Ce mămică e atât de FIT în ultima lună de sarcină?

Actualizat:
Adelina Pestritu burtica de gravida jpeg

Orice viitoare mămică se aşteaptă să ia considerabil în greutate, dar această vedetă a reuşit performanţa de-a rămâne foarte tonifiată chiar şi în ultima lună de sarcină. Ghiceşti despre cine este vorba?

image

Această viitoare mămică, o brunetă focoasă din showbizul autohton, continuă să ne uimească cu forma ei fizică, chiar şi pe durata sarcinii. Căci, deşi mai are foarte puţin până îl va aduce pe lume pe primul său copil, arată de parcă ar fi ajuns abia la începutul ultimului trimestru de sarcină.

E-adevărat că braţele şi coapsele sunt un pic mai voluminoase, iar bustul s-a mărit cu cel puţin un număr. Cu toate acestea, Adelina Pestriţu, căci despre ea este vorba, rămâne o mămică hot chiar şi pe ultima sută de metri a sarcinii.

image

De altfel, pentru o femeie atât de atentă la dieta ei, chiar şi acum, când alte viitoare mămici au pofte, e de înţeles cum de n-a luat prea multe kilograme.

image

Viitoarea mămică a unei fetiţe, care va purta numele de Zenaida, Adelina s-a ocupat deja de amenajarea camerei fiicei sale, a cărei venire pe lume este preconizată la începutul lunii august.

image

   

image image

"Nu ştiu când au trecut cele 9 luni în care am tradus fericirea la o altă dimensiune. Parcă ieri încercam să o disting pe ecranul ecografului sub forma unui punctuleţ într-un săculeţ. Acum ne mai despart doar 3 săptămani pe care le trăim amândouaă la intensitate maximă în lumi diferite. Totul pare atât de departe şi totuşi suntem la propriu 2 în 1. S-au schimbat multe începând de la fizic, mod de viaţă, priorităţi, planuri până la percepţii despre împlinirea sufletească şi nu numai. Acum mă simt mai pregătită ca niciodată să o primesc cum se cuvine în lumea noastră", a spus Adelina.

   

image image


Recente pe Ok! Magazine

therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg