Cântăreața Adda, diagnosticată cu Lyme, terorizată de căpușe! A găsit una în pat: cum ne protejăm de ele?

9 martie, 2023
FotoJetAdda jpg

Adda trage semnalul de alarmă, după ce s-a trezit în pat cu o căpușă. Solista este efectiv traumatizată de aceste insecte dăunătoare, mai ales după ce suferă de atâția ani de coșmarul bolii Lyme.

Suferința Addei putem spune că este dublă, având în vedere chinul nesfârșit pe care l-a îndurat până să primească diagnosticul corect.

Căci mult timp a fost plimbată de la un doctor la altul, cu diagnostice greșite.

Mai exact, un an de zile s-a plimbat pe la medici până să afle care este de fapt afecțiunea de care suferă. Într-un final, Adda a aflat că are Lyme și borelioză, dar după ce risipise deja 15.000 de euro pe analize.

„Te doare, umarul, piciorul, amețeală, probleme de concentrare, ceață pe ochi, spasme, nu-ți simți anumite părți ale corpului. Am dat 15.000 de euro pe analize, analizele arată perfect, medicii zic că nu ai nimic, că e de la cap, e o boala foarte greu de diagnosticat. Mi-ar plăcea ca medicii sa acorde mai multă atenție, cazul meu să fie un exemplu.

M-am testat și așa am aflat, după ce a am avut prima parestezie la volan, Borelia vine cu niște co-infecții. Atunci mi-am dat seama că s-ar putea să fie Borelia.

Datorită alimentației am reușit cumva să țin simptomele sub control, dar când a început cu afectare neurologică nu mai poți să ții sub control cu salată verde. Eu am fost un caz fericit, că la mine doar s-a inflamat creierul, boala nu a apucat să mănânce din el, să îi facă găurele”, a mărturisit Adda la PRO TV.

Acum, Adda a transmis de urgență fanilor săi câteva informații importante despre cum poți scăpa de căpușe, cum te poți feri de acești dăunători periculoși! Căci, s-a confruntat din nou cu o căpușă, a găsit-o exact la ea în pat!

”Am vrut sa fac postare despre asta cand incepea teoretic sezonul lor. Dar avand in vedere cat de schimbatoare e vremea… pfuaa. Deci tocmai am gasit o capusa in pat. La o ora dupa ce am scos cainii afara. Cainii au protectie. Teoretic nu are cum sa-i muste, dar se poate plimba pe ei. Se poate plimba peste tot. Urca si gardu plm… e groasa. Asta parea nemancata. O sa verific toata casa. Fiecare mm. Ideea e ca, eu nu am cum sa mai patesc nimic pt ca deja am Lyme, dar e foarte periculos pentru ceilalti. Stropiti curtile!!! Verificati-va copiii IN FIECARE ZI! Inclusiv in CAP! ca acolo le place sa se infiga!

Daca aveti animale de companie VERIFICATI-LE ZILNIC. Daca aveti ghinion si va musca. NUUU O SCOATETI SINGURI!!!!! Mergeti la spital sa o scoata !!!!VIE!!!! Si duceti capusa la analize la BORRELIA CENTRUM sau la alte laboratoare unde se face analiza pe capusa vie, sa vedeti daca e purtatoare. Daca luati antibiotic, la 3 saptamani/ 4 saptamani de la ultima doza de antibiotic. Faceti RN- AT BORRELIA, sau BORRELIA TEST DE CONFIRMARE METODA LINE BLOT SAU WESTERNBLOT IGG IGM!! If Bartonella igg igm quintana si henselae. Babesia igg igm, Anaplasma igg igm. Si Virusul TBE- testat urgent daca sunt simptome grave!”, a atenționat Adda pe Instagram.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Femeie in pat jfif
CAZUL SAMCA (17) jpg
1768225363 qI7z jpg
1767862334 Kohx jpg
okmagazine ro pexels madebymath 249324 jpg
pudra pentru fata xpertbeauty jpg
OKMagazine (2) (1) jpg
OKMAGAZINE chauhan moniz 3A0bs74T8zc unsplash jpg
1766395300 o5MO png
Imagine1 png
Care este cel mai folosit card de cumpărături din România jpg
OKMAGAZINE katherine sousa ln2R1wJ8TCM unsplash jpg
Care este diferența dintre șamponul obișnuit și cel stimulator pentru păr jpg
Se potrivește parchetul Chevron în apartamente mici sau doar în case mari jpg
pexels pavel danilyuk 7674645 jpg
Care sunt cele mai recomandate suplimente pentru păr în 2025 jpg
OKMAGAZINE pexels liliana drew 9462141 jpg
Separator de Hidrocarburi