Cadre EXPLICITE. Cât de sexy a concertat Beyonce în Vancouver?

Actualizat:
1 beyonce png png

Turneul ei mondial ”The Run II” se apropie de sfârşit, iar artista a vrut să se asigure că interpretarea sa din Vancouver, Canada, va fi una memorabilă.

Marţi noapte, Beyonce a urcat din nou pe scenă pentru a susţine un concert de zile mari. Artista a schimbat nenumărate ţinute în timpul interpretării din Vancouver şi i-a făcut de-a dreptul isterici pe fanii ei cu mişcările senzuale şi piesele nemuritoare.

Artista de 37 de ani a apărut, la un moment, într-un outfit glittery, care i-a lăsat la vedere posteriorul bombat. E inutil să spunem că toată suflarea masculină aflată în acea încăpere a fost în delir. Ce-i drept, Be arată nemaipomenit, cu toate că acum un an a dat naştere unor gemeni.

image

Alături de ea, pe scenă, s-a aflat şi soţul ei, Jay Z. Acesta a urmat-o în toate concertele din acest turneu, făcând un duo senzaţional pe scenă. Chiar şi copiii artiştilor s-au aflat alături de părinţii lor în aceste călătorii, rămânând, însă, în grija bonelor şi a bunicii lor în timpul concertelor.



Recente pe Ok! Magazine

cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg