Cât costă o vacanţă în resortul lui Radu Măzare FOTO & VIDEO

Actualizat:
resort Matasaly Radu Mazare Madagascar (1) jpeg

Ai vrea să te bucuri de frumoasa coastă a Madagascarului, într-un complex hotelier cu multe posibilităţi de distracţie? Uite ce a amenajat fostul primar al Constanţei pentru turişti.

image

Plajă, kitesurf, caiac, stand-up paddle board şi observarea balenelor. Acestea sunt doar câteva dintre activităţile outdoor pe care le propune resortul Mantasaly din Madagascar, patronat de Radu Mazăre. Un spaţiu dezvoltat pe un teren concesionat de la un trib local, la care fostul primar al Constanţei a visat încă de la prima lui vizită pe insulă, în 2012.

Mai exact, este vorba de 1,8 hectare de teren în Antsiranana, pe malul oceanului, într-un golf în nordul Madagascarului, în regiunea Diana, concesionat pe 99 de ani, pentru care a plătit, potrivit declaraţiei sale la momentul revenirii în ţară, 1 Euro/mp.

„Investiţia o să fie de vreo 200 – 300.000 de euro, bungalouri plus utilităţi. Cei care fac sporturi din astea, cei care se duc până acolo, nu sunt foarte pretenţioşi. Merg pentru frumuseţea locurilor şi pentru vânt. O să fie aşa, cam la două, două stele şi jumătate. Mâna de lucru o să fie ieftină, aşa că nu o să coste mult“, declara, în 2012, Radu Mazăre.

Acum, Mantasaly Resort are 48 de spaţii de cazare, dintre care 16 bungalouri pe plajă şi 32 de camere de hotel, iar preţurile variază între 65 şi 85 de euro/noapte, în funcţie de tipul camerei (dublă, matrimonială sau superioară) şi de vederea la mare (parţială cu full view). Cei care rezervă camerele superioare cu vedere la mare sunt primiţi cu şampanie la sosirea în resort.

Complexul beneficiază de un restaurant (Fasika Restaurant) care serveşte atât preparate locale, cât şi internaţionale, un lounge (BaoBar Lounge), un SPA (Oasis Spa), precum şi spaţiu şi echipamente pentru kitesurf (Lemur’s KiteSpot).

În afara resortului, poţi face şi alte activităţi, cum ar fi mountain bike (cu posibilitatea de a vedea lemuri în mediul lor natural), ture cu ATV-ul (pe diferite trasee şi cu posibilitatea de-a lua prânzul cu un trib local), excursii în junglă (cu trekking, căţăratul în copaci, birdwatching şi vizitarea grotelor), pescuit, snorkeling (fauna acvatică abundă în corali, peşti exotici coloraţi, căluţi de mare).

Bucătăria locală este delicioasă şi organică, gătită pe foc de lemne şi având la bază peşte, stridii, homar, carne de vită, mango şi legume verzi. Turiştii pot alege între cazarea cu demipensiune sau cu pensiune completă. Totodată, pentru cei neobişnuiţi să testeze aromele locale, bucătarul poate pregăti şi preparate mai comerciale, ca pizza, burgeri sau diverse gustări.

La ce alte cheltuieli să te aştepţi:

  • micul dejun: 6 euro/pers./zi
  • pensiune completă: 30 euro/pers./zi; pentru copiii între 4 şi 12 ani, 24 euro/pers./zi
  • demipensiune: 18 euro/pers./zi; pentru copiii între 4 şi 12 ani, 12 euro/pers./zi
  • băuturile de la bar se plătesc
  • anularea rezervării cu peste 30 de zile înaintea datei anunţate este gratuită, sub o lună se taxează după cum urmează: 50% din suma totală cu 20 de zile înaintea datei anunţate, 100% dacă anularea se face cu mai puţin de 2 săptămâni înainte de data programată
  • transferul de la aeroport la hotel cu maşină 4x4 costă 40 de euro/dus
  • taxa de staţiune este de 1,5 euro/noapte/cameră


Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg
annie spratt e3mQgEV0Kpg unsplash jpg
okmagazine ro   Sport chic modă direct de pe terenurile de tenis jpg
okmagazine ro pexels curtis adams 1694007 3958962 jpg
NIBIRU Promenada 2 jpeg
Winner okmagazine ro jpg
cum iti pastrezi culoarea parului vibranta jpg
POZA 1 jpg
NIBIRU 2026 1 jpg
Summerwell2019 ziua 1 09 08 2019 VL2 6342 web jpg
okmagazine ro pexels tima miroshnichenko 6845802 jpg
autotoyota jpg
Vacă văcuță pexels christina99999 28962577 jpg
okmagazine ro   Ghidul cererii perfecte  Cum selectezi inelul de logodnă ideal pentru un „Da!” hotărât și care să spună o poveste nemuritoare png
NIBIRU ARENA jpg
main stage special moments jpeg
e146bcab1f2527276d6f0257fdb32c3bff jpg
AdobeStock 1768806390 jpg