Vedete din România raw vegane

Actualizat:

Un stil de viaţă sănătos reprezintă o dispoziţie bună şi o stare de bine, pe care oamenii au identificat-o dintotdeauna cu ceea ce mâncăm. Există vedete din România care au ales să ducă un mod de viaţă demn de a fi considerat un model de urmat – dieta raw vegană.

Chinezii ştiu de mii de ani că eşti ceea ce mănânci, iar pustnicii trăiesc de cele mai multe ori cu 20 de ani mai mult decât media de viaţă. Există vedete din România care au ales să ducă un mod de viaţă demn de a fi considerat un model de urmat – dieta raw vegană.

Vegetarieni şi raw-vegani

Persoanele care nu consumă carne sunt vegetariene, dar există şi pesco-vegetarieni, iar acestea consumă carne de peşte sau lacto-ovo-vegetarieni, care consumă lapte şi ouă, dar carne deloc. Sunt foarte multe persoane care au adoptat un astfel de stil alimentar şi se simt foarte bine. Sunt multe persoane care au ajuns din vegetarieni raw-vegani, trecerea fiind una aproape sigură pentru că se face treptat şi corpul are timp să se obişnuiască cu schimbarea.

Există însă şi raw-vegani, iar aceştia diferă de vegetarieni. Veganii sunt cei care nu consumă alimente de origine animală, dar consumă mâncare gătită. Raw-veganii sunt un pic diferiţi, pentru că aceştia consumă alimentele doar în stare crudă. Astfel regimul lor alimentar constă în legume şi fructe crude, nuci şi seminţe crude, sucuri din grâu încolţit şi alte seminţe încolţite, sucuri din germeni, pateuri din diferite nuci şi seminţe, lapte de migdale.

Deşi un regim de viaţă adoptat în general de asceţi, călugări pustnici din întreaga lume, care se hrănesc cu anumite plante luate direct din natură sau chiar şi cu rădăcini, acest regim nu a fost atât de luat în seamă până la elveţianul Maximilian Bircher-Benner. Acesta a înfiinţat o clinică în 1897 la Zurich pentru a trata pacienţii suferinzi de diferite boli printr-o alimentaţie sănătoasă de tip raw-vegană. Dar un mod de viaţă fără carne nu este ceva străin românilor, căci bunicii noştri ne-au învăţat prin post că lipsa cărnii din alimentaţie nu este ceva absurd.

Vedete din România raw-vegane

Unele dintre vedetele din România s-au lăsat convinse de regimul raw-vegan şi l-au îmbrăţişat cu entuziasm. Se ştie despre Olivia Steer, Anca Ţurcaşiu, Costi Ioniţă, Andreea Raicu, Claudia Pavel sau Paula Chirilă că au ales să nu mai consume carne şi să adopte regimul raw-vegan pentru păstrarea organismului în formă cât mai mult.

Una dintre vedetele din România raw-vegane, Olivia Steer, a renunţat la carne şi alte alimente nesănătoase şi a început să consume cât mai multe alimente crude. Se simte mai uşoară, mai energică, mai pozitivă şi analizele ei îi spun că funcţionează ca la 15 ani. Iată ce declară vedeta pe blogul ei, oliviasteer.ro, despre noul stil de viaţă: “Aceasta-i întâia învăţătură a vegetarianului ucenic, ce năzuieşte s-ajungă pe culmile raw-veganismului. În locul proteinelor animale (din carne, lapte, ouă, brânză), cel ce vrea să dobândească virtuţile unui trup tânăr le pune pe cele din leguminoase – năut, linte, fasole şi aşa mai departe (şi, eventual, le scoate şi pe astea, mai încolo, ca să-şi mai afle proteinele doar în verdeţuri proaspete). Le fierbe cu mirodenii, le zdrobeşte şi le freacă bine cu usturoi, cu linguroiul, le germinează, face cum ştie mai bine, ca să se mântuie de pofte rele.”

Anca Ţurcaţiu, trecută de 40 de ani are un corp de invidiat. Scoaterea consumului de carne din regimul ei şi noul stil de viaţă a fost o decizie care i-a schimbat viaţa şi o face să se simtă mult mai bine. Costi Ioniţă de când a ales să recurgă la tehnicile yoga a renunţat la carne şi a adoptat un regim aproape raw-vegan. Andreea Raicu, în urma unei documentări serioase despre un regim alimentar sănătos a decis să devină raw-vegană. Ea a declarat că a scăpat de celulită şi că pielea ei arată mult mai bine.



Recente pe Ok! Magazine

autotoyota jpg
Vacă văcuță pexels christina99999 28962577 jpg
okmagazine ro   Ghidul cererii perfecte  Cum selectezi inelul de logodnă ideal pentru un „Da!” hotărât și care să spună o poveste nemuritoare png
NIBIRU ARENA jpg
main stage special moments jpeg
e146bcab1f2527276d6f0257fdb32c3bff jpg
AdobeStock 1768806390 jpg
IMG 8511 jpg
WFF 2026   vizual general jpg
BetBrain okmagazine ro jpg
888 LB iulie   okmagazine jpg
pexels mikhail nilov 8923035 jpg
citit copii 2 jpeg
DărăbanDRB08331 jpg
NIBIRU ARENA jpg
annelies geneyn bhBONc07WsI unsplash jpg
Eva Pavel kanal d jpg
Anunt Artist 1080x1440 png