Kylie Jenner arată total diferit. Şi-a scos acidul hialuronic din buze!

Actualizat:
Celebrity Social Media Photos! jpeg

A refuzat dintotdeauna să vorbească despre buzele ei mărite, deşi efectul era vizibil. Prima intervenţie şi-a făcut-o la 17 ani, cu acordul părinţilor ei, iar până în prezent a continuat să şi le mărească. Totuşi, odată cu naşterea fiicei ei, Kylie a decis să facă o schimbare în această privinţă.

Aşa arăta Kylie Jenner înainte să-şi scoată fillerele

A decis să-şi mărească buzele, apelând la fillere cu acid hialuronic, la doar 17 ani, fiind foarte nesigură pe aspectul ei fizic. Ani la rând, fanii internauţi i-au reproşat aspectul nenatural al buzelor ei, însă ea n-a recunoscut nicicând a apelat la o astfel de intervenţie, motivând că s-a folosit doar de trucuri de make-up pentru a-şi mări buzele.

Aşa arată Kylie în prezent

Acum, însă, Kylie a surprins pe toată lumea cu un aspect natural al buzelor, scoţându-şi fillerele. Lucru pe care, culmea, l-a şi recunoscut public, atunci când un internaut i-a atras atenţia asupra aspectului ei fizic diferit. ”Arată precum Kylie de odinioară. Nu ştiu cum a reuşit”, a comentat un internaut în dreptul unei fotografii recente cu vedeta. Moment în care Kylie i-a replicat: ”Mi-am scos toate fillerele”.

foto: arhivă, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

opening jpg
imagine principala jpg
biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg