Beyonce străluceşte într-un nou pictorial fashion. "Acum îmi permit să încalc regulile"

Actualizat:
17 beyonce in harpers bazaar 12 jpg jpeg

După mai mult de două decenii în lumina reflectoarelor, Beyonce a devenit mai mult decât un pop icon, ajungând o forţă culturală care ne-a întrecut de multe ori aşteptările. În acelaşi timp, este o femeie împlinită şi în plan personal, fiind mamă a trei copii cu Jay-Z: Blue Ivy (9) şi gemenii Rumi şi Sir (4).

De altfel, Beyonce şi Jay-Z formează unul dintre cele mai puternice cupluri de la Hollywood, recent ei bătând palma cu Tiffany&Co (companie preluată de curând de concernul LVMH), pentru care au şi devenit imagine oficială.

Dar, la cei 40 de ani ai săi, Beyonce simte că de-abia a "zgâriat suprafaţa". "La 30 de ani, am început să-mi fac familia mea, iar viaţa mea a devenit mai mult decât cariera mea", spune Beyonce în ediţia americană de septembrie a revistei "Harper's Bazaar", de pe coperta căreia ne zâmbeşte senzual. "Am muncit pentru a vindeca trauma generaţiilor anterioare şi mi-am trasformat deznădejdea în artă, ceea ce a schimbat percepţia cuturală şi sper ca asta să rămână în urma mea."

11 beyonce in harpers bazaar 11 jpg jpeg

Destăiinuirile lui Beyonce demonstrează maturitatea la care a ajuns atât profesional, cât şi personal: "Vârsta de 30 de ani a însemnat a săpa mai adânc în mine. Am învăţat puterea de-a spune Nu. Mi-am luat în mâini independenţa la 27 de ani şi am înfiinţat Parkwood Entertainment. Am adunat tineri vizionari şi gânditori independenţi, cu care am ajuns să colaborez. Mi-am dorit ca femeile puternice să ajungă în poziţii-cheie în compania mea, în timp ce industria a rămas dominată de bărbaţi. În acest domeniu, atât de mult din viaţa ta nu-ţi mai aparţine, decât dacă te lupţi să rămână a ta. Iar eu m-am luptat să-mi păstrez sănătatea psihică şi intimitatea, întrucât întreaga calitate a vieţii depinde de ele. Mare parte din ce sunt este rezervat oamenilor pe care îi iubesc şi în care am încredere."

"Mi-am plătit datoriile şi am respectat regulile timp de decenii, aşa că acum îmi permit să încalc acele reguli care trebuie încălcate. Iar dorinţa mea e ca şi pe viitor să continuu să fac tot ceea ce lumea crede că NU pot face.", spune cu mândrie artista de culoare.

Drept dovadă că a ajuns într-un moment al vieţii sale în care căutările sale s-au încheiat, Beyonce spune că: "Mi-am petrecut atâţia ani încercât să devin tot mai bună şi să îmbunătăţesc tot ceea ce fac, încât am ajuns într-un punct în care nu trebuie să mai concurez cu mine însămi. Şi nu am de ce să mă întorc în trecut. Trecutul e trecut. Multe aspecte ale versiunii mele mai tinere şi mai involuate nu se regăsesc în femeia care sunt astăzi." 

FOTO: Campbell Addy/Harpers's Bazaar US/Instagram



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg