Ce face Leonard Doroftei după ce i-a fost închis pub-ul?

Actualizat:
1 doroftei pub ii 9 jpg jpeg

Fostul star al boxului românesc a primit o lovitură sub centură de la Primăria din Ploieşti, care a decis să-i închidă pub-ul. Iată cum s-a redresat Moşul.

Leonard Doroftei este un luptător înnăscut şi, la fel ca în ring, unde a demonstrat că este campion absolut, şi în viaţă a tras să câştige cât mai mult. Cel mai importat, să-şi câştige dreptatea.

Cea mai cruntă lovitură din ultimii ani a fost scandalul pe care l-a avut cu Primăria Ploieşti pentru pub-ul deţinut de ani buni şi care devenise o atracţie în sine a oraşului. În urma deciziei autorităţilor de a-i închide localul în primăvara trecută, fostul pugilist a fost nevoit să găsească o nouă locaţie pentru a-şi continua activitatea. Aşa a apărut Doroftei Pub II, situat la peluza 1 a stadionului ”Ilie Oană” şi pentru al cărui spaţiu Doroftei plăteşte o chirie lunară de 15.000 de lei.

image

Cum era de aşteptat, acest nou început s-a dovedit anevoios, dar nimic care să-l sperie pe Leonard Doroftei, care mai nou îşi serveşte direct clienţii.

image

"Nu e o ruşine să munceşti! M-am băgat să servesc la mese", declara în noiembrie, pentru "Libertatea", fostul campion mondial WBA la semiuşoară (2002-2003). Cum pub-ul este o afacere de familie, la munca 'de jos' ajută şi Monica, soţia 'Moşului', care îndeplineşte totodată şi funcţia de administrator al locaţiei. 

image

"Soţia mea mă ajută la pub. Monica lucrează în bar. E afacerea noastră, de familie, e normal să lucrăm cot la cot! Nu stăm să cerşim, muncim pentru noi, pentru a reuşi cu afacerea noastră. E greu să angajăm personal pentru că oamenii nu-ţi stau doar ca să servească la două-trei mese pe zi. Se ştie, salariile ospătarilor sunt mici, aşa că, dacă n-au clienţi prea mulţi, nu câştigă nici bani suplimentari din eventualele bacşişuri. Este simplu. Unde e vad, vin şi ospătarii, unde nu e, fug văzând cu ochii. Sper însă ca ploieştenii mei să vină la noua locaţie. Îi aşteptăm cu drag", a mai spus fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box (2012-2015) pentru "Libertatea".

image

Şi, din câte se vede, localul a început să prindă cheag, având şi programe de divertisment, seri de jazz şi recitaluri muzicale. Astfel, după programul de stand-up comedy oferit pe 1 decembrie de Dan Badea, un alt moment artistic va fi oferit în luna februarie de Florin Chilian, care face reclamă noului pub: "Vă aşteptăm cu drag la o întâlnire între prieteni într-un minunat loc îngrijit de un om de poveste. Doroftei Pub II este locul unde te simţi onorat că ai intrat imediat ce i-ai trecut pragul. Aici te simţi cu adevărat mândru că eşti român contemporan cu marele nostru campion. Aici te simţi acasă."

image

Pe 23 februarie e anunţată o seară de fado, iar pe 3 martie urmează un concert al băieţilor de la 3 Sud Est.

Dar chiar dacă afacerea pare să se stabilizeze, Leonard Doroftei nu renunţă la gândul de a-şi relua activitatea în vechea locaţie. 

"Am câştigat procesul cu Primăria Ploieşti. Era vorba despre pub-ul meu, despre afacerea mea, despre banii mei, despre munca unui om care a venit acasă cu tot sufletul şi a investit o parte din bănuţii lui. Am plătit chirie, am plătit taxă pe clădire. Ei au vrut să mă dea afară, am primit ordin de evacuare la momentul respectiv. Asta a fost durerea mea, că nu m-au chemat să vorbim", a declarat Doroftei pentru gsp.ro. 

image


Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg