Gafe de make-up! Vedete care au dat-o în bară cu fondul de ten

Actualizat:
kelly osbourne fond de ten gettyimages 137028594 jpg jpeg

Din seria gafelor pe covorul roşu fac parte nu doar cele în care vedetele lasă prea multă piele la vedere ori riscă să rămână cu totul la vedere. Cele de make-up sunt atât de frecvente, că puţine sunt starurile care n-au avut măcar un moment de ruşine după ce şi-au văzut machiajul neinspirat şi surprins de atâtea aparate foto.

Ne oprim cu gafele de make-up la cele în care fondul de ten este vedeta: diferenţa de tonuri dintre ten şi pielea corpului este, din păcate pentru următoarele celebrităţi, ca de la cer la pământ.

Emily Blunt

Fondul de ten ales a fost nepotrivit

Frumoasa actriţă de 33 de ani a avut şi ea perioadele ei de lipsă de inspiraţie, cum a fost aici, chiar la gala Globurilor de Aur, când faţa ei contrasta puternic cu pielea corpului mult mai bronzată. Fondul de ten a fost unul mult prea deschis.

Kylie Jenner

Kylie a gafat când a arătat singură contrastul pigmenţilor mâinii şi ai fondului de ten

Chiar prinţesa make-up-ului profesionist, cea ale cărei colecţii de machiaj se vând mai ceva ca pâinea caldă, a apărut într-o emisiune gafând chiar la acest capitol. Kylie a dat-o în bară cu fondul de ten, alegând unul mult prea închis faţă de pigmentul ei natural, cum apare pe mâna sa.

Kelly Osbourne

Kelly Osbourne, în 2012

Chiar dacă este foarte pricepută la arta machiajului, acum patru ani încă experimenta. Iar lookul de la gala Audi Presents The Art of Elysium's a rămas celebru: tenul a prins o culoare gălbuie de la fondul de ten prost ales pentru pielea sa. Nici rozul acela nu a ajutat prea mult...

Nadine Coyle

image

Nadine Coyle

image

Fosta cântăreaţă de la Girls Aloud a gafat în emisiunea de la ITV a lui Lorraine, în noiembrie 2015, când fondul de ten de nuanţă gălbuie a contrastat cu pielea albă a gâtului, lookul ei ajungând subiect de bârfă în presa mondenă.

Jennifer Love Hewitt

image

Actriţa de 37 de ani - ori make-up artistul ei - nu prea le avea cu machiajul prin 2010, căci apariţia ei la premiera Twilight: Eclipse, a apărut cu un machiaj aproape potrivit pentru tematica filmului, cu excepţia nuanţei fondului de ten. Acesta a contrastat puternic cu pielea decolteului şi braţelor.

Ariana Grande

image

Celebra cântăreaţă minionă a avut şi ea un moment jenant în ceea ce priveşte aspectul său, chiar anul trecut, când a primit un premiu la gala American Music Awards - fondul de ten, prea deschis pentru pielea sa creolă.

FOTO GETTY IMAGES



Recente pe Ok! Magazine

autotoyota jpg
Vacă văcuță pexels christina99999 28962577 jpg
okmagazine ro   Ghidul cererii perfecte  Cum selectezi inelul de logodnă ideal pentru un „Da!” hotărât și care să spună o poveste nemuritoare png
NIBIRU ARENA jpg
main stage special moments jpeg
e146bcab1f2527276d6f0257fdb32c3bff jpg
AdobeStock 1768806390 jpg
IMG 8511 jpg
WFF 2026   vizual general jpg
BetBrain okmagazine ro jpg
888 LB iulie   okmagazine jpg
pexels mikhail nilov 8923035 jpg
citit copii 2 jpeg
DărăbanDRB08331 jpg
NIBIRU ARENA jpg
annelies geneyn bhBONc07WsI unsplash jpg
Eva Pavel kanal d jpg
Anunt Artist 1080x1440 png