar când începe istoria cosmeticii? Nu ştim exact, dar cu mult timp în urmă, ne asigură istoricii. Cu certitudine însă femeile nu au ezitat să-şi rişte sănătatea şi chiar viaţa numai pentru un moment de frumuseţe trecătoare.
Conturul ochilor ţine departe spiritele rele
Secole la rând, femeile au căutat soluţii pentru a sublinia cu negru ochii, a vopsi buzele şi a adăuga o umbră de smarald pleoapelor. De multe ori şi-au riscat sănătatea folosind cosmetice făcute din arsenic, plumb şi chiar mercur, mixturi care se dovedeau toxice şi chiar mortale, chiar dacă promiteau să le aducă tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. În culturile antice, femeile puteau să-şi adauge roşu pe faţă prin transformarea anumitor minerale în pudră. Alte minerale erau folosite pentru a colora pleoapele şi a vopsi părul.
Vechii egipteni foloseau cosmeticele pe scară largă. Unele foloseau khol pentru a trasa conturul ochilor. Această substanţă era obţinută din amestecul sulfatului de plumb cu migdale calcinate, cupru, zgură şi alte ingrediente. Se credea că un bun contur al ochilor ţinea departe spiritele rele şi îmbunătăţea vederea. Chiar şi femeile sărace îşi machiau ochii în vechiul Egipt. Pe de altă parte, producţia de cosmetice din vechea Romă era asigurată de sclave care erau cunoscute sub numele de Cosmetae (vezi Juvenal, Satire, VI, 476).
Chinezii sunt cei care au inventat vopsirea unghiilor
Mai întâi cu gumă arabică, gelatină şi ouă, cam cu 3.000 de ani înainte de Hristos. Culorile folosite indicau clasa socială: dinastia Chou – auriu şi argintiu, dinastiile următoare – roşu sau negru. Claselor de jos le era interzisă vopsirea unghiilor în culori strălucitoare.
În Japonia, gheişele foloseau rujuri obţinute din strivirea petalelor de şofrănel cu care îşi colorau identic atât buzele, cât şi pleoapele. Baza de machiaj era constituită dintr-o versiune mai diluată a cerii pe care o utilizau luptătorii de sumo. Peste ea se aplica pudra de orez. Contururile roşii subliniau atât ochii cât şi nasul. Ohaguro (vopsirea dinţilor în negru) avea loc în cadrul ceremoniei Erikae în cadrul căreia gheişa novice devenea independentă. Curtezanele foloseau, de asemenea, găinaţul de pasăre pentru a obţine culori mai deschise.
Chipul alb privilegiat
Pielea de culoare albă a avut statutul său privilegiat în istorie. Din timpul Renaşterii şi până în secolul al XX-lea, clasele de jos aveau pielea mai închisă din cauza expunerii îndelungate la soare în timpul muncii în agricultură. Cu cât statutul persoanei era mai înalt, cu atât aceasta petrecea mai mult timp în spaţii închise pentru a-şi proteja tenul pal. Pudra aplicată pe faţă îi dădea un aer şi mai aristocrat. O varietate de produse erau utilizate în acest scop, printre care şi arsenicul şi mercurul alb. Multe femei s-au intoxicat, iar altele au murit în urma aplicării unor astfel de mixturi cosmetice. Elizabeta I a Angliei însăşi folosea frecvent mercurul alb în ceea ce s-a impus mai apoi ca „măşti ale tinereţii” reginei.
