Cum creezi o atmosferă confortabilă de toamnă în locuinţa ta

dovleac si crizanteme jpg

Cu cât temperaturile de la exterior scad mai mult, cu atât resimţim mai intens dorinţa de confort şi căldură la interior.

Şi ce poate fi mai plăcut în aceste luni de toamnă decât o ambianţă caldă şi liniştitoare, în culorile sezonului, în care să te relaxezi alături de cei dragi? Iată câteva idei care să te inspire pentru un decor plăcut şi confortabil.

O lumină caldă

Renunţă la becurile cu lumină rece, în favoarea celor cu lumină caldă, pentru o ambianţă cât mai primitoare în locuinţa ta. Este doar un mic detaliu care face o mare diferenţă.

De asemenea, acesta este momentul potrivit să te bucuri de lumânările tale parfumate preferate. Pentru a fi în concordanţă cu anotimpul, optează pentru arome mai intense, calde, cum ar fi cuişoarele, cedrul sau ambra.

Pentru o seară specială, chiar romantică, nu ezita să foloseşti sfesnice elegante, din porţelan sau cristal, cu lumânări înalte.  Această lumină plăcută va crea contextul potrivit unei apropieri şi mai plăcute.

Textile şi culori de toamnă

Ce poate fi mai plăcut într-o seară ploioasă de toamnă decât să te relaxezi pe canapea, învelit în căldura unei pături moi? Textilele joacă un rol foarte important în crearea unei atmosfere călduroase şi liniştitoare. Aşadar, pentru pernele decorative, uită de materiale precum inul sau bumbacul, în favoarea unora mai somptuoase precum catifeaua sau lâna.

De asemenea, este momentul să scoţi păturile şi pledurile şi să le laşi la îndemână pe canapea sau pe fotoliile din camera de zi, pentru momentele în care vrei să te relaxezi în faţa televizorului sau să te bucuri de o lectură interesantă. Dacă nu ai încă aşa ceva şi vrei să cumperi, orientează-te către cele în carouri, de exemplu, în culori calde de toamnă cum ar fi galben, oranj sau bej. Aruncate pe un colţ de canapea vor da o notă aparte de confort.

Aranjamente florale speciale

Ca să te bucuri din plin de acest anotimp, profită de frumuseţile sale. Florile de toamnă, chiar dacă nu sunt atât de variate şi parfumate precum cele de vară, au un farmec discret şi, prin culorile lor intense, pot da o pată de culoare locuinţei.

Crizantemele, în mod special, vin într-o varietate de culori şi pot constitui elementul principal dintr-un aranjament floral spectaculos. Le poţi pune într-o vază înaltă şi să completezi buchetul cu ramuri cu frunze îngălbenite sau ruginii, de exemplu. Pe de altă parte, crizantemele la ghiveci pot fi modalitate excelentă de a decora balconul, terasa sau chiar zona de la intrare, dacă locuieşti într-o casă care are şi grădină.

   Dovleacul - piesa de rezistenţă

Acest element de decor, oarecum inedit, foarte popular în Statele Unite, a devenit din ce în ce mai apreciat şi la noi şi poate fi integrat frumos în diferite decoruri de toamnă.

În primul rând, poţi folosi tărtăcuţe în diferite culori. Ele pot fi aşezate în jurul unei vaze cu flori de sezon, sau pe o tavă ca piesă centrală de decor la o masă festivă, împreună cu nişte conuri de brad, de exemplu, sau frunze de toamnă în diferite culori. În al doilea rând, dovlecii mai mari pot fi folosiţi pentru a face felinare. Copii vor adora o astfel de activitate, care nu trebuie să fie neapărat legată de Halloween. Le puteţi mai apoi aprinde pe terasă sau pe balcon. O altă ideea ar fi să-i pictezi în culori diferite. Aceasta poate fi, de asemenea, o activitate de familie foarte amuzantă.

Aşadar, există diferite modalităţi de a crea o atmosferă caldă şi confortabilă în casa ta, invitând totuşi culorile şi simbolurile toamnei să facă parte din decorul de care te bucuri în fiecare zi!

Sursa foto: Pexels.com



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg