Ce soție frumoasă are Cillian Murphy, marele câștigător de la Oscarurile de anul acesta

Actualizat:

Sunt împreună din 1996 și evită cu desăvârșire să apară pe covorul roșu... până acum!

O imagine rară, Cillian Murphy cu soția sa, Yvonne, pe covorul roșu de la Oscar. Getty Images
O imagine rară, Cillian Murphy cu soția sa, Yvonne, pe covorul roșu de la Oscar. Getty Images

În cazul în care erai deja fan al lui Cillian Murphy din perioada în care a jucat în „Peaky Blinders”, probabil timpul că o cunoști deja pe soția lui, Yvonne McGuinness, pe care a cunoscut-o la unul dintre spectacolele trupei sale rock în 1996 și cu care Murphy s-a căsătorit în 2004.

„Acea perioadă, în care am făcut parte din Disco Pigs, a fost cea mai importantă din viața mea", a declarat Cillian pentru „The Guardian” în 2016. „Oamenii pe care i-am întâlnit acolo rămân cei mai apropiați prieteni ai mei....Mi-au modelat gusturile, ceea ce am vrut să fac cu viața mea. Și a fost cam în aceeași perioadă în care mi-am cunoscut soția. Ea a venit în turneu cu noi. A fost atât de emoționant, acum 20 de ani sau orice ar fi fost - eram cu toții doar niște copii, încercând să ne găsim drumul - dar a fost o perioadă atât de specială, specială."

Au locuit în Dublin până în 2001, când s-au mutat la Londra pentru ca soția sa să poată urma cursurile Royal College of Art. După 14 ani, s-au mutat din nou la Dublin în 2015. Ei au și doi copii, pe Malachy și Aran, născuți în 2005 și 2007, care cresc departe de lumina reflectoarelor.

De altfel, atât Cillian Murphy, cât și Yvonne McGuinness își prețuiesc viața privată. După cum a spus în 2014: „Iau autobuzul, iau metroul, mă duc la magazin și iau laptele și fac lucruri normale. Nu mi-ar plăcea dacă acest lucru ar deveni imposibil. Ca actor, se presupune că joci oameni reali, așa că mi se pare esențial să trăiești ca o persoană normală."

„E greu să găsești un echilibru între viața personală și cea profesională. Am o soție extraordinară și nu aș putea face asta fără ea și fără înțelegerea ei. Dar este o luptă", mai spunea el într-un interviu pentru „GQ”.

Totuși, au făcut o excepție pentru Globurile de Aur 2024, când au fost fotografiați alături de Robert Downey Jr., dar și ieri, la decernarea premiilor Oscar, care a avut loc cinematograful Dolby din Los Angeles. Ba chiar, Murphy și-a sărutat tandru soția în văzul tuturor, când a fost anunțat câștigător, și i-a mulțumit în discursul său pentru că este „partenera sa în viață și în artă" - Yvonne McGuinness arătând foarte classy în rochia sa neagră din saten de mătase.

În urma prestației magnetizante din „Oppenheimer”, pentru care a primit Oscarul pentu Cel mai bun actor, cariera lui Cillian Murphy a explodat și va avea, fără îndoială, de unde alege proiecte la Hollywood. Cu toate acestea, în ciuda succesului său, actorul irlandez nu a lăsat nimic din toate acestea să i se urce la cap - și îi atribuie soției sale, artista vizuală Yvonne McGuinness, faptul că l-a ținut cu picioarele pe pământ.

FOTO: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg
work and travel JPG
1787732985 IXqK jpg
ce tipuri de bijuterii sunt recomandate copiilor png
okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg
annie spratt e3mQgEV0Kpg unsplash jpg
okmagazine ro   Sport chic modă direct de pe terenurile de tenis jpg
okmagazine ro pexels curtis adams 1694007 3958962 jpg
NIBIRU Promenada 2 jpeg
Winner okmagazine ro jpg
cum iti pastrezi culoarea parului vibranta jpg