Buster Keaton, nebunul comic fără zâmbet!

4 octombrie, 2016

Azi se împlinesc 121 de ani de la naşterea celui mai enigmatic comic hollywoodian: Buster, cel care nu lăsa să-i scape niciun zâmbet în comediile lui alb-negru mute – nemuritoare mixuri de umor cu melancolie filozofică şi cascadorii formidabile. Buster, genialul comic care a fost internat la Psihiatrie! Melancolia din ochii lui vorbea despre o reală înclinaţie spre depresie... Chipul lui imperturbabil a ascuns o viaţă tumultuoasă, cu două divorţuri dezastruoase, multe iubiri pasagere şi o aventură în stil vaudeville în cămaşa de forţă, aşa cum numai lui i-ar fi putut ieşi!

Comediantul american Buster Keaton (stânga), poreclit "Omul cu chipul de piatră".

Pentru unii critici de film, Keaton a fost chiar mai mare decât Chaplin. Întrebat cândva pe la începutul carierei de către prietenii săi de ce nu râdea niciodată, Keaton le-a spus că nici măcar nu realizase asta, atât de încordat era la filmări. Dar chiar şi după ce şi-a dat seama de asta, a continuat cu aceeaşi figură impasibilă. O figură despre care criticul David Thomson spune că a fost o alegere filozofică: “Era impasibil fiindcă în felul ăsta se abţinea să plângă. Spre deosebire de el, în close-up-urile în care reflecta la soarta lui, Chaplin plângea în hohote. De-asta eu l-am simţit pe Keaton ca fiind un artist mai profund, fiindcă n-a alunecat în autocompătimire. Nu şi-a plans de milă”, notează interesant Thomson.

Născut pe 4 octombrie 1895 în Piqua (Kansas), Keaton a fost fiul unei familii de artişti de vaudeville. De altfel, a şi venit pe lume în orăşelul în care s-a întâmplat ca mama lui să intre în travaliu. Şi tot aşa s-a întâmplat să-şi primească numele de scenă Buster. Cu nişte părinţi artişti, micul Joseph Frank pe numele lui real, a cunoscut diverse alte vedete ale vremurilor. Inclusiv pe marele magician Houdini, care l-a văzut cum, pe la 1 an şi jumătate, a căzut, rostogolindu-se pe scări fără să păţească nimic şi l-a botezat “Buster”.

La 4 ani, urca deja pe scenă cu mama şi tatăl său. Trecerea la film avea s-o facă în 1917, după ce l-a întâlnit în New York pe Roscoe Fatty Arbuckle, un actor foarte cunoscut şi îndrăgit al filmelor mute. De la el Buster a împrumutat o cameră de filmat şi, curios s-o inspecteze, a luat-o cu el în camera de hotel, unde a dezasamblat-o şi reasamblat-o, pentru ca a doua zi să se întoarcă la Studiourile Talmadge, unde avea contract şi Fatty, ca să ceară ceva de lucru. Cu anii de exerciţiu artistic alături de părinţii săi, oamenii de la studiouri l-au remarcat şi angajat imediat ca actor, apărând în vreo 14 scurtmetraje alături de Arbuckle, cu care, culmea, râdea!

La început a fost joaca cu o cameră de filmat, care l-a determinat pe Buster să intre în lumea filmului...

Foarte curând, Keaton a devenit un om de-al casei la Studiourile Talmadge, după ce a început să trăiască o poveste de dragoste chiar cu Natalie Talmadge, cumnata boss-ului studiourilor, Joseph Schenck. În 1921, cei doi s-au şi căsătorit, aşa încât nu e de mirare că la studiouri a apărut un department întreg dedicat lui Keaton: Buster Keaton Comedies. De-acum, Studiourile Talmadge deciseseră să-l facă star cu adevărat! Iar după doar patru scurtmetraje, Buster a trecut la lungmetraje, pentru care chiar începuse că conceapă el însuşi scenariile. Şi vorbim de scenarii îndrăzneţe, de-a dreptul periculoase, pentru care Buster îşi făcea singur cascadoriile. Aşa cum s-a întâmplat, de pildă, în Steamboat Bill Jr, când faţada unei clădiri se prăbuşeşte peste el, iar el rămâne în picioare fiindcă trece printr-o fereastră rămasă deschisă la spectaculoasa prăbuşire. Buster a fost atât de creativ încât a reuşit să revoluţioneze comedia, influenţele lui reverberând până azi. Ce făcea el cu o locomotivă nu mai făcuse nimeni. Printre altele, el a fost primul care a aruncat o locomotivă într-un râu, realizând una dintre cele mai scumpe scene din istoria filmului mut. Cum se înclina el la 45 de grade în faţa unei furtuni n-o mai făcuse nimeni, iar această născocire a fost ulterior preluată de nenumărate ori în filme. Cascadoriile lui depăşesc, şi în opinia mea, prin gradul de risc, dar mai ales prin inventivitate, scenele clasice ale lui Chaplin. De altfel, Buster refuza să repete vreo scenă de la un film la altul, iar gagurile lui sunt şi azi sursă de inspiraţie pentru scenarişti, regizori, dar şi actori. Când mă gândesc la expresivitatea lui Keaton oglindită în vreun chip actual, Bill Murray e primul nume care-mi vine în minte!

Pe lângă Steamboat Bill Jr., alte pelicule de succes ale comediantului au fost Our Hospitality (1923), Sherlock Jr. (1924), Seven Chances (1925), The General (1926) şi The Cameraman (1928). Dar senzaţionala formulă de succes prin care Buster combinase profesia cu viaţa personală n-a durat, din păcate, prea mult. După naşterea celor doi fii ai lor, în 1922 şi 1924, căsnicia lui Keaton cu Natalie a început să întâmpine probleme. Provenind dintr-o familie bogată, Natalie se dovedea din ce în ce mai mult o superficială dependentă de lux, în vreme ce Buster visa doar scenarii comice de succes.

Buster şi Natalie Talmadge - un mariaj care i-a dat mână liberă la studiourile de film, dar care i-a adus şi multă nefericire.

În 1928, când Keaton a decis să părăsească Studiourile Talmadge, era limpede că nici căsnicia lor nu mai putea fi salvată. Iar actorul deja începuse să se afişeze cu alte actriţe la braţ. Divorţul avea să se finalizeze abia în 1932, un divorţ extrem de dureros, dictat de clanul Talmadge după zicala “Noi te-am făcut, noi te distrugem”, fiindcă de bună seamă ei considerau că îl lansaseră pe Buster, care le datora întregul succes. Astfel, Natalie i-a luat toată averea şi i-a interzis orice contact cu fiii lor… Disperat, actorul a alunecat în alcoolism.

Îşi pierduse independenţa profesională, iar formula înlocuitoare la care a apelat nu s-a dovedit deloc una inspirată. În 1928, semnase contract cu MGM. Erau studiouri mai mari şi Keaton se pregătea de trecerea la filmul cu sonor, aşa încât iniţial a crezut că a făcut o mişcare bună. Dar n-a fost aşa. Foarte curând Buster a început să simtă că-i este îngrădită creativitatea, printre altele impunându-i-se şi o dublură pentru cascadorii – Keaton devenise un bun comercial, iar boşii de la MGM voiau să-şi protejeze această marfă. Dar, pe fondul alcoolismului său, devenise tot mai irascibil în faţa numeroaselor reguli care i se impuneau. Irascibil şi depresiv… De altfel, se spune că la un moment dat Keaton a şi fost internat într-o clinică de psihiatrie, reuşind, însă, să scape din cămaşa de forţă graţie unor trucuri învăţate de la părinţii lui artişti de vaudeville. Ba chiar după o beţie cruntă, în 1933, a făcut-o lată însurându-se cu o infirmieră, moment despre care nu şi-a mai amintit nimic. Dar ce să vezi, Mae Scriven, infirmiera cu pricina, fireşte că şi-a amintit momentul şi a încercat din răsputeri să tragă de acest mariaj! De cealaltă parte, disperaţi de haosul din viaţa starului lor, producătorii MGM au decis să-l concedieze după încheierea peliculei What! No Beer?, în 1933. Asta deşi filmul a avut un succes răsunător. Acesta avea să rămână şi cel din urmă film făcut pe tărâmul lui natal. Doi ani mai târziu, soţia care se chinuise să se impună cu forţa, Mae Scriven, a divorţat după ce l-a găsit pe comic sărbătorind ziua Americii în pat cu soţia unui milionar, într-un hotel din Santa Barbara. Divorţul i-a golit din nou conturile…

Salvarea avea să vină patru ani mai târziu, în 1940, când a întâlnit-o pe Eleanor Norris, femeia care a reuşit să-l vindece de alcoolism şi să-l ajute să lupte cu depresia. El avea 45 de ani, iar ea doar 22, dar mariajul a durat până la moartea lui.

Atât de tânăra Eleanor a avut o bună influenţă şi asupra carierei lui – dar doar atât cât s-a putut. Buster era frumosul om nebun cu chipul de piatră care evolua cel mai bine în libertate… Însă după ruptura de MGM – dar mai ales de Talmadge - nimic nu mai avea să fie la fel, deşi Keaton a continuat să joace. Ultimul rol principal l-a avut într-o producţie mexicană cu buget redus, El Moderno Barba Azul (1946). Iar cea din urmă apariţie într-o peliculă a fost chiar în anul morţii, 1966, în comedia muzicală A Funny Thing Happened on the Way to the Forum – dar între timp, a încercat să recreeze cu succes comediile lui de la începutul carierei în show-ul TV The Buster Keaton Show, transmis în 1950 de un post de televiziune din Los Angeles.

Keaton a jucat în filme până în ultimul an al vieţii.

După cele din urmă filmări, pentru

, Keaton s-a stins din viaţă pe 1 februarie 1966, fără să ştie că suferea de cancer pulmonar. Fusese diagnosticat astfel abia cu o lună în urmă, dar soţia i-a ascuns adevărul, spunându-i că are bronşită…

“Comedia lui Keaton e la fel de iubită şi azi nu doar fiindcă avea un chip bun de sculptat în Muntele Rushmore, cu privirea aceea care te bântuie şi cu trăsături americane clasice, ci fiindcă acel chip era ataşat de trupul unuia dintre cei mai talentaţi actori şi regizori. Cu rădăcini în vaudeville, comedia lui Keaton e o furtună de ilaritate, precizie tehnică, splendidă execuţie şi gaguri surprinzătoare”, a punctat criticul Jeffrey Vance. Iar Orson Welles l-a numit pe bună dreptate “cel mai mare clovn din istoria cinematografiei”.