Ce filme concurează la TIFF 2018?

Actualizat:
Charleston still jpeg

Nouă debuturi puternice, dintre care două semnate de regizori români, vor concura pentru Trofeul Transilvania, alături de alte trei filme realizate de autori aflaţi la cel de-al doilea lungmetraj – în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care începe pe 25 mai la Cluj. Prezentate în premieră naţională pe marele ecran, cele 12 filme din Competiţia oficială a celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania iau pulsul noii generaţii de cineaşti din întreaga lume.

,,Pariurile formale fac casă bună cu poveşti ambiţioase şi profund umane, tumultul politic atotprezent din lumea contemporană lasă loc dramelor personale intime – într-o selecţie echilibrată din care nu lipsesc abordările originale, propunerile radicale, conflictele pe muchie de cuţit, umorul negru şi emoţia pură’’, declară directorul artistic Mihai Chirilov despre programul competiţional al acestui an.

Radu Iacoban şi Şerban Pavlu se înfruntă în "Charleston"

La graniţa dintre ficţiune, documentar şi artă vizuală, Nu mă atinge-mă (Touch Me Not) este primul lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie şi dublul câştigător al Ursului de Aur şi al Premiului pentru debut la Festivalul de la Berlin. O explorare temerară a ideii de intimitate şi a nevoii umane de contact autentic, filmul ,,şochează prin inteligenţă, siguranţă de sine şi originalitate’’ (The Hollywood Reporter) şi a stârnit deja nenumărate controverse în lumea filmului. Cel de-al doilea debut românesc din competiţia internaţională,Charleston în regia lui Andrei Creţulescu, a avut premiera mondială la Locarno şi este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros neobişnuit. Capetele de afiş ale acestui cocktail pop condimentat cu umor negru, melancolie şi un soundtrack eclectic sunt Şerban Pavlu şi Radu Iacoban, iar director de imagine este Barbu Bălăşoiu (Sieranevada).

"Nu mă atinge-mă"

Acelaşi Bălăşoiu se regăseşte şi pe genericul filmului Viaţa şi nimic altceva (Life and Nothing More), distins cu Premiul FIPRESCI la San Sebastian. Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului spaniol Antonio Mendez Esparza urmăreşte efortul unei familii monoparentale de culoare de a rămâne împreună, în ciuda realităţilor cotidiene ostile cu care se confruntă. Ostil este şi mediul de lucru dintr-o comunitate izolată de muncitori danezi în care cei doi fraţi din Iarna trădării (Winter Brothers) sunt nevoiţi să se adapteze. Debutul regizorului islandez Hlynur Pálmason i-a adus actorului Elliott Crosset Hove, prezent anul trecut la TIFF, un binemeritat Premiu de interpretare masculină la Festivalul de film de la Locarno.

"Scaffolding"

Experienţa ca profesor de literatură pentru elevi cu probleme comportamentale constituie sursa de inspiraţie primară a lui Matan Yair pentru debutul său în regie cu Eşafodaj (Scaffolding), lansat în secţiunea ACID a Festivalului de la Cannes. Yair are flerul şi curajul de a-l distribui în rolul principal al acestui film neconvenţional despre educaţie pe chiar unul dintre studenţii lui recalcitranţi, carismaticul Asher Lax. Răsturnările de situaţie din viaţa protagonistei din Moştenitoarele (The Heiresses) compun drama unei femei în vârstă, pusă în situaţia de a-şi pierde statutul material privilegiat. În timp ce partenera ei de viaţă îşi ispăşeşte pedeapsa în închisoare, Chela începe un nou capitol plin de provocări, în primul lungmetraj regizat de paraguayanul Marcelo Martinessi, distins cu Premiul FIPRESCI, Premiul Alfred Bauer şi un Urs de Argint pentru interpretare feminină (Ana Brun) la Berlin.

"Anchor and Hope"

După succesul înregistrat cu 10,000 km, premiat cu un Goya pentru debut în 2015, spaniolul Carlos Marques-Marcet revine în Competiţia oficială de la TIFF cu Ancora şi speranţa (Anchor And Hope), o poveste de dragoste inedită care reconstruieşte, cu umor şi multă naturaleţe, ideea de familie, chestionând normele tradiţionale. Tot un triunghi sentimental stă şi la baza primului film al kosovarei Blerta Zequiri, Căsătoria (The Marriage), descris de Cineuropa ca fiind,,unul dintre cele mai impresionante debuturi ale anului’’.

"Guilty"

Recompensat cu Premiul publicului la Sundance, Vinovatul (The Guilty) vorbeşte într-o manieră bulversantă despre cum cele mai bune intenţii se pot tranforma într-o formă de abuz. Debutantul danez Gustav Moller reuşeşte imposibilul, ţinîndu-te pe muchia scaunului cu un thriller minimalist filmat în timp real într-un interior unic, cu un personaj care vorbeşte nonstop la telefon. Aceeaşi unitate de timp şi spaţiu se regăseşte şi în Casa (The Home), o dramă claustrofobică despre conflictul unei familii nevoite să respecte dorinţa rudei decedate de a-şi dona trupul neînsufleţit universităţii de medicină. Coregrafia alaiului de personaje şi tirul verbal încrucişat fac din debutul iranianului Asghar Yousefinejad o experienţă profund cinematică.

Dispariţia neaşteptată a unui membru al familiei dă tonul unui şir de evenimente nefericite şi răbufniri violente şi în Izbiţi de soartă (Scythe Hitting Stone), debut-dinamită al rusoaicei Anna Kruglova. Deopotrivă cinic şi comic, Mila (Pity) imaginează o lume a oamenilor care nu pot fi fericiţi decât în situaţii nefericite. Recent lansată la Sundance şi demnă de bizareriile Noului Val Grecesc, comedia neagră regizată de Babis Makridis spune povestea unui bărbat dependent de compasiunea altora.



Recente pe Ok! Magazine

salata de boeuf  JPG
pexels vlada karpovich 5357327 jpg
okmagazine ro   Mom jeans balloon sau poate skinny  Modele de blugi în top pentru orice ocazie jpg
okmagazine ro pexels pixabay 533446 jpg
Doctor Beatrice Bălăceanu Gurău, specialist dermatologie JPG
Next Gen CALL FOR ENTRIES 26 jpg
e17048afc121092307318be62d1729567f jpg
zambet jpg
66cb988291655d03d4e0e69c091d4e17 png
Chefi și salata de boeuf jpg
Bunici, Pixabay jpg
GIK 5383 jpg
Grătar, masă, relaxare   cum organizezi spațiul exterior în jurul unui punct central jpg
Negresa   ciocolata, Pixabay (2) jpg
okmagazine ro   Cum să supraviețuiești o zi întreagă pe tocuri fără a ți pierde stilul jpg
okmagazine ro pexels ferarcosn 193057 jpg
e1530562f82c6fad77d569c2177c3c829a jpg
Fațete dentare vs  coroane jpeg