Cum poţi preveni astenia de toamnă, afecţiunea care nu iartă jumătate din populaţie

Actualizat:
1 astenie jpg jpeg

Odată cu primele zile de toamnă, apar şi stările de oboseală accentuată, lipsa chefului de a face activităţi şi de a avea iniţiative.

Lipsa luminii, zilele mult mai scurte pot şi ele contribui la dispoziţia ta. Înainte de a te autodiagnostica şi de a merge la farmacie pentru a-ţi lua suplimente alimentare sau la una naturistă, pentru a încerca remedii minune, e mai indicat să îţi iei un bilet de trimitere de la medicul de familie şi să faci câteva analize pentru a vedea exact ce carenţe de minerale şi vitamine există în organismul tău, iar abia apoi, la indicaţiile unui specialist, să faci primii paşi în acest sens, să intervii. 

Astenia de toamnă, confundată de multe ori cu un episod depresiv, apare mai des în cazul femeilor, şi afectează, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, jumătate din populaţie, aşadar oricine este vulnerabil, mai ales pe un fond de meteosensibilitate. Trecerea bruscă de la temperaturi ridicate la cele scăzute, întoarcerea din concediu, începerea şcolii de către copii în sistem mixt, îngrijorarea faţă de contextul pandemic sunt câteva dintre cauzele acestei afecţiuni. 

Simptomele asociate asteniei de toamnă sunt: lipsă de energie, stări de tristeţe, apatie, subapreciere, sentiment de vină, anxietate şi neputinţa de a face faţă stresului, schimbări ale stării de spirit, tulburări de somn, somnolenţă pe timpul zilei, dorinţa de a dormi foarte mult şi dificultatea de a sta trează pe parcursul zilei.

Şi cum cel mai indicat tratament este prevenţia, iată câteva măsuri pe care le-ai putea lua din timp.

Alimentaţie sănătoasă

Având în vedere că e vorba de o afecţiune sezonieră, poţi să obţii un boost de energie mâncând sănătos, mai ales că toamna vei găsi din belşug fructe şi legume proaspete, bio. Bea cât mai multă apă, evită sucurile din comerţ, acidulate, oricât de mare ar fi tentaţia, nu exagera cu energizantele şi fumatul, bea cafea moderat şi doar ocazional alcool. Cel din urmă deshidratează şi are efect depresiv. Poate că pe moment te vei simţi bine, deconectată de la griji şi probleme, însă a doua zi, starea ta nu va fi cea mai bună.

Aspect îngrijit

Chiar dacă poate nu ai chef mereu să acorzi o atenţie deosebită aspectului fizic, e necesar să-ţi reconsideri opţiunile. De exemplu, dincolo de remediile naturale, a căror eficienţă nu poate fi contestată, e adevărat, dar nici nu pot fi folosite în mod exclusiv, poţi încerca măşti profesionale achiziţionate din magazine specializate.

Pentru ten, alege o cremă intens hidratantă, potrivită tipului tău de piele, neapărat cu factor de protecţie, chiar dacă soarele nu mai este la fel de puternic ca vara. Pentru îngrijirea podoabei capilare, mai ales că e o perioadă în care cel mai probabil părul va cădea mai mult, foloseşte produse de marcă. E posibil ca acesta să aibă un aspect tern, mai ales dacă a fost vopsit în mod repetat. Pentru a căpăta strălucire, dar şi pentru a fi revigorat, foloseşte nuantatoare de par.

Mişcare

Chiar dacă eşti o fire sedentară, mai ales de când lucrezi de acasă, acest lucru poate fi schimbat dacă îţi doreşti să ieşi din zona de confort. Nu începe cu antrenamente extenuante sau cu un abonament la o sală pe care să o frecventezi zilnic. Fă-ţi din corpul tău un prieten, ascultă-l, vezi ce nevoi are, ia totul treptat. Poţi să faci câteva exerciţii uşoare, de înviorare sau stretching în casă, ghidată de tutoriale online. Seara poţi ieşi să dai o tură de parc sau să plimbi câinele mai mult decât de obicei. 

Pe lângă hidratare, mişcare şi grija pentru aspectul fizic, nu uita să cultivi puterea gândului pozitiv, să stai departe de cei care te descurajează sau te critică în mod abuziv. 

Sursă foto: unsplash.com



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg