Ce aleg pentru evenimentul meu, Photo Booth sau fotograf profesionist?

Citeste tot despre:

,

Eşti în toiul pregătirilor pentru marele eveniment, fie acesta nuntă, botez, majorat, petrecere de absolvire sau orice altă ocazie specială, şi ai ajuns la pasul de a-ţi alege o modalitate de a imortaliza momentele inedite? Există 3 variante pentru fotografiile de la evenimentul tău: photo booth, poze DYI (Do It Yourself) sau poze realizate de un fotograf profesionist. Mai jos am să-ţi dau câteva informaţii esenţiale pentru fiecare in parte, respectiv avantaje şi dezavantaje.

Photo Booth

Această variantă de imortalizare a momentelor speciale a devenit din ce în ce mai raspândită şi căutată în rândul evenimentelor de orice fel.

Avantaje:

Atuul cabinei de tip Photo Booth este dat în primul rând de faptul că aceasta reprezintă o modalitate foarte bună de divertisment şi amuzament a invitaţilor tăi deoarece aceştia îşi fac singuri pozele, când vor, câte vor, cu cine vor şi in plus acestea sunt printate pe loc. Mai mult de atât, pozele sunt imprimate pe un material magnetic şi se pot aplica ulterior pe frigider sau pe orice altă suprafaţă metalică. Invitaţii au astfel parte şi de distracție suplimentară la evenimentul tău şi în acelasi timp de o mărturie de nuntă/botez inedită, deosebită de cele clasice pe care majoritatea le aruncă prin vreo cutie de depozitare şi uită de existența lor. Tu pe de altă parte beneficiezi practic de un pachet de tip 2 în 1, pozele şi mărturiile în acelaşi preţ.

Photo Booth-ul vine dotat şi cu diverse accesorii pentru ca invitaţii sa se poată „decora” cu cele mai amuzante obiecte de recuzită (pălării, ochelari cu nas, urechi, mustată etc.). În plus pe ecranul său se pot incărca imagini de fundal cu peisaje şi locuri din diverse colţuri ale lumii.

Pozele se pot modifica şi se pot trimite din Photo Booth direct pe reţelele de socializare, e-mail, cabina beneficiind de conexiune la internet. Numărul de poze care se pot face într-o seară este nelimitat.

Se pot face şi filmuleţe HD cu ajutorul cabinei Photo Booth, invitaţii putând să înregistreze urări si alte filmări amuzante pe care mirii să le vizualizeze ulterior.

Preţul pentru a închiria o seară photo booth-ul începe de la 299 eur. Pentru mai multe detalii poţi apela cu incredere la Photosnacks.

Dezavantaje:

Într-adevăr există un dezavantaj al cabinei de tip Photo Booth şi anume că aceasta fiind fixă nu are cum să surprindă toate momentele de pe parcursul evenimentului. Acest dezavantaj poate fi eliminat prin închirierea unui fotograf la un preţ nu foarte piperat, existând aici o plajă foarte variată (200-3000 eur).

Poze DYI (Do It Yourself)

Această variantă de fotografie este într-adevăr una foarte prietenoasă cu buzunarul tău, asta bineinţeles dacă deja deţii un minim de aparatură pentru a putea face fată unui eveniment important din viaţa ta, însă vine la pachet cu ceva dezavantaje.

Avantaje:

Principalul avantaj al acestei variante de fotografie este clar cel financiar. Nu trebuie sa plăteşti pe nimeni ca să-ţi faci tu singur fotografiile ceea ce înseamnă că acei bani pe care i-ai fi cheltuit pe fotograf îi poţi investi în altceva. Însă acest lucru presupune să deţii deja un aparat foto destul de performant, măcar un DSLR entry level, cu un obiectiv standard 18-55 mm, un bliţ adiţional şi un acumulator de rezervă. Cu un echipament minim de genul acesta poţi face nişte poze reuşite la evenimentul tău.

În acelasi timp pentru a-ţi putea face singur fotografiile, pe lângă aparatură, trebuie să mai deţii şi un pachet minim de cunoştinţe în domeniul foto, un domeniu destul de stufos, fără de care nu vei putea avea la final nişte poze reuşite.

Dacă deţii şi aparatura şi un minim de cunostinţe în domeniul foto rezultă un alt avantaj şi anume că îţi poţi face fotografiile exact aşa cum doreşti, ca şi tehnică, unghiuri, momente surprinse etc. Iar ulterior şi editarea lor exact in aceeaşi manieră proprie.

Dezavantaje:

Cel mai mare dezavantaj în cazul fotografiei DYI reiese din faptul că dacă tu vei fi cel ce se va ocupa de poze din păcate nu vei mai avea timp să te bucuri de propriul eveniment ce se presupune a fi unul important şi chiar unic în viaţa ta. Din acest motiv nu recomand absolut deloc această variantă deoarece dacă vrei să economiseşti bani există şi variante accesibile la preţ pentru a avea parte de fotografii reuşite dar şi de timpul necesar de a savura toate momentele din seara sau ziua respectivă.

Poze realizate de un fotograf profesionist

Această variantă de fotografie pentru evenimente este cea mai întâlnită dintotdeauna întrucat are multe avantaje şi există multe oferte din care îţi poti alege optiunea ce ţi se potriveşte cel mai bine.

 

Avantaje:

Principalul avantaj aici este constituit de faptul că te laşi mâna unui profesionist care îti va arăta înainte un portofoliu al său si astfel vei ştii practic pe ce dai banii. Iar când vine vorba de ales fotograful potrivit trebuie să-ţi aloci niste timp deoarece oferta este foarte variată şi în acelasi timp şi plaja de preţuri este una foarte extinsă, variază între 200-3000 eur/eveniment, deci poate fi mai scump sau mai ieftin decat opţiunea photo booth-ului.

Un alt avantaj este acela că un fotograf profesionist surprinde întregul eveniment cu toate momentele sale cheie, dă idei de cadre de fotografii mirilor si invitaţilor, având totuşi o experienţă dupa care se ghidează.

Tot aici trebuie să mai precizăm faptul că această variantă de fotografie nu necesită niciun pic de implicare din partea ta având astfel avantajul că te poţi bucura de fiecare moment al evenimentului fără stres suplimentar precum ar fi in cazul fotografiei DYI.

Dezavantaje:

Singurul dezavantaj aici, dacă este să comparăm cu fotografia DYI, ar fi acela că nu poţi avea pozele exact aşa cum ţi le-ai imagina tu, în acelaşi timp asta putând fi un dezavantaj sau nu, deoarece un fotograf profesionist bun te poate surprinde oricând cu nişte cadre minunate la care tu poate nu te gândisei chiar dacă ai ceva experienţă în domeniul foto, este vorba de viziunea fiecăruia.

Un alt dezavantaj pentru unii poate fi constituit de pret dar nu trebuie aleasă cea mai scumpă variantă, trebuie cautat cel mai bun raport preţ/calitate, fiind pusă in balanţă si cu bugetul alocat pentru fotografie.

Sper că ţi-au fost cât mai utile informaţiile pe care ţi le-am dat despre variantele de fotografie şi că te-au ajutat s-o alegi cea mai potrivită pentru evenimentul tău. Îti urez mult succes în continuare cu organizarea şi sunt sigur ca o sa iasă exact aşa cum îţi doreşti!

Un Photo Booth va schimba complet atmosfera la evenimentul tău și va transforma fotografia în momente memorabile. Mai multe informații despre Photosnacks poți afla aici.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA