Vara asta se poartă L’Erbolario!

Actualizat:
3 31 jpeg

Rezultată după numeroase studii în laboratoarele de specialitate, gama de protecţie solară L’Erbolario dozează filtrele UVA şi UVB, blocând razele nocive şi permiţând, astfel, o bronzare bună şi o protecţie optimă.

Soarele poate să ne fie şi prieten, dar şi duşman, la fel şi factorul de protecţie solară aplicat în funcţie de tipul pielii noastre. Dar vacanţa de vară înseamnă ore întregi scăldate în razele arzătoare sau petrecute la piscină sau la mare. Pentru a ne bucura eficient şi inteligent de ea şi pentru a nu regreta consecinţele lipsei protecţiei, gama L’Erbolario, disponibilă numai în farmaciile Sensiblu, se poate transforma foarte uşor în aliatul tău pe perioada vacanţei, dar şi după.

Rezultată după numeroase studii în laboratoarele de specialitate, gama de protecţie solară L’Erbolario dozează filtrele UVA şi UVB, blocând razele nocive şi permiţând, astfel, o bronzare bună şi o protecţie optimă. Lider pe piaţa cosmeticelor naturale din Italia, cu peste 35 de ani de experienţă în domeniul cercetării şi dezvoltării, acestea conţin substanţe naturale hidratante, nutritive şi calmante, conferind astfel garanţia unei epiderme rezistente, protejată de efectele îmbrătrânirii.

image

Având la bază studierea în detaliu a principiilor active ale plantelor asupra îngrijirii şi tratării pielii, îmbinând fitoterapia clasică cu ştiinţa cosmeticii moderne, produsele destinate îngrijirii pielii pe perioada vacanţei vor alcătui, cu siguranţă, trusa de care ai nevoie.

Printre vedetele care călătoresc foarte mult, vară de vară, se numără şi Laura Cosoi, care a testat de curând această gamă.

Ingrediente naturale & vacanţă fără griji

Spraysole cu FPS 30 este un produs de ultimă generaţie, foarte uşor de aplicat, rezistent la apă şi cu proprietăţi antiîmbătrânire. Uleiul de argan, al cărui rol antioxidant este potenţat de extractul organic de goji, alcătuind împreună un cocteil de vitamine extrem de eficient, încă din prima zi de expunere la soare.

Bronzul pe fast forward

Unguentul superbronznt nu este recomandat persoanelor cu pigmentul deschis sau cu pielea foarte sensibilă, dar este recomandat persoanelor cu pielea închisă, robustă, care este deja foarte bronzată sau care nu prezintă riscuri. Lipsit de filtre solare, acesta este bogat în elemente hrănitoare şi calmante, precum extractul de morcov, coajă verde de nucă şi aloe vera, pentru a asigura confortul şi strălucirea pielii în timpul şi după expunerea la soare.

Mândră de pielea ta

Şi pentru că nu ne bronzăm ca să stăm în casă, etalează-ţi noua nuanţă a pielii, potenţându-i strălucirea cu crema iluminatoare cu ulei de palmier şi aloe vera. Aceasta conţine pigmenţi irizaţi, care, pe pielea arămie, în contact cu soarele, va crea un reflex foarte plăcut, de efect. În plus, aceasta ajută la fixarea bronzului, având în acelaşi timp şi un efect hidratant.

Pentru a te bucura de efectele benefice ale acestei game, participă la concursul de pe Facebook!

https://www.facebook.com/LErbolarioinSensibluRomania/app_774827502557711



Recente pe Ok! Magazine

cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg