Wellness: 5 secrete pentru a avea un stil de viaţă sănătos

16 august, 2021
1 wellness stil de viata sanatos jpg jpeg

Stilul tău de viaţă îţi dictează buna dispoziţie. Imaginează-ţi o zi plină de activităţi şi lucruri de făcut, sărit peste mese, dormit prea puţin… Sunt doar câteva detalii care fac parte dintr-un stil de viaţă haotic.

Şansele sunt că, dacă zilele tale se aseamănă cu imaginea prezentată anterior, ele vin la pachet cu stări de oboseală, frustrare şi chiar anxietate. Acesta este opusul unui stil de viaţă - wellness.

Dacă exemplul nostru nu te-a convins, să ştii că toate lucrurile pe care le-am menţionat au legătură directă cu starea ta emoţională. Cu siguranţă ai observat, după o noapte mai grea, a doua zi că, pe lângă faptul că nu prea ai energie, ai şi o stare de nemulţumire. Sau, zilele în care ai mâncat prea puţin sau prea mult te fac să te simţi lipsită de energie. Este normal. Aceste aspecte au legătură cu stilul tău de viaţă. Un stil de viaţă sănătos - wellness implică o stare de bine datorată alegerilor pe care le faci.

ste interesant cum, de cele mai multe ori, corpul tău îţi spune ce se petrece cu el, de ce are nevoie sau ce îi lipseşte. Trebuie doar să fii atentă la el. Gândeşte-te că starea organismului tău se oglindeşte în stilul tău de viaţă. Fiecare alegere pe care o faci poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra sănătăţii tale. Chiar şi cele mai mici detalii contează.

Poate ai auzit până acum de beneficiile unui stil de viaţă sănătos - wellness şi ce reprezintă acesta. Dacă ţi-au stârnit curiozitatea, astăzi îţi vom prezenta 5 secrete pentru a avea un stil de viaţă sănătos.

1.Asigură-te că ai o dietă echilibrată

Dacă îţi doreşti să faci schimbări privind stilul tău de viaţă spre unul wellness, să ştii că primul lucru pe care îţi recomandăm să îl faci este să analizezi regimul tău alimentar. Fără să observi, în timp, poate ai ajuns să nu urmezi ”regulile” unei diete echilibrate. În cazul în care orele tale de masă sunt haotice sau se întâmplă să sari peste mese, prima schimbare pe care să o faci este la acest capitol.

●Stabileşte un orar alimentar

Stabileşte-ţi un interval orar pentru fiecare masă principală pe care vrei să o iei şi încearcă să îl respecţi. Între mese, dacă simţi nevoia unei gustări, poţi încerca fructe proaspete sau confiate, un suc proaspăt făcut sau poate chiar un shake proteic. Proteinele sunt asimilate cel mai greu de organismul tău, iar alegerea unui shake proteic simplifică această situaţie.

●Alege fructe şi legume

Ştim că poate fi dificil să faci multe schimbări în viaţa ta în acelaşi timp. Începe încet, iar treptat lucrurile vor deveni mai uşoare pentru tine. Pentru început, poţi adăuga un fruct pe zi ca gustare, iar garnitura de la o masă principală să fie o porţie de legume. Legumele le poţi găti sub multe forme. Fii creativă în bucătărie şi nu te vei plictisi niciodată de mâncarea sănătoasă.

●Calitatea, nu cantitatea

Viaţa poate fi foarte haotică. Însă, este important pentru un stil de viaţă sănătos - wellness să pui accentul pe calitate, nu pe cantitate. Deşi timpul zboară, încearcă când mergi la cumpărături să fii atentă la ce produse şi alimente alegi. Dezvoltă un obicei în a citi etichetele produselor, pentru a alege calitatea în locul cantităţii. Încearcă să cumperi produse proaspete. Pentru asta, îţi recomandăm să mergi de mai multe ori pe săptămână la cumpărături.

Chiar dacă nu pare o variantă practică, cât timp este important pentru tine şi starea ta de bine, merită să dai la o parte logica din ecuaţie. La capitolul cumpărături, la fel ca în bucătărie, fii curioasă. Încearcă lucruri noi, fructe şi legume pe care nu le-ai mai mâncat. Satisfacerea curiozităţii în acest fel îţi va stimula buna dispoziţie şi mulţumirea faţă de viaţa ta.

●Adaugă în alimentaţia ta suplimente nutritive

În mod ideal, corpul tău îşi ia toţi nutrienţii necesari din alimentaţie. Dar, cum nu există o lume ideală, există factori care îţi împiedică organismul să asimileze nutrienţii necesari unei funcţionări optime. În cazul acesta, poţi adăuga în alimentaţia ta suplimente nutritive. Organismul tău are nevoie de multivitamine şi minerale pentru a completa ce nu îşi ia din alimentaţia ta.

●Bea cel puţin 2 litri de apă pe zi

Ştim că poate ai auzit asta de cel puţin un milion de ori. Dar, hidratarea este de o importanţă maximă. Un stil de viaţă sănătos implică un echilibru între toate aspectele vieţii. Hidratarea corespunzătoare:

  • îi oferă organismului tău apa necesară pe care a eliminat-o prin transpiraţie
  • îţi ajută organismul să absoarbă nutrienţii necesari din mâncare
  • îţi îmbunătăţeşte circulaţia oxigenului din sânge
  • te ajută să slăbeşti sau să îţi menţii greutatea
  • are beneficii asupra pielii tale şi a tenului tău

Încearcă să fii atentă în perioada ce urmează câtă apă bei zilnic şi apropie-te de 2 litri de apă pe zi. Rezultatele beneficiilor consumului corespunzător de apă se vor vedea foarte curând.

2.Fă mai multă mişcare fizică

Când vine vorba de sport, lumea îşi găseşte foarte uşor scuze. De obicei este lipsa de timp sau lipsa pregătirii fizice, iar la început este greu. Aşa este, poate fi foarte greu să adaugi sportul în viaţa ta dacă nu eşti o persoană sportivă. Secretul este să începi doar. Începe azi cu o mică plimbare, apoi ieşi într-o seară la alergat şi fii încrezătoare în rezultatele pe care le vei avea.

Nu doar că vei arăta bine, dar te vei simţi extraordinar. Mişcarea fizică este mai mult decât o modalitate de a slăbi. Activitatea fizică îţi va stimula producţia creierului de neurotransmiţători ai stării de bine, numiţi endorfine. Orice activitate sportivă va avea acest rezultat. Poţi încerca jogging, tenis, volei sau chiar o drumeţie prin natură, toate vor contribui la aceeaşi stare de bine.

3.Încearcă să elimini factorii stresanţi

Poate acum te gândeşti că este imposibil să elimini stresul din viaţa ta. Ai perfectă dreptate. Este imposibil, să faci asta peste noapte. În timp, însă, nu este chiar atât de nerealizabil. Poţi face asta foarte uşor şi este esenţial pentru un stil de viaţă sănătos - wellness să renunţi la factorii stresanţi din viaţa ta. Wellness reprezintă o stare de bine, alimentată cu gânduri pozitive, alegeri sănătoase şi linişte emoţională.

Stresul nu intră în ecuaţie. Dar cum poţi ajunge la starea aceea? Având încredere în tine. Gândeşte-te aşa: singura diferenţă dintre o zi bună şi una rea este atitudinea pe care o ai. Este cât se poate de adevărat. Poate nu ştii încă, dar tu îţi controlezi gândurile din mintea ta. Tu te laşi sau nu influenţată de stres. Dar aici nu vorbim despre situaţii grave şi stresante de viaţă. Ne referim la micile stresuri din fiecare zi, care îţi influenţează starea ta wellness. Pe care le poţi controla.

Trebuie să ai încredere în tine şi răbdare. În timp, vei reuşi să înveţi ce lucruri te stresează şi cum le poţi face faţă mai bine. Un stil de viaţă sănătos este construit în timp, cu calm şi pozitivitate.

4.Ia-ţi doza de soare în fiecare zi

Vitamina D este unul dintre cei mai importanţi nutrienţi pentru sănătatea ta. Soarele este sursa cheie pentru obţinerea acestei vitamine. Însă, într-un anotimp nefavorabil soarelui, cum ar fi iarna, recomandarea noastră este să te asiguri că organismul tău primeşte suficientă vitamina D. Poţi face acest lucru adăugând în dieta ta un supliment nutritiv cu vitamina D.

În sezonul cald, încearcă să stai zilnic la soare cel puţin 30 de minute. Recomandarea noastră este să alegi momente din zi cum ar fi dimineaţa sau după-amiaza. Pe timpul verii, cum probabil ştii, în mijlocul zilei soarele este foarte puternic. Ar putea să facă mai mult rău decât bine. Iar în momentele când stai la soare, nu uita să foloseşti o cremă protecţie solară pe faţă şi corp.

5.Asigură-te că ai parte de suficient somn

Ultimul lucru, de altfel extrem de important, pentru un stil de viaţă sănătos, este calitatea somnului tău. Ziua ta trebuie să înceapă bine de dimineaţă cu un somn odihnitor. Încearcă să stabileşti un minim de ore necesare pe noapte pe care să le dormi. Pentru un adult, între 7 şi 9 ore pe noapte este ideal. Un alt aspect important este ora la care te trezeşti dimineaţa. Dacă aceasta este aceeaşi în fiecare dimineaţă, încearcă să te culci aproximativ la aceeaşi oră în fiecare seară.

Adoptă un stil de viaţă sănătos începând de acum!

Sperăm că aceste mici secrete pe care ţi le-am împărtăşit te vor ajuta să adopţi un stil de viaţă sănătos pentru sănătatea ta fizică şi spirituală. Cum spuneam, wellness reprezintă un tot unitar de bunăstare, energie şi sănătate. Gama de produse disponibile pe Oriflame.ro are pentru tine o întreagă gamă de produse naturale de înaltă calitate care să te ajute în călătoria ta spre wellness!

Foto: Freepik



Recente pe Ok! Magazine

Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg
5 stiluri de design care se potrivesc perfect cu o bucătărie open space jpg
Ghid de intretinere pentru prelungirea vietii masinii de spalat jpg
Cum să alegi aparatul de vidat potrivit pentru nevoile tale jpg
Cum să îți planifici călătoria perfectă cu ajutorul unui serviciu de închirieri mașini jpg
okaymagazine ro friteuza cu aer cald  jpg
Prăjitura emblematică a Insulei Capri, Pixabay (1) jpg
zodii jpg
Viorel Mărginean, Peisaj de iarnă jpg