Trei secrete despre cum să te menţii mereu tânără

Actualizat:
1 image jpg jpeg

„I wanna be forever young”, spune refrenul uneia dintre poate cele mai cunoscute melodii de-ale trupei Alphaville, o piesă care a reuşit, într-adevăr, să rămână tânără şi actuală de-a lungul timpului, de la o generaţie la alta.

De altfel, aceasta vorbeşte despre dorinţa noastră universală de a înfrânge timpul şi de a nu îmbătrâni niciodată, vis cunoscut încă de la începutul omenirii. Totuşi, este oare posibil să învingi legile naturii şi să rămâi veşnic tânăr?

Oamenii de ştiinţă ar spune că nu: piatra filosofală, cea care are puterea de-a te face nemuritor, nu a fost încă descoperită şi cu atât mai puţin nu a fost inventat vreun serum care să oprească scurgerea vremii. Totuşi, noi credem că este posibil să te menţii mereu tânără. Totul porneşte de la modul în care te îngrijeşti, de la atenţia la detalii, de la cosmeticele profesionale pe care le foloseşti şi modul în care priveşti lucrurile. Există astfel numeroase trucuri simple, secrete şi sfaturi pe care le poţi introduce în viaţa ta de zi cu zi, toate acestea putând pe termen lung să îţi dovedească faptul că trecerea timpului nu este chiar atât de severă şi dramatică pe cât pare.

Acestea fiind spuse, te invităm să faci cunoştinţă cu cele câteva „tips & tricks” pe care le-am pregătit pentru tine, care te vor ajuta nu doar să te simţi frumoasă în pielea ta, ci mai ales să păstrezi un aspect sănătos.

1. Ten luminos, mereu tânăr

Întrebarea care a guvernat ultimul deceniu, cea care se află în permanenţă pe buzele femeilor din toată lumea, este dacă e cu adevărat posibil să-ţi menţii tenul tânăr fără să apelezi la tratamente şi operaţii estetice. Răspunsul este că da, însă acest lucru presupune adoptarea unor mici schimbări în rutina ta zilnică. Astfel, trebuie să vorbim în primul rând despre relevanţa alimentaţiei. Ştiai că o alimentaţie care e bogată în uleiuri şi vitamine menţine pielea sănătoasă? Totul porneşte din interior, astfel că pentru un ten luminos trebuie să mănânci sănătos şi echilibrat, să te hidratezi suficient şi, de preferat, să renunţi la fumat.

Totuşi, la fel de important este să acţionezi şi din exterior către interior. Un element cheie este curăţarea tenului în detaliu, atât dimineaţa, cât şi seara, pentru a înlătura impurităţile adunate pe suprafaţa pielii. Acest pas este urmat de îngrijirea tenului, prin aplicarea unei creme. Este un fapt arhicunoscut că pierderea elasticităţii pielii este o etapă naturală a trecerii vremii. În timp, stratul superior al pielii începe să se subţieze odată cu pierderea elastinei, astfel că se formează linii fine şi riduri de îmbătrânire care rămân. Sfatul nostru este să începi să foloseşti nu doar protecţie solară (peste zi), cât în special o cremă antirid, care va proteja şi va menţine epiderma proaspătă, cu un aspect strălucitor.

2. Corpul tău, templul tău

Pielea este cel mai mare organ, iar prin prisma acestui fapt ea pune accent pe starea ta de sănătate şi de fericire. Atunci când vine vorba de corpul tău, cu adevărat importantă este conştientizarea diferitelor nevoi pe care pielea ta le are pe măsură ce înaintezi în vârstă.

Una dintre cele mai importante astfel de necesităţi este hidratarea. La fel ca în cazul tenului, doza zilnică este cât se poate de relevantă în ceea ce priveşte aspectul. Sfatul nostru este să foloseşti zilnic loţiune de corp, după duş, în special pentru că aceasta combate uscăciunea pielii şi regenerează nivelul apei la nivelul epidermei. De asemenea, introducerea sportului în viaţa ta te poate ajuta neaşteptat de mult. Exerciţiile fizice moderate reprezintă o modalitate excelentă de a te menţine în formă şi de a combate semnele îmbătrânirii.

3. Părul, cea mai frumoasă bijuterie pe care o porţi

Părul a reprezentat dintotdeauna unul dintre atuurile femeilor de pretutindeni, motiv pentru care acestuia trebuie să i se acorde atenţia şi îngrijirea cuvenită, pentru a menţine un aspect tânăr şi fermecător.

O îngrijire echilibrată este reprezentată în primul rând de folosirea unui şampon dedicat tipului tău de păr, urmat de un balsam de păr sau de o mască de păr, produse care oferă o îngrijire suplimentară şi asigură vitalitatea părului. Mai mult de atât, atunci când vine vorba de coafare, specialiştii recomandă evitarea folosirii mult prea frecvente a aparatelor de coafat, acestea deteriorând părul pe termen lung. Căldura degajată de aparatele de coafat distruge structura firului de păr. Pentru a le folosi în continuare, asigură-te că utilizezi un spray pentru protecţie termică de fiecare dată când foloseşti foehnul, placa, ondulatorul sau peria electrică pentru a proteja părul.

Sursă foto: shape.com.



Recente pe Ok! Magazine

Chefi și salata de boeuf jpg
Bunici, Pixabay jpg
GIK 5383 jpg
Grătar, masă, relaxare   cum organizezi spațiul exterior în jurul unui punct central jpg
Negresa   ciocolata, Pixabay (2) jpg
okmagazine ro   Cum să supraviețuiești o zi întreagă pe tocuri fără a ți pierde stilul jpg
okmagazine ro pexels ferarcosn 193057 jpg
e1530562f82c6fad77d569c2177c3c829a jpg
Fațete dentare vs  coroane jpeg
arta de a gati gourmet acasa jpg
Ce i╠énseamna╠å swapÔÇæuri mici ca╠énd vine vorba de Forex Trading jpg
Cazul Samca jpg
Pink Martini jpg
Legătura dintre extractul de Ginkgo Biloba și memorie   cum poate fi folosit pentru a da rezultate jpg
serulpentrugenecupeptidenanolash png
okmagazine ro pexels pedro furtado 2149998739 31450721 jpg
Scalp jpg
petrecere casa cocktailuri 339534179 15326835 jpg