Cum să arăţi cu 10 ani mai tânăr

27 august, 2015
3 42548251 xxl jpg jpeg
image

N-a fost descoperit elixirul tinereţii, iar operaţiile estetice mai mult amăgesc decât să ajute. Cu toate acestea, ne este atât la îndemână să-i facem în ciudă bătrâneţii! Pe principiul „ce semeni azi culegi mâine“, te invităm să afli cum putem şterge ani buni de pe chipul nostru!

Protecţie solară, în fiecare zi

E drept că un trup bronzat poate părea mai sexy, dar, din păcate, şi mai bătrân. Chiar dacă noi iubim soarele, pielea nu e în asentimentul nostru, de aceea trebuie să facem tot posibilul pentru a o proteja. Şi nu vorbim neapărat de cel mai mare pericol la care ne expunem atunci când exgerăm cu băile de soare, cancerul de piele, ci şi la aspectul inestetic pe care îl dobândeşte pielea: pete, riduri, cute profunde şi un aspect general flasc. Dacă nu te-am convins, poţi compara pielea de pe partea interioară a braţelor, neexpusă la soare, cu cea de pe partea exterioară şi vei vedea diferenţa de netezime. Este ca şi cum am compara pielea a două persoane cu vârste diferite. Poţi evita îmbătrânirea prematură a pielii aplicând în fiecare zi crema de protecţie solară, cu SPF de cel puţin 30, folosind ca măsură un pahar de shot. Rezultatele ar trebui să te motiveze, dermatologii susţinând că, după şase luni de folosire a protecţiei solare, fie că e soare, fie că plouă, pielea noastră va căpăta un aspect mai neted şi mai tonifiat.

Aşa da! Gwen Stefani (45 de ani)

image

Nu uita de mâini!

De fapt, ar trebui să insişti mai mult asupra pielii de pe mâinile tale, căci tocmai ele sunt acea parte a corpului tău care-ţi divulgă adevărata vârstă, şi nu chipul. Vezi cazul Madonnei, care foloseşte mai mereu mănuşi pentru a le ascunde… Asta deoarece pielea de pe partea externă a mâinilor este foarte subţire şi o victimă sigură a procesului de îmbătrânire prematură, comparativ cu restul trupului tău. Iar vara, când aerul cald usucă pielea ca pe o prună, deshidratând-o, mâinile arată şi mai bătrâne decât ar trebui. Foloseşte, aşadar, zilnic crema de mâini, una care să conţină ecran solar, pentru a evita apariţia petelor şi liniilor fine pe acestea.

Aşa nu! Madonna (56 de ani)

image image

Mai puţină sare! Nu-i aşa că urăşti să te trezeşti cu ochii umflaţi şi cu pungile inestetice care vin la pachet? Cauza este undeva în organismul tău şi nu are legătură doar cu nopţile nedormite. Prea multă sare şi prea multe alimente pe bază de sodiu în alimentaţia ta, asta este explicaţia pierderii aspectului tânăr al zonei din jurul ochilor. Sarea te face să reţii apă, iar de aici până la apariţia pungilor de sub ochi nu mai este decât un pas. Luptă cu balonarea şi umflarea, evitând sau reducând alimentele cu un conţinut ascuns de sodiu, pe care obişnuieşti să le mănânci zilnic: pâine, cereale, condimente şi sosuri de tot felul, mezeluri şi chiar şi unele dulciuri.

Alimente bogate în proteine

Sunt acceptate în numeroase diete şi nu te ajută doar să slăbeşti, ci şi să-ţi întreţii aspectul sănătos şi luciul natural al părului şi al pielii. O podoapă capilară bine îngrijită poate scădea ani buni din înfăţişarea unei persoane, iar ăsta este un motiv pentru a lucra asupra acestui lucru, din interior. Asta însemnând să mănânci mai multe produse bogate în proteine, aceste substanţe nutritive ajutând şi la întărirea firului de păr. Ce înseamnă mai mult? Ei bine, nutriţioniştii susţin că femeile ar trebui să consume zilnic circa 46 de grame de proteine. Exemplu: 85 de grame de somon au un conţinut proteic de circa 20 de grame, în timp ce un pahar cu lapte degresat, de doar 8 grame. Completează cu antioxidanţi, acele substanţe scut împotriva îmbătrânirii, conţinuţi de majoritatea legumelor şi fructelor şi, mai ales, de ceaiul verde.

Aşa da! Andie MacDowell (57 de ani)

image

Ştim, e mai uşor de zis şi mai greu de făcut, însă câteva mici schimbări în stilul tău de viaţă pot ţine anii sub control. Căci efectele stresului, chiar dacă te macină în interior, se văd în exterior. Din cauza lui, au loc acţiuni inflamatorii la nivelul pielii care pot conduce la apariţia unor afecţiuni precum psoriazisul, acneea şi eczeme de tot felul. Încercând să ţii stresul sub control câştigi tinereţe, iar o viaţă socială de calitate este de mare ajutor în lupta cu acest adevărat flagel, conform celor mai noi studii. Întâlneşte-te cât poţi de des cu prietenii, acordă mai mult timp familiei sau descoperă alte tehnici de relaxare, precum yoga sau practicarea unui hobby.

Dormi, dormi, dormi!

Poate suna plictisitor, dar, de la o vârstă, fiecare noapte pierdută poate săpa serios la fundaţia tinereţii noastre. Astea deoarece, în timpul somnului, organismul produce mari cantităţi de estrogen şi progesterone, hormone care ajută mecanismele naturale ale pielii în repararea ţesuturilor, astfel încât tu să capeţi un aspect radios. În schimb, o noapte de insomnie acţionează asupra sistemului imunitar şi a sănătăţii organelor, ca să nu mai vorbim de legătura dintre privarea de somn şi obezitate. Încearcă să câştigi un somn odihnitor cu ajutorul unor ritualuri eficiente: bea, de exemplu, o cană de lapte călduţ cu miere, înainte de culcare.

Ajută-ţi inima!

Şi-ţi vei întineri corpul, căci îmbunătăţirea circulaţiei sanguină înseamnă şi o piele mai sănătoasă. O activitate fizică regulată, chiar şi mai târziu, în viaţă, ajută la sănătatea inimii, iar acest lucru a fost documentat într-un studiu publicat în revista „Hypertension“, realizat pe 28 de persoane cu vârste de circa 20 şi 60 de ani. După ce s-a notat că vasele de sânge ale oamenilor mai în vârstă sunt îngustate, mărind riscul de hipertensiune sau infarct, aceştia au urmat un program de trei luni, în care au mers pe jos timp de cinci ore, săptămânal. Rezultatul? Circulaţia sanguină a multora dintre seniori era asemănătoare cu cea a persoanelor de 20. Formează-ţi un obicei din a merge pe jos, măcar o jumătate de oră pe zi, şi vei obţine un organism mai tânăr!

Aşa da! Hugh Jackman: 46 de ani

image

Foto: guliver/getty images/rex features/splash news, www.123rf.com, photoland/wenn.com



Recente pe Ok! Magazine

geaca dama iarna jpg
Provocările premenopauzei  Impactul asupra somnului și metode de relaxare jpg
Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg
5 stiluri de design care se potrivesc perfect cu o bucătărie open space jpg
Ghid de intretinere pentru prelungirea vietii masinii de spalat jpg
Cum să alegi aparatul de vidat potrivit pentru nevoile tale jpg
Cum să îți planifici călătoria perfectă cu ajutorul unui serviciu de închirieri mașini jpg