Dieta dependentelor de sport. Cum se menţin în formă Kate Hudson sau Jessica Biel?

1 iulie, 2016
jessica PicMonkey Collage jpeg

Ar putea face performanţă în atletism, deşi sunt vedete ale filmului. Asta deoarece vorbim de nişte frumoase ale ecranului care au o disciplină sportivă, combinată cu o dietă copiată parcă din meniurile atleţilor profesionişti.

Kate Hudson

Kate Hudson

Nu prea mai ştim în ce filme joacă simpatica blondină, dar o vedem aproape zilnic atrătând de milioane în costum de baie. Ocupaţia actuală a lui Kate? Să fie minunată. Să nu vă închipuiţi că e uşor, căci actriţa de 37 de ani a început antrenamentul pentru un corp perfect încă din adolescenţă.

„Am început să mănânc corect de la 16 ani, şi anume să urmez un regim care să-mi dea mai multă energie. Asta înseamnă că nu mănânc nimic pe bază de cereale şi lactate. M-am obişnuit să mă hrănesc aşa de la o vârstă tânără, iar azi nu am pofte. În rest, aleg să mănânc ce-mi place, cu moderaţie, şi o trataţie nesănătoasă de cel puţin trei ori pe săptămână. Am o limită zilnică de 1.800 de calorii pe zi“, ne spune actriţa secretul siluetei sale de vis.

Când spune trataţie nesănătoasă, Kate se referă în special la un sandvici cu baghetă franţuzească şi brânză.

Vedeta care frecventează de 15 ani clasele de Pilates (cu o frecvenţă de două zile pe săptămână) are şi o regulă de aur legată de sport: „Transpiră în fiecare zi, chiar dacă asta înseamnă să te mişti doar 20 de minute!“

Jessica Biel

Jessica Biel

Soţia în vârstă de 34 de ani a lui Justin Timberlake este una dintre cele mai fit mămici de la Hollywood, cu muşchi frumos evidenţiaţi datorită sportului.

Dar şi alimentaţia are un merit enorm. Până să îi dea naştere fiului ei de un an, Silas, Jess a fost mare fan al dietei Paleo, ce are o regulă fundamentală: să mâncăm precum strămoşii noştri. Sunt acceptate peştele, carnea roşie provenită de la văcuţele care pasc fericite, fructe şi legume, ciuperci, nuci şi rădăcinoase.

Când trebuie să scape de un număr mai mare de kilograme, în timp rapid, Jess se bazează pe acest meniu: „Multe legume, quinoa sau alte proteine provenite din cereale şi doar ocazional alimente de provenienţă animală. Obişnuiesc să gătesc frecvent acasă peşte proaspăt sau carne slabă de pui cu legume.“

Demnă membră a tribului din care face parte, Jessica este o fană a sporturilor recreaţionale, preferându-le în defavoarea mersului la sală.

„În unele zile, alerg pe bandă, în altele fac plimbări lungi cu câinii. Mai merg şi la ore de Yoga sau înot, ocazional.“

Olivia Wilde este din nou însărcinată

Olivia Wilde

Mama unui băieţel de doi ani, Otis, superba actriţă cu ochi verzi trăieşte iarăşi satisfacţia maternităţii, fiind însărcinată pentru a doua oară. Suntem siguri că şi după această a doua sarcină, actriţa de 32 de ani va reveni la forma iniţială într-un timp record, ajutată şi de stilul ei de viaţă echilibrat.

Trecutul ei vegan o va ajuta, cu siguranţă, să scape de kilogramele în plus. Dar şi faptul că logodnica lui Jason Sudeikis are o filosofie alimentară viguroasă. „Când mănânc proaspăt şi organic, văd rezultatele pe pielea mea, imediat. Cu cât ai un aport mai mare de substanţe nutritive din legume şi fructe, cu atât străluceşti mai mult, dar te simţi bine şi pe interior“, mărturiseşte Olivia.

Bine, bine, dar cum a slăbit atât de repede după prima sarcină? Fiind activă în timpul ei! Actriţa a dezvăluit că făcea sport în fiecare zi, în timp ce era însărcinată cu Otis, fie că era vorba despre mers cu bicicleta, căţărări sau plimbări pe plajă cu câinii ei. Mai mult, chiar şi în situaţia ei delicată, viitoarea mămică Olivia mergea la ore de cycling, la o sală de fitness din apropierea casei.

După ce i-a dat naştere lui Otis, actriţa a devenit fan al unei forme mai plăcute de fitness, şi anume dansul. „Ascultaţi la mine: cu sau fără copii, să ieşi din casă şi să te mişti este o realizare. O faceţi pentru voi!“, ne îndeamnă actriţa.

Suntem singuri că Olivia îşi va menţine acest program activ şi sănătos şi pe perioada acestei a doua sarcini, căci trebuie să ţină sus steagul tribului său.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Cum gătești mai eficient acasă și cum îți construiești propriul stil culinar jpg
femeie rochie de revelion petrecere confetti 3419692 jpg
casa racoroasa jpg
Pulover Reserved jpg
4 detalii care tranforma o cina intr o seara memorabila jpg
placi din policarbonat viu colorate jpg
cute family standing near christmas tree jpg
FOTO Facebook West Side Christmas Market
OKMAGAZINE sandy millar nuS2GDpCDoI unsplash jpg
okmagazine ro pexels karola g 7269680 jpg
femeie in rochie poarta multe inele  kElEigko7PU jpg
Transformă ți părul într o linie perfectă tehnici profesionale pentru îndreptarea corectă cu placa jpg
De ce este important sa ai atat o campanie de SEO cat si una de direct marketing  jpg
okmagazine ro   Cum să alegi adidași eleganți care se potrivesc atât sport cât și streetwear jpg
Greșeli frecvente în curele de detoxifiere a ficatului jpg
1763551941 RJY1 jpg
1763743045 Y1kG png
Cum ar arăta lista de dorințe a pisicii tale dacă ar ști să i scrie lui Moș Crăciun jpg